Deși poate părea cât se poate de bizar și de neacceptat, ”alăptarea tatălui” este un fenomen care a influențat pictura secolelor XVI și XVII și este recunoscut ca fiind cea mai profundă definiție a relației dintre fiică și părinți.
Imaginea teribilă a fost pentru prima dată proiectată în scrierile lui Valeriu Maximus, ”Facta et dicta memorabilia”, în anul 30 d. Hr. Autorul roman relatează povestea lui Mycona, un bătrân încarcerat și condamnat să moară de inaniție, și fiica acestuia, Perus, care apelează la o metodă radicală pentru a-și salva tatăl.
Tânăra cere permisul gardienilor să își viziteze tatăl zilnic. Inexplicabil, deși Perus intra în celulă cu mâinile goale, condamnatul rezista foamei. Femeia a fost urmărită și așa au aflat gardienii că Perus își alăpta tatăl. Faptele tinerei au fost văzute ca un sacrificiu suprem venit din dragostea de fiică, iar Mycona a fost eliberat.
”Alăptarea tatălui” a devenit un simbol. Fabula lui Maximus a influențat omenirea, iar imaginea fiicei cu tatăl la piept a fost imortalizată pe obiecte de lut și medalioane purtate cu mândrie. Pictura de altfel, a fost puternic influențată. De-a lungul secolelor XVI și XVII, peste 30 de pictori au încercat să imortalizeze pe pânză imaginea perfectă care să definească relațiile paterno-filiale.
Unul dintre primele tablouri aparține pictorului Pedro Pablo Rubens, tablou pictat în anul 1612 și care astăzi se află în muzeul Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg.
De asemenea, istoria menționează că un tablou cu aceeași temă a fost găsit într-o casă din orașul Pompei și era folosit în scopuri didactice, pentru a învăța copiii despre puterea de sacrificiu și importanța părinților în viața lor.
