Un comisar de Poliție din Neamț a fost condamnat,după ce a primit un ceas drept mită

TRIMITE PRIETENILOR

Judecătorii au pronunţat sentinţa în cazul unui comisar de la Rutieră, care a acceptat o şpagă de tot râsul de la un patron.

Comisarul Iulian Cloşcă, ofiţer în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Roman, a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar astăzi, 13 septembrie 2021, a fost condamnat de către magistraţii de la Tribunalul Neamţ la 3 ani de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată, scrie Adevărul.ro.

Pentru următorii 3 ani, judecătorii i-au interzis dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru comiterea infracţiunii. I s-a mai interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o atribuţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

În plus, magistraţii au mai hotărât confiscarea obiectului primit cu titlu de mită, unul banal, dar care l-a scos pe ofiţer din sistem. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au finalizat urmărirea penală şi au trimis la instanţă, pe 30 iunie 2020, dosarul în care comisarul Cloşcă era acuzat de luare de mită.

În acest caz nu s-a cerut arestarea preventivă, luându-se măsura controlului judiciar, care a fost revocară ulterior de instanţă.

Cercetările au început în decembrie 2019, când au apărut informaţii că ofiţerul stabilise o înţelegere cu patronul unei firme de taximetrie din Roman, astfel că, în schimbul unor atenţii, el trebuia să „închidă ochii“, adică să nu-i sancţioneze pe şoferii de la respectiva societate de transport, dacă săvârşeau contravenţii sau infracţiuni la regimul circulaţiei.

Anchetatorii arătau că pactul între comisar şi patronul firmei s-a concretizat prin oferirea unui ceas inteligent – smartwatch, evaluat la suma de aproximativ 1.500 de lei. Ar fi trebuit să urmeze şi o a doua „atenţie“, pentru ca poliţistul să uite de îndatoririle de serviciu, fiind vorba de un bonus constând într- un telefon performant.

La data de 30.04.2020, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. Măsura preventivă a fost dispusă având în vedere împrejurarea că, în perioada noiembrie – decembrie 2019, inculpatul ar fi pretins şi primit bunuri de aproximativ 1.500 lei, de la administratorul unei societăţi de transport persoane“, preciza DNA.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.