Moartea unei femei de 78 de ani a aprins un nou scandal în sistemul medical din Iași, după ce fiica pacientei, asistentă medicală la Spitalul CF Pașcani, a acuzat public că mama sa a fost ignorată, consultată superficial și transferată prea târziu către o unitate unde putea fi operată. În centrul acuzațiilor se află internarea pacientei în Secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, deși familia spune că simptomele indicau o urgență abdominală, nu o problemă toracică.
Cazul a început pe 26 mai 2025, când Margareta Negrea, din Pașcani, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență din oraș cu dureri puternice în partea inferioară stângă a abdomenului. După consult și investigații, femeia a fost transferată la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, în Secția de Chirurgie Toracică. Fiica ei, Lucica Ionoaia, a spus că familia a primit atunci decizia medicilor fără să o poată contesta, deși transferul într-o astfel de secție li s-a părut de la început fără legătură cu simptomele pacientei.
Potrivit relatării făcute public de fiică, primele ore de internare au fost și cele care i-au lăsat familiei sentimentul că femeia nu este tratată cu atenția necesară. Lucica Ionoaia susține că, în salon, mamei sale i s-a făcut rău toată noaptea, că personalul ar fi întrebat-o din prag cum se simte și că alte paciente i-ar fi dat apă. A doua zi, când familia a revenit la spital, femeia ar fi avut tranzitul intestinal oprit, vărsături și dureri mari, însă, spune fiica, medicului de gardă nu i s-a părut că este vorba despre o urgență.
În aceeași relatare, femeia acuză că mama sa a stat trei zile fără să mănânce, fără tranzit și fără să urineze, iar familia a fost cea care a insistat că ar putea fi vorba despre o ocluzie intestinală. Miza acestor acuzații nu este doar tonul rece reclamat de aparținători, ci mai ales întrebarea dacă pacienta a fost evaluată corect și la timp. Fiica susține că transferul la Spitalul „Sf. Spiridon” a fost obținut după presiuni repetate și că, odată ajunsă acolo, mama sa a intrat în sala de operație în aceeași seară, ceea ce, în ochii familiei, arată că urgența fusese reală din prima zi.
Aici apar și cele mai sensibile contradicții medicale din acest caz. Familia spune că la „Sf. Spiridon” i s-a explicat că pacienta avea o hernie inghinală strangulată și că o întârziere suplimentară i-ar fi putut aduce septicemie. În schimb, într-un punct de vedere citat de presa locală, reprezentanți ai Spitalului „Sf. Spiridon” au vorbit despre o ocluzie intestinală pe fond neoplazic, în contextul unui cancer pancreatic cu metastaze hepatice și osoase, plus pleurezie dreaptă drenată. Cu alte cuvinte, în spațiul public circulă două explicații diferite pentru tabloul clinic al pacientei, iar această ruptură lasă loc întrebărilor pe care familia le ridică acum public.
Cert este că femeia a fost operată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, iar apoi evoluția ei nu a mai putut fi întoarsă. Potrivit relatărilor apărute în presă, Margareta Negrea a murit la 22 iunie 2025. Pentru familie, cele trei zile petrecute anterior în secția de chirurgie toracică atârnă decisiv în deznodământul acestui caz. Pentru cei care privesc din afară, tocmai aici este punctul nevralgic: dacă transferul inițial a fost greșit, dacă reevaluarea a fost întârziată și dacă intervenția chirurgicală a venit după ce starea pacientei se degradase deja.
Medicul indicat de familie în acuzațiile publice este dr. Costică Mitrofan, medic primar de chirurgie toracică la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, unde apare și pe pagina oficială a secției. Contactat de presa locală, acesta nu a intrat într-o explicație detaliată și s-a limitat la a spune că pacienta avea cancer pancreatic cu metastaze multiple. Până la acest moment, aceasta este singura reacție publică clară atribuită direct medicului în sursele consultate.
Dincolo de drama unei familii, cazul deschide iar o rană veche din spitalele românești: traseul pacientului între spitale, secții și diagnostice care nu se leagă din prima. În relatarea fiicei se adună toate piesele care aprind rapid furia publică; o internare într-o secție considerată nepotrivită, consulturi percepute ca superficiale, un transfer întârziat și sentimentul că aparținătorii au fost lăsați să se lupte singuri pentru a convinge medicii că e urgență. În lipsa unei explicații publice mai ample din partea unităților implicate, acuzațiile rămân grele și apasă direct pe o întrebare simplă: dacă femeia ajungea mai repede unde trebuia, mai putea fi salvată.
