Termocentrala Mintia, vândută cu 91 milioane de euro, după ce au fost investite 150 milioane

TRIMITE PRIETENILOR

Termocentrala Mintia a fost vândută prin administrator judiciar cu 91 de milioane de euro, după ce au fost investite în retehnologizare cel puţin 150 de milioane de euro, susţine senatorul Ştefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD.

„De neînţeles este de ce a ales ministrul această metodă de <privatizare> prin închiderea termocentralei. Cu toţii ştim că cel mai ieftin cumperi activele unei afaceri falimentate. Investitorii care au călcat pragul Ministerului Energiei, atunci când Termocentrala Mintia era în funcţiune, nu au fost buni, se pare că trebuia, mai întâi, încheiată retehnogizarea grupului de 235 de MW şi banii românilor să fie risipiţi”, susţine senatorul social-democrat.

Acesta întreabă dacă nu puteau fi accesaţi bani din Fondul de Modernizare pentru transformarea Termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul, în timp ce ar fi produs energie cu grupul proaspăt retehnologizat, pănă când centrala pe gaze sau parcurile fotovoltaice ar fi fost construite.

„De neînţeles este de ce în plină criză energetică închizi capacităţi de producţie fără să pui ceva nou în loc. Din păcate singurul răspuns pe care îl vom primi este că economia de piaţă este crudă, că se întâmplă şi falimente, mai ales când liberalizarea ei se produce haotic”, mai spune Ştefan Radu Oprea.

„Termocentrala Mintia a fost vândută prin administrator judiciar cu 91 de milioane de euro. Asta după ce au fost investiţi în retehnologizare cel puţin 150 de milioane de euro. Primim asigurări din partea ministerului de resort că sunt impuse condiţii drastice pentru ca o nouă capacitate de producţie de 800 MW, mai verde, să ia locul vechilor grupuri care funcţionau pe bază de cărbune. De neînţeles este de ce a ales ministrul această metodă de ‘privatizare’ prin închiderea termocentralei. Cu toţii ştim că cel mai ieftin cumperi activele unei afaceri falimentate. Investitorii care au călcat pragul Ministerului Energiei, atunci când Termocentrala Mintia era în funcţiune, nu au fost buni, se pare că trebuia, mai întâi, încheiată retehnologizarea grupului de 235 de MW şi banii românilor să fie risipiţi”, a declarat social-democratul.

Acesta se întreabă de ce nu se puteau accesa bani din Fondul de Modernizare pentru transformarea Termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul.

„Oare nu se puteau accesa bani din Fondul de Modernizare pentru transformarea Termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul? Asta în timp ce ar fi produs energie cu grupul proaspăt retehnologizat, aşa ca în Germania, până când centrala pe gaze sau parcurile fotovoltaice ar fi fost construite. De neînţeles este de ce în plină criză energetică închizi capacităţi de producţie fără să pui ceva nou în loc. Din păcate, singurul răspuns pe care îl vom primi este că economia de piaţă este crudă, că se întâmplă şi falimente, mai ales când liberalizarea ei se produce haotic”, a conchis Radu Oprea.

Centrala termoelectrică Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane de euro de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţiei publice, a anunţat, vineri, administratorul judiciar al societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA.

Potrivit sursei citate, având în vedere specificul activului, Ministerul Energiei, în calitate de acţionar, a impus anumite condiţii investitorului cu scopul de a relansa producţia de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom, are obligaţia ca, până la 31 decembrie 2026, să finalizeze investiţia de realizare a unei capacităţi energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz şi energie regenerabilă. Demararea investiţiilor va fi posibilă după acordarea de către autorităţi a avizelor şi autorizaţiilor necesare.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri pe o suprafaţă de 3.297.807 mp, construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.

Licitaţia publică a avut loc vineri, la sediul administratorului judiciar, la care s-a prezentat un singur ofertant, reprezentantul Mass Global Energy Rom, companie înfiinţată special pentru această achiziţie. Este cea de-a patra licitaţie de valorificare a centralei termoelectrice Mintia.

Centrala termoelectrică Mintia este situată în sud-vestul Transilvaniei, pe malul râului Mureş, la 9 km distanţă de oraşul Deva.

De la punerea în funcţiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.