În mai multe oraşe din ţară, uscatul rufelor la vedere este sancţionat. Hainele agăţate în balcoane deschise, ori pe sârme improvizate în faţă blocului, strică aspectul localităţilor, spun primarii.
Un proiect de hotărâre care vizează sancţionarea drastică a celor care nu respectă anumite reguli ce privesc salubrizarea, menţinerea igienei şi protecţia mediului înconjurător în municipiul Constanţa. În documentul respectiv care va fi votat în următoarea şedinţă a CLC se fac reglementări stricte în ceea ce priveşte anumite reguli ce trebuie respectate. Cei care le vor încălca, vor scoate bani grei din buzunar pentru plata amenzilor care pot ajunge şi până la 1.500 de lei pentru persoanele fizice şi 2.500 lei pentru cele juridice.
Toate aceste contravenţii vor fi constatate şi aplicate prin proces verbal încheiat de împuterniciţii primarului, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale, ofiţerii şi agenţii Poliţiei Române cu atribuţii în menţinerea ordinii şi liniştii publice şi personalul cu atribuţii în menţinerea ordinii şi liniştii publice din Jandarmeria Română.
Aşa că edilii au trimis Poliţia Locală să-i pedepsească pe proprietari. Amenzile încep de la 500 de lei, însă pot ajunge la o mie.
În Timişoara, uscatul rufelor în balcoanele deschise şi în faţă blocului a fost interzis printr-o hotărâre de consiliu local. În ultimele luni, 6 familii care nu au respectat regula au fost amendate.
Locatar: “Fiecare îşi usucă aşa hainele, la geam că n-avem unde. Am auzit de amenzi, dar n-am ce face.”
Edilii au hotărât să-i amendeze şi pe cei care bat covoarele în spatele blocului ori scutură diverse lucruri pe fereastră. “Se acţionează de regulă de către Poliţia Locală, pe baza sesizărilor cetăţenilor. Când cetăţenii fac sesizări, poliţia descinde la faţa locului”, spune primarul Nicolae Robu
“Poliţiştii au aplicat sancţiuni, în general mergându-se pe sesizări şi unde s-a încălcat legislaţia în mod repetat. În alte cazuri, cei în cauza au fost atenţionaţi şi imediat au strâns rufele”
Modelul a fost împrumutat şi de alte primarii. În Buzău, de pildă, autorităţile lucrează la un regulament prin care să îi amendeze cu până la o mie de lei pe cei care îşi usucă rufele la vedere ori îşi scutură covoarele în spatele blocului.
Uscarea rufelor la vedere, în balcoanele deschise sau în faţă blocurilor a fost interzisă în mai multe oraşe, cum ar fi Sibiu ori Piteşti. Însă nu peste tot autorităţile au trecut şi la amenzi.