Sorin Ovidiu Vîntu se află internat la o clinică din străinătate după ce a întâmpinat o problemă medicală, iar medicii i-au amputat un deget și jumătate. Afaceristul a glumit pe această întâmplare și susține că medicii nu i-au dat ”rămășițele celor două degete pentru a le îngropa”.
”Nu mi-a amputat nimeni piciorul, mi s-a amputat un deget și jumătate. Din nefericire nu au vrut să îmi dea rămășițele pământești ale celor două degete să le îngrop în România și au rămas aici” , a declarat afaceristul.
Afaceristul a vorbit și despre situația actuală în care se află omenirea din cauza pandemiei COVID. Sorin Ovidiu Vîntu susține că pandemia COVID este o afacere de triliarde de dolari pusă la cale de mai mulți oameni politici de vârf și a oferit un sfat cetățenilor, mai exact să nu se mai lase manipulați.
”Cea mai mare manipulare din istoria planetară, manipularea COVID-19. O afacere de triliarde de dolari pusă la cale de niște oameni politici de vârf și niște manageri de la Big Pharma. O țeapă colasă, mulți din voi nu și-au dat seama. Am auzit că un oarecare medic român, Streinu Cercel, recomandă să purtăm mască până la adânci bătrâneți, e tâmpit. Mulți dintre voi au rămas fără serviciu, au rate în spate, milioane de oameni rămași pe drumuri! Nu te mai lăsa manipulat, cere-ți dreptul. Cel mai normal lucru este acțiunea” , a declarat omul de afaceri printr-un videoclip pe Facebook.
Milionarul Sorin Ovidiu Vântu are grave probleme de sănătate. Dezvăluirea a fost făcută de către jurnalistul Sorin Roşca Stănescu la emisiunea de la Gold FM. Afaceristul a mai avut probleme medicale în vara anului 2020 când a fost internat de urgenţă la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. Starea de sănătate a omului de afaceri este gravă.
Sorin Ovidiu Vîntu este unul dintre cei mai controversați milionari ai României. El a fost eliberat condiționat din închisoare în luna martie a acestui an, printr-o decizie a Tribunalului București, după ce a executat parțial o condamnare de 11 ani de închisoare, rezultată din contopirea unor pedepse primite în mai multe dosare.