Apreciate pentru gustul şi savoarea lor, dar şi pentru vitaminele pe care acestea le conţin, clementinele sunt căutate în această perioadă a anului, atât în supermarketuri cât și în micile magazine.
Fructele au puţine calorii (cca. 46 la 100 g de fruct). De aceea sunt ideale pentru dietă.
Conțin foarte multă vitamina C, magneziu şi fier, care mențin funcționarea în condiții normale a sistemului muscular şi nervos.
Clementinele au 86% apă, dar sunt bogate în potasiu şi calciu. De asemenea conțin foarte multe fibre, care sunt foarte utile în digestie.
„Copăceii” cu clementine nu sunt în natură, ca plante sălbatice. Ei au rezultat prin altoirea portocalului cu mandarinul. Clementinele au fost create de Louis Charles Trabut.
Aceste fructe nu conţin sâmburi, deci ele nu se pot înmulţi decât prin procesul de altoire. Gustul şi aspectul diferit al clementinelor se datorează soiurilor diferite de portocal şi mandarin din care rezultă.
Clementinele rezistă mai mult decât mandarinele, dar îşi menţin aroma acestora. Față de portocalele sunt mai dulci şi mai zemoase.