Tudor Chirilă a publicat marți o analiză amplă pe Facebook în care critică întâlnirea dintre premierul demis Ilie Bolojan și judecătoarea Simina Tănăsescu, invocă articolul 15 din Constituție și pune sub semnul întrebării dacă CCR a funcționat, de-a lungul timpului, ca instrument politic. Postarea apare la câteva zile după ce întâlnirea a stârnit reacții publice, cu atât mai mult cu cât a precedat o decizie a Curții privind amendamentul asociat lui Dominic Fritz.
Chirilă nu îl achită și nu îl condamnă pe Bolojan. Spune explicit că nu există dovezi că întâlnirea a influențat votul judecătoarei, dar susține că simpla apariție a scenei a fost o eroare de calcul politic. „Cred că întâlnirea Bolojan-Tănăsescu a fost o greșeală. Nici locul și nici momentul nu au fost bine alese”, scrie el, adăugând că „electoratul care îl susține pe Bolojan e sătul de întâlniri dubioase între politicieni și magistrați.” Este un argument mai fin decât pare la prima vedere: Chirilă nu acuză — constată că percepția contează la fel de mult ca realitatea, mai ales când vine de la un politician care și-a construit capitalul electoral tocmai pe imaginea de om corect și transparent.
Un detaliu procedurial care n-a trecut neobservat
Dincolo de întâlnire, actorul semnalează ceva concret: Simina Tănăsescu, profesor de drept constituțional și coautoare a comentariului pe articole al Constituției României, a renunțat la calitatea de judecător-raportor în dosarul Fritz. Rolul a fost preluat de Csaba Asztalos. Tănăsescu a votat apoi împotriva amendamentului și a anunțat că va redacta o opinie separată.
Chirilă observă că acest pas nu a eliminat suspiciunea creată de întâlnire, ci, dimpotrivă, a alimentat-o. Logica e simplă: dacă nu era nimic de ascuns, de ce schimbarea de rol? Răspunsul evident, pe care nu îl dă nimeni oficial, e că tocmai pentru a evita orice aparență de conflict de interese. Dar în absența unei comunicări clare, golul a fost umplut de interpretări. Aici intervine partea importantă: Chirilă invocă articolul 15 alineatul 2 din Constituție — principiul neretroactivității legii — și citează din comentariul semnat de Ioan Muraru, volum coordonat chiar de Tănăsescu: „este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru comportamente și o conduită ce a avut-o anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează această conduită.”
CCR ca instrument politic: o întrebare cu răspuns parțial
A doua parte a analizei lui Chirilă e mai ambițioasă. El construiește o listă a momentelor în care Curtea Constituțională a României a fost invocată în conflicte politice majore: suspendarea lui Traian Băsescu, OUG 13, dosarele privind completurile de judecată și, cel mai recent, anularea alegerilor prezidențiale din 2024. „Merită să ne întrebăm dacă CCR e un instrument politic? Și cine l-a folosit cel mai des? Nu cumva golanii de la PSD în combinație cu PNL”, scrie el fără menajamente.
Chirilă nu îl ferește nici pe Bolojan de critică. Spune că premierul nu ar trebui privit ca erou, că a făcut greșeli și că electoratul le plătește. Doar că, adaugă el, când vede PSD votând alături de AUR pentru demolarea guvernului, greutatea morală a criticilor se distribuie altfel.
Opinia separată a Tănăsescu, primul test real al acestui episod
Detaliul lăsat pentru final: Chirilă scrie că problema reală nu e întâlnirea în sine, ci ceva mai adânc. „Și ajungem exact la problema cea mai mare. Încrederea. Încrederea în instituții, în legi, în stat.” Într-o țară în care CCR a anulat un scrutin prezidențial, fraza capătă o greutate concretă, nu doar retorică.
Opinia separată pe care Tănăsescu urmează să o redacteze va fi primul test real al substanței acestui episod. Dacă argumentele juridice vor fi solide și consistente cu poziția sa academică anterioară, o parte din suspiciuni se vor risipi de la sine. Dacă nu — întrebările lui Chirilă despre independența CCR vor rămâne în spațiul public mult mai mult decât și-ar dori cineva.
