Un politician care a mers la spital îmbrăcat „în pacient” i-a prins pe medici cu „ocaua mică”

TRIMITE PRIETENILOR

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, i-a prins cu „ocaua mică” pe medicii de a Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Hunedoara, unde a mers ca pacient sub acoperire, scrie ziare.com.

Într-o postare de pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean Hunedoara povestește cum, în urma unei sesizări potrivit căreia un bătrân a fost lăsat să aștepte mai mult de o oră la Urgențe, a mers la spital, cu hainele cu care a lucrat în grădină, pentru a verifica cele sesizate.

„Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital. Era ora 21.30. Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. „Pacientul” Nistor a primit același tratament: 45 de minute în care, deși le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău și nu pot merge să-mi fac singur fișa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă.

Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la „Urgență” să fie tratați în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!”, a transmis președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Președintele CJ Hunedoara a mai arătat că Spitalul Județean are o echipă managerială răspunzătoare pentru ce se întâmplă în toate secțiile, iar Urgența este poarta de intrare.

„Trebuie luate măsuri disciplinare legale împotriva celor care continuă să aibă atitudine nepotrivită față de pacienți. Medicina și asistența medicală sunt profesii grele, pentru care este nevoie de multă dăruire, de empatie și, sigur că da, de pricepere. Vreau ca în cel mai scurt timp, echipa din UPU să fie dată exemplu pozitiv. Investim milioane de euro în acest spital, în secții noi, în modernizări și dotări medicale. Este momentul ca întreg personalul să înțeleagă că atitudinea față de pacienți trebuie să se schimbe!”, a mai scris Laurențiu Nistor, pe Facebook.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.