Un băiețel merge din ușă în ușă cerșind bani pentru a cumpăra mâncare pentru mama bolnavă, o femeie îl urmărește

TRIMITE PRIETENILOR

Se spune că imaginația unui copil este bogată și că mintea lui poate construi tot felul de scenarii. Un băiețel în vârstă de 10 ani a dovedit acest lucru, după ce s-a gândit cum să strângă bani pentru mâncare. Povestea lui este incredibilă și ascunde un adevăr dureros.

Aiden își făcea veacul printr-un cartier de case, încercând să-i cunoască pe locuitori, astfel încât să le învețe numele. S-a gândit că aceștia îl vor ajuta dacă îi va convinge că este vecin de-al lor. După ce a studiat bine fiecare persoană, a început să meargă din ușă în ușă, spunându-le că are nevoie de bani pentru a-și hrăni și îngriji mama bolnavă.

„Bună ziua, doamnă Murphy! Numele meu este Aiden și locuiesc la doar câteva case distanță. Mama mea este bolnavă și vreau să-i iau ceva de mâncare. Suntem foarte săraci. Îmi puteți oferi niște bani, vă rog?”, aceasta a fost prima lui încercare.

Din păcate, femeia l-a respins vehement, după ce l-a analizat din cap până în picioare.

„Mă iei de fraieră? Știu foarte bine ce fac puștii ca tine cu banii. Dacă vrei mâncare, mergi la o cantină. Eu nu fac acte de caritate, băiete!”, a răspuns ea.

Dar copilul nu și-a pierdut speranța, așa că a continuat să sune și la alte uși. La un moment dat, i-a răspuns o doamnă drăguță, care, după ce i-a ascultat povestea, l-a întrebat dacă are nevoie de o ambulanță. Cuvântul „ambulanță” l-a speriat pe Aiden și l-a făcut să fugă din fața ei, fără ca măcar să mai ia banii.

Oare de ce nu voia copilul să audă de ajutorul medicilor dacă mama lui era grav bolnavă? Poate pentru că ascundea ceva? După ce s-a liniștit, și-a încercat din nou norocul, dar fără succes. Mulți nu au deschis deloc, în timp ce alții i-au spus că vor suna la urgențe sau la Protecția Copilului. De fiecare dată când primea aceste răspunsuri, băiețelul fugea, fără să accepte ajutorul.

O femeie adoptă un băiat care dormea pe trotuar, mama biologică apare abia 14 ani mai târziuUn băiețel le cere părinților să adopte o fetiță abandonată, mama realizează că este fiica ei biologică

După câteva zile, Aiden s-a întors în cartier și a văzut un cuplu care tocmai se mutase în zonă. Amândoi erau tineri și păreau de treabă, așa că a mers direct la ușa lor. I-a deschis femeia care avea un suflet bun și care a empatizat imediat cu el.

„Da? Cum te pot ajuta?”, a întrebat ea cu un zâmbet larg pe buze.

„Bună, sunt Aiden. Mama mea este bolnavă și am nevoie de bani pentru a-i cumpăra mâncare. Poți, te rog, să-mi dai niște bani?”, a zis el.

Habar nu avea că de această dată totul va fi diferit și că a nimerit unde trebuie. Femeia a îngenuncheat în fața lui și i s-a prezentat.

„Eu sunt Lauren. Așteaptă aici! Îți voi aduce bani și mâncare, bine?”

Copilul a dat din cap și a început să zâmbească după ce Lauren a intrat în casă. Femeia s-a întors la el cu două sacoșe pline cu mâncare și cu o bancnotă de 100 de dolari.

„Sper să-i fie de ajutor mamei tale.”, a zis ea.

„Mulțumesc! Ești foarte drăguță!”, a exclamat el fericit, în timp ce punea pungile pe umăr.

