Un copil de 10 ani stătea în faţa vitrinei unui magazin de pantofi, pe stradă, desculţ, privind prin fereastră şi tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil şi îi spuse:
– Micuţul meu prieten, la ce te uiţi cu atâta interes prin fereastra asta?
– Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul.
Doamna l-a luat de mână şi au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de şosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă şi un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele şi i le-a şters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului şi îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de şosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap şi i-a zis:
– Nu e nicio îndoială că acum te simţi mai bine micuţule!
Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână şi, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă:
– Dumneavoastră sunteţi soţia lui Dumnezeu?”
Cu trecerea anilor ne pierdem inocenta. Zicem noi ca suntem înțelepți. Mi-aș da cu mare bucurie acea intelepciune, daca in ea este înglobata mândria, raceala, distanțarea , egoismul, aroganta… in schimbul inocenței unui copil, care nu cunoaște răutatea, egoismul… Daca privim viata cu ochi de copil, s-ar putea sa intelegem mai bine acest joc, de a trai si a ne bucura de lucruri simple.
