ULTIMĂ ORĂ Rusia acuză că un obuz lansat de Ucraina a distrus un post de frontieră rus VIDEO

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetățenilor români să evite orice deplasare în Ucraina. Iar cei care sunt deja acolo, sunt sfătuiţi să plece cât mai curând. Este vorba despre câteva sute de conaţionali.

Toate acestea, în contextul în care o parte din presa de peste Ocean spune că deține informații cum că trupele ruse ar fi primit undă verde să invadeze Ucraina.

Franța transmite, însă, că preşedinţii Emmanuel Macron şi Vladimir Putin au convenit să facă tot posibilul pentru a se ajunge rapid la un armistiţiu în estul Ucrainei, după ce au vorbit duminică de două ori la telefon.

Mai mult, potrivit unui anunţ făcut sâmbătă noapte de Palatul Elysee, preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden au acceptat să se întâlnească în cadrul unui summit. Informația a fost confirmată și de Casa Albă.

Armata rusă anunţă că a ucis cinci ”sabotori” care au trecut pe teritoriul Rusiei din Ucraina

Armata rusă anunţă luni că a ucis cinci ”sabotori” veniţi din Ucraina pe teritoriul rus şi că două vehicule militare ucrainene au încercat să treacă frontiera.

”În timpul unor confruntări, cinci persoane care făceau parte dintr-un grup de sabotori şi de informaţii care au încălcat frontiera Rusiei au fost eliminate”, anunţă armata rusă.

Acest incident a avut loc în regiunea Rostov, la ora locală 6.00 )5.00, ora României), în apropiere de localitatea Mitiakinskaïa, precizează armata rusă.

Ministrul apărării ucrainean: La frontiera cu Ucraina se află concentraţi circa 150.000 de soldaţi ruşi, care nu par să se retragă

Ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a negat luni orice semne de retragere a trupelor ruse din apropierea Ucrainei, pe care le-a estimat la aproape 150.000 de soldaţi ruşi, inclusiv trupe terestre, maritime şi aeriene, potrivit EFE şi Ukrinform.

“Componenta terestră a trupelor ruse însumează 127.000 de militari, iar împreună cu componentele maritimă şi aeriană ajung la 147.000. Nu vedem vreo retragere şi nu putem vorbi de o reducere a numărului lor”, a spus Reznikov într-o conferinţă de presă.

Reznikov – care a făcut aceste declaraţii după ce Kremlinul a prelungit prezenţa trupelor ruse aflate în Belarus după încheierea manevrelor comune duminică – a precizat că unităţile ruse care “sunt în mişcare” pot reveni la bazele lor, dar pot fi şi desfăşurate în alte sectoare din zonă.

În acest sens, el a spus că a solicitat o convorbire telefonică urgentă cu ministrul apărării din Belarus, Viktor Hrenin, pentru a-i cere explicaţii.

“Ce se întâmplă?”, s-a întrebat el, fără a exclude ca Moscova să încerce să încercuiască teritoriul ucrainean cu soldaţi şi arme.

“Când spun că soldaţii noştri sunt pregătiţi pentru orice scenariu, chiar aşa şi este. Nu minimizăm sub nicio forma ameninţarea, deoarece nivelul ei este într-adevăr ridicat”, a declarat Reznikov, indicând că unul dintre scenarii luat în considerare de Kiev este că Federaţia Rusă va încerca să încercuiască Ucraina cu trupe – de la Brest până la Taganrog pe uscat, pe două mări şi în Crimeea ocupată temporar – şi totodată să-şi intensifice activitatea în Transnistria.

În acest context, ministrul ucrainean a cerut din nou luni arme letale şi material de apărare aliaţilor occidentali, inclusiv celor care au refuzat până acum să le furnizeze Kievului.

El a subliniat însă că, oricare ar fi ameninţarea, ţara sa se află într-o stare de”apărare totală”, la care vor contribui aproape 2 milioane de membri ai detaşamentelor teritoriale de apărare.

″Întreaga populaţie a Ucrainei este pregătită să-şi apere teritoriul. În asta rezidă puterea noastră”, a subliniat el.

Rusia califică drept farsă acuzaţiile SUA potrivit cărora a întocmit o “listă neagră” cu ucraineni

Rusia a calificat luni drept “farsă” afirmaţiile SUA care au anunţat că dispun de “informaţii credibile” conform cărora forţele ruse au întocmit o listă cu ucraineni care să fie ucişi sau trimişi în lagăre de detenţie în caz de atac, invazie şi ocupare a Ucrainei de către Moscova.

Este o farsă absolută. Este o minciună. Ştiu că este o invenţie completă. Această listă nu există. Este fals”, a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în briefingul său de presă zilnic.

Rusia susține că un obuz lansat de Ucraina a distrus un post de frontieră rus

Un obuz lansat de pe teritoriul Ucrainei a distrus luni un post de frontieră din regiunea rusă Rostov fără a face victime, a acuzat serviciul de securitate din Rusia (FSB).

La 21 februarie, la ora 09:50 (06:50 GMT), un obuz de tip neidentificat lansat de pe teritoriul Ucrainei a distrus complet postul de frontieră din regiunea Rostov, la o distanţă de circa 150 de metri de graniţa ruso-ucraineană”, a transmis FSB.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene de la Kramatorsk dezminte orice tir de artilerie vizând vreun post de frontieră rusesc în sectorul Rostov.

El denunţă o activitate de dezinformare a Rusiei.

Nu-i putem împiedica să producă informaţii false (…), însă insistăm asupra faptului că nu tragem în nicio infrastructură civilă sau asupra regiunii Rostov” din Rusia, a declarat AFP Pavlo Kovalciuk.

Nu există tiruri de artilerie împotriva forţelor ruse de ocupaţie”, adaugă el.

Putin a convocat Consiliul Securităţii Rusiei pentru o reuniune “neobişnuită”

Preşedintele Vladimir Putin va prezida luni o reuniune a Consiliului Securităţii Rusiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia oficială rusă TASS. Reuniunea intervine pe fondul îngrijorărilor legate de criza din Ucraina, comentează agenţia de presă germană dpa.

″În scurt timp, chiar în 10-15 minute, preşedintele Putin va reuni Consiliul Securităţii Rusiei”, a afirmat Peskov, indicând că aceasta este o reuniune “extinsă” şi nu una din cele obişnuite pe care le convoacă şeful statului de obicei cu membrii permanenţi ai acestui organism.

El a spus că se aşteaptă ca preşedintele Putin să susţină un discurs în cadrul Consiliului Securităţii Rusiei, mecanism ce reuneşte principalii factori de decizie ruşi, în special şefii armatei şi serviciilor de informaţii. Este posibil ca şi alţi membri ai Consiliului să prezinte rapoarte, a indicat purtătorul de cuvânt.

La insistenţa jurnaliştilor, Peskov a spus că aceasta “nu este o reuniune obişnuită” a Consiliului Securităţii, evitând să precizeze tema întrunirii.