Uluitor: Bătrână de 85 de ani, cu un picior amputat, dusă de la spital acasă cu roaba: “Dă-i, dă-i, că e distanță mare”

TRIMITE PRIETENILOR

Situaţie incredibilă într-o comună din judeţul Vâlcea. O bătrână bolnavă a fost transportată cu roaba de la ambulanţă până la locuinţa sa, pentru că drumul era inundat.

Femeia de 85 de ani se întorcea de la spital, unde i-a fost amputat piciorul stâng. Fiul său, şi el cu probleme de sănătate, dar şi alte două persoane din zonă sunt transportate tot cu roaba ori de câte ori plouă mai tare şi pârâul din zonă se umflă, blocând astfel accesul maşinilor pe drum. Deşi autorităţile locale cunosc situaţia, acestea spun că nu au, în acest moment, fondurile necesare pentru construirea unei punţi pietonale.

O familie din comuna Golești din județul Vâlcea trăiește momente de coșmar ori de câte ori plouă mai tare. Doi dintre membrii familiei sunt bolnavi și, pentru a ajunge la doctor, sunt transportați cu roaba sau căruța prin pârâul Sâmnic. Accesul la strada principală este imposibil atunci când nivelul apei crește. Nici măcar ambulanța nu poate ajunge la ei fără să fie tractată.

„Așa procedăm de fiecare dată. Cu roaba. Când e apa mai mare nici nu poate trece ambulanța. Puntea au făcut-o oamenii din zonă. Cei de la primărie au zis că nu sunt fonduri. Nu este posibilitate”, spune Elena Popa, localnică.

Autoritățile locale spun că ar fi nevoie de 300.000 de lei pentru a face o punte pietonală aici.


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.