Puterea de sacrificiu a unei femei poate atinge cote inimaginabile și nu întotdeauna cu aspecte pozitive. Violette Morris este o franțuzoaică responsabilă de căderea țării ei în mâinile naziste, care a trecut de la pasiune la mutilare și de la ambiție la trădare cu o ușurință incredibilă. Violette Morris este un criminal de război născut din propriile convingeri.
Nazismul este definit de Adolf Hitler, de Holocaust și atrocități care au zguduit o lume întreagă. Violette Morris oferă istoriei nazismului un altfel de contur și de asemeni, a fost femeia care și-a dus pasiunea la extrem, trăindu-și viața de femeie dintr-o postură anormală pentru vremurile Primului Război Mondial, motto-ul ei fiind ”Tot ceea ce un bărbat poate face, Violette de asemeni, poate face”.
S-a născut la Paris în 1893, într-o familie nobilă și respectată a orașului. La vârstă fragedă a fost internată într-o școală de fete unde avea să fie educată și încă de atunci copila Violette refuza să devină o domnișoară rafinată cu simple obiective în viață, cum ar fi căsătoria cu un bărbat bogat și de rang apropiat familiei ei. În ciuda înclinațiilor homosexuale, Violette se căsătorește, la indicațiile familiei, cu un militar pe nume Cyprien-Édouard-Joseph Gouraud, alături de care își servește patria în timpul războiului, ambii find responsabili de serviciul de ambulanțe din acea perioadă.
Încătușată de o viață ce părea că nu îi aparține, divorțează și inexplicabil se dedică sportului. Practică cu succes aruncarea discului, fotbal, box, tenis, călărie și chiar ridicarea de greutăți. Devine prima femeie sportivă în multe domenii și ajunge să participe și să câștige multe premii olimpice. A dezvoltat o pasiune incredibilă pentru mașini și începe să se dedice exclusiv curselor de viteză. Ca și astăzi, mașinile de cursă erau mici, înguste și cum constituția Violettei nu era una zveltă, femeia decide să se supună voit masectomiei. Rumorile spun că prima încercare în acest sens a fost făcută chiar de ea în intimitatea casei, dar a ajuns la spital în stare gravă după a pierdut mult sânge, medicii ducând la bun sfârșit intervenția de masectomie.
Se transformă aproape în totalitate. Îmbracă haine bărbătești, bea alcool, fumează peste două pachete de țigări pe zi și își petrecea nopțile alături de doamne rafinate din cluburile Parisului. Deseori a fost văzută în compania celebrei cântărețe Josephine Baker, care de altfel a și susținut-o în afacerile cu mașini demarate între timp de Violette.
Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Berlin, 1936, Violette Morris este invitată de onoare, o invitație venită chiar din partea liderului nazist, Adolf Hitler. Ceea ce părea fi doar o întrevedere pe teme sportive, era de fapt un paravan pentru racolarea femeii ca spion. Îmbrățișează cariera militară nazistă și fără să stea pe gânduri Violette trădează Franța furând planurile de război și oferindu-le naziștilor, fapt care a fost motivul pentru care Germania a reușit să invadeze Parisul în 1940. Rămâne la Paris în tot acest timp, duce o viață de confort și desfrâu, iar Hitler îi dă puterea de a-și pune amprenta de șefă în Paris și astfel, torturează și ucide cu sânge rece sute de francezi.
Una din metodele preferate ale femeii, ceea ce i-a adus și numele de ”hiena de la Gestapo”(abreviere pentru Poliția secretă a Germaniei naziste), era uciderea prizonierilor prin înfigerea lor într-un pat de cuie și călcarea pe cap cu bocancul în fața familiei victimei. De asemeni, se ”distra” aruncând cadavre de la înălțime. Violette Morris nu a fost niciodată supusă torturii, metodelor de spălare a creierului sau convinsă cu agresivitate să acționeze în favoarea naziștilor. Toate acțiunile sale au venit din proprii convingeri.
În anul 1944, un grup de 10 specialiști numit Maquis Surcouf are misiunea de a o captura pe Violette Morris. Femeia reușește să îi evite și chiar îi ucide rând pe rând. Un alt grup de 20 de agenți Surcouf, antrenați special, este trimis pe urmele hienei Gestapo, care reușesc în cele din urmă să o asasineze în timp ce încerca să scape din Paris cu mașina proprie.
Dincolo de înclinațiile teroriste ale Violettei Morris și criticile dure, istoria o recunoaște ca fiind una din cele mai puternice femei, capabilă să doboare puterea absolută a bărbaților, iar organizațiile homosexuale o amintesc ca exemplu pentru că într-o perioadă în care subiectul era tabu, Violette nu s-a ferit niciodată să spună că iubește femeia.