SUA elimina vizele pentru români? Majoritatea americanilor susțin includerea României în programul Visa Waiver

TRIMITE PRIETENILOR

Un sondaj de opinie în rândul votanților americani arată că majoritatea acestora (53%) au declarat că susțin eliminarea vizelor pentru cetățenii români prin includerea țării în programul Visa Waiver. Remus Ștefureac, președintele Grupului Strategic Thinking și al INSCOP Research, companie de sondare coautoare a studiului, spune că acest lucru poate contribui la eforturile de convingere a membrilor Congresului SUA și ai administrației americane de a include România în Visa Waiver.

Întrebaţi dacă susţin sau nu includerea României, un aliat al SUA care sprijină politicile americane în lume, în Programul Visa Waiver ce presupune eliminarea vizelor şi pentru cetăţenii români, majoritatea americanilor (53%) au declarat că susţin acest demers, 21% se opun, iar 25% nu şi-au format o opinie, fiind nehotărâţi, conform Agerpres.

Raportat la opţiunile politice, cel mai ridicat sprijin pentru eliminarea vizelor pentru români se înregistrează în rândul votanţilor democraţi. Astfel, 57% dintre votanţii Partidului Democrat susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, în timp ce 15% se opun, iar 28% sunt nehotărâţi.

Jumătate dintre votanţii Partidului Republican (50%) susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, 29% se opun, iar 21% sunt nehotărâţi.

În ceea ce priveşte sprijinul votanţilor independenţi pentru eliminarea vizelor pentru români acesta este similar celui înregistrat la nivelul populaţiei generale. Astfel, 54% dintre votanţii independenţi susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, în timp ce 21% se opun, iar 25% sunt nehotărâţi.

Programul Visa Waiver al Departamentului pentru Securitate Internă din Statele Unite ale Americii permite cetăţenilor din 40 de ţări să călătorească în SUA în scop de turism sau afaceri pentru o perioadă de 90 de zile fără a avea nevoie de viză.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.