După ce și-au luat la revedere, femeia a rămas puțin pe gânduri, fiindcă a simțit că Aiden ascunde ceva. Așa că, s-a urcat în mașină și l-a urmărit, pentru a vedea unde locuiește. Era o zi toridă de vară, iar soarele ardea cu putere. După ce a intrat într-un magazin să mai cumpere alimente, băiatul a urmat o scurtătură pentru a ieși din oraș. Lauren l-a văzut apoi ascunzându-se sub un pod.

A coborât din mașină și a mers după el, iar ce a văzut acolo a surprins-o destul de tare. Copilul a ajuns lângă o fetiță pe care părea să o protejeze.

Soră și frate care se țin în brațe pe un pod de lemn și admiră natura.

„Aiden, ce faci aici? Unde este mama ta? De ce ai mințit, dragule?”, a întrebat.

Dar el s-a speriat și imediat a îmbrățișat-o pe cea mică:

„Stai departe de noi! Nu ne duci nicăieri! Sora mea nu pleacă nicăieri!”

„Nu vă duc nicăieri. Tot ce vreau e să mă asigur că sunteți bine. Locuiți aici singuri? De ce?”

„Pentru că tatăl nostru ne-a abandonat! Nu mai vine după noi…”

Adevărul era că mama lor murise în urmă cu două săptămâni, iar tatăl le promisese că îi va lua acasă. Dar el nu a mai apărut… Lui Aiden îi era teamă că autoritățile îi vor despărți dacă îi vor găsi. Sora lui avea numai cinci ani și băiatul a decis că ar fi mai bine să locuiască alături de ea sub un pod, decât să fie duși în orfelinate separate.

„Tata a promis că ne va lua în grijă când mama a murit, dar nu a făcut-o. Nu am vrut să o las pe Beth singură! Am mâncare suficientă pentru noi! Nu ne va fi foame acum!”, a spus Aiden, încercând să o convingă pe Lauren să îi lase acolo.

Femeia a fost impresionată de povestea lor și a realizat că nu are cum să îi lase fără un acoperiș deasupra capului. Le-a promis că nu vor fi despărțiți și i-a convins să meargă la ea acasă.

Frate și soră care stau lângă ușă, privind peisajul prin geam

În acea seară, tânăra a purtat o discuție cu soțul ei și i-a propus să îi adopte pe cei mici. Interesant este că aceștia au apărut în calea lor când se gândeau că vor să devină părinți.

„Știm că nu putem concepe un copil, Andrew. Dar nu e nevoie de o naștere pentru a deveni părinte. Oricum, am plănuit să luăm în calcul o adopție și deja îmi plac acești copii. Putem, te rog, să-i luăm la noi? Poate că acesta este modul Domnului de a ne spune că este timpul să ne întemeiem o familie.”

Bărbatul a fost de acord și au decis împreună să anunțe poliția în dimineața următoare. Înainte de a face asta, Lauren i-a asigurat pe micuți că nu au de ce să își facă griji.

„Vom vorbi cu tatăl vostru și vom încerca să-l convingem că veți fi fericit aici. Putem fi părinții voștri adoptivi. Ați vrea să stați cu noi? Să știți că nu punem nicio presiune asupra voastră, bine?”

Ochii mari albaștri și zâmbetul cald al femeii au cucerit-o pe micuța Beth, care i-a sărit imediat în brațe:

„Ești ca mami! Și mama ne-a iubit! Te iubesc!”

„Oh, și eu vă iubesc pe voi, dragilor!”, a răspuns Lauren în timp ce i-a cuprins pe amândoi în brațe.

După ce i-au îngrijit o perioadă, cei doi au obținut custodia copiilor și au devenit, în mod oficial, o familie. Fericita mămică îi este recunoscătoare acum lui Dumnezeu că i-a scos în cale aceste suflețele nevinovate pe care le-a îndrăgit din prima clipă.

Ce părere ai despre povestea lor? Se pare că este adevărată vorba „Părinți nu sunt aceia care te fac, părinți sunt aceia care te cresc”.

Sursa –  Divahair.ro


TRIMITE PRIETENILOR
creditprime.ro

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.