Violeta Alexandru, anunţă desfiinţarea a 20 de companii municipale

TRIMITE PRIETENILOR

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, anunţă desfiinţarea Companiei Municipale Turistica București SA, urmată de desfiinţarea altor 19 companii municipale care funcţionează la nivelul Primăriei Generale. Alexandru afirmă că vor fi păstrate doar patru dintre companiile existente în prezent la nivelul administraţiei generale, respectiv: Servicii Transport Bucureşti (STB), Trustul Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica, despre care preşedintele PNL Bucureşti afirmă că au fost înfiinţate legal, potrivit news.ro.

„Vom trece la desfiinţarea primei companii înfiinţate de PSD Gabriela Firea: Compania Turistica Bucureşti. Continuăm cu celelalte companii, până la 20 de companii care vor fi desfiinţate. Patru dintre ele, înfiinţate legal, vor fi eficientizate pe baza legislaţiei privind guvernarea corporativă. Consiliul de Administraţie şi managerii în cursul acestui an vor fi angajaţi prin concurs. Cele patru companii care vor rămâne – STB ,Trustul de Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica – vor avea curând o nouă conducere cu un mandat clar de a organiza procesul de selecţie competitivă a managerilor care vor eficientiza aceste companii. Restul companiilor vor fi desfiinţate”, spune Violeta Alexandru.

Preşedintele PNL Bucureşti a precizat că partidul are convingerea că în piaţa liberă din Bucureşti există „suficienţi furnizori de servicii care pot pune pe masă oferte clare, la preţuri competitive” fără a fi nevoie de existenţa unor companii municipale care „să se alimenteze exclusiv cu fonduri de la bugetul public”.

„Considerăm că ele nu erau decât locuri în care clienţi ai PSD îşi găseau suplimentate veniturile”, a adăugat Alexandru.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.