„Am învățat că mă pot vindeca singur”, spune Valentin Sanfira într-un interviu acordat la șase luni de la divorțul de Codruța Filip. După aproape opt ani de căsnicie, artistul a decis să vorbească deschis despre cum a reușit să treacă peste una dintre perioadele cele mai dificile din viața sa, fără a transforma.
Divorțul a fost anunțat public, iar comentariile și speculațiile au urmat inevitabil. Valentin Sanfira a trebuit să se confrunte nu doar cu durerea personală a despărțirii, ci și cu o zarvă mediatică care a amplificat subiectul pe mai multe fronturi. În loc să intre în jocul explicațiilor și contraexplicațiilor pe rețelele sociale, cântărețul a ales o cale diferită. A decis că ceea ce contează este modul în care el știe că este în realitate, nu ceea ce spun altii despre el.
„În orice căsnicie există probleme, în orice căsnicie fiecare are dreptatea lui. Dacă îl asculți pe ăla, ai impresia că celălalt e de vină și dacă zic și eu vreo două pe cine ajută? Noi trebuie să ne vedem de cântat, să fim demni, oamenilor să le arătăm partea frumoasă, pentru că fiecare de acasă se confruntă cu probleme”, a explicat Sanfira. Această poziție nu e nici ușoară, nici spectaculoasă — e doar omenească și rară în ziua de azi, când părerile și durerile se varsă pe internet cu ușurință.
Cel mai interesant aspect al acestui interviu nu sunt detaliile despre motivele divorțului. Nici măcar nu sunt lipsind — Sanfira pur și simplu a decis că nu sunt nimănui treabă. Ceea ce merită atenție e mecanismul pe care l-a aplicat pentru a supraviețui. Nu terapie, nu fapte spirituale — o abordare teribil de practică și muncitorească.
Munca fizică ca terapie brută
Pentru Valentin Sanfira, recuperarea a început la propriu — în ograda casei sale. Și-a chemat fratele și s-au apucat de demolări. A spart terasa cu picon-ul, a stricat curtea, a transportat materiale cu roaba. Apoi a construit o piscină. Toate astea nu era grijă cu proprietatea; era epuizare deliberată.
„Mi-am găsit refugiul prin muncă. Mi-am spart terasa cu picamărul, l-am chemat pe fratele meu, eu cu el. De nervi, am dat, te descarci. L-am ținut pe fratele meu aici o lună, am spart terasa, am spart curtea, am pus piscină. Am cărat la roabe cu el și lucrurile astea m-au ajutat”, a povestit artistul. Detaliul ăsta nu-i anecdotic. Sanfira a făcut exact ce știe să facă — s-a întors la muncă manuală, la nivelul pe care îl înțelege trupul său, la efortul concret care golește hormonii stresului.
Lucrul pe care l-a dezvăluit mai târziu e mai gol încă: „Eu mi-am amintit cine sunt, eu sunt țăran, știu să muncesc. Țăranul când se certa cu muierea se ducea și spărgea o căruță de lemne”. E o observație care sesizează ceva profund despre oameni — am nevoie de ritualuri care să ne readucă la originile noastre când lumea se clatină.
Muzica a venit mai târziu, dar nu în forma pe care ți-o imagini. Sanfira a scris mai multe cântece în perioada despărțirii, dar a luat decizia să nu le lanseze niciodată. Le-a folosit ca jurnal, ca modalitate de a-și varsă amarul în privat. „Am creat cântece în perioada asta… lasă-le acolo, să cânt ceva mai vesel că e mai bine. Niciodată nu o să le scot, le-am scris acolo să-mi vărs amarul, le las acolo”, a mărturisit el.
Ceea ce a păstrat conținea valoare
Opt ani de căsnicie nu se șterge ușor, iar Sanfira nu și-a dorit nici măcar să o facă. Diferența e că a ales să nu-și transforme amintirile frumoase în dovezi într-un proces public. A decis că cei opt ani vor rămâne în suflet — fără a fi transformați în munițe în conflictul după separare.
„Am învățat că trebuie să păstrez lucrurile frumoase, că am trăit aproape 8 ani de zile frumos, că am amintiri frumoase pe care mi le păstrez toată viața mea în suflet, că fiecare își alege drumul și felul în care vrea să meargă mai departe”, spune el. E mai greu decât pare. Atunci când cineva din afara relației îți cere pe rând versiunea ta a poveștii, când comentatorii pe rețelele sociale iți creează o identitate publică opusă celei reale, rămânerea liniștit e o formă de putere pe care puțini o înțeleg.
Sprijinul familiei a contat enorm. Cântărețul a mărturisit că madre sa i-a spus un lucru pe care nu l-a uitat: „Sunt mândră de tine că nu am auzit o vorbă urâtă de la tine”. Pentru unii, aprobarea mamei după o cădere ar putea fi doar o afermație. Pentru Sanfira, a fost probabil confirmarea că pe lângă durere și nervi consumați în demolare și cânturi nescrise, ceva din el rămăsese integru.
Construirea unei povești noi fără resentiment
La șase luni distanță, Valentin Sanfira nu vorbește ca un om care s-a vindecat complet — vorbește ca un om care a acceptat că vindecare nu e cuvântul potrivit. Nici nu se vindecă o despărțire, nici o faci să dispară. O metabolizezi.
„Păstrez în suflet tot ce am trăit și am trăit atâtea lucruri frumoase și merg mai departe cu gândul de a-mi crea noi amintiri frumoase pentru că merit. Indiferent ce se întâmplă între doi oameni frumoși, fiecare merită să fie fericit”, a spus el. Ceea ce-i clar din interviu e că ambii — Sanfira și fosta sa soție — meritau fericire în alt loc, în alt mod. Și asta nu e compromis, e doar adevăr.
Ceea ce urmează pentru artist e pur și simplu continuarea — concerte, noi cântece, noi amintiri. Nu va relansa piesele scrise în durere, nu va relata detaliile conflictului. Va face ceea ce știe că-i bun: va cânta pentru oameni care vin să-l asculte pentru simplul fapt că îi place vocea și melodies lui, nu pentru drama din spatele lor.
Intervalul ăsta de șase luni a fost testul pentru o ipoteză pe care mulți o ignora: că poți ieși dintr-o despărțire fără să-ți trăezi dușmanul public, fără să transformi durerea în spectacol. Sanfira a fost suficient de puternic și suficient de singur ca să încerce. Și — spre surpriza unei industrii care thrives pe scandal — a ieșit cu demnitate.
