Din vremurile cele mai vechi Biserica a cinstit-o pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu ca Patroană şi Apărătoare a poporului creştinesc de pretutindeni care, prin rugăciunile ei mijlocitoare cheamă mila Fiului ei asupra noastră, a păcătoşilor. Ajutorul Preasfintei Maicii Domnului s-a arătat limpede şi mereu de-a lungul timpului, atît către persoane, cît şi către comunităţi de oameni şi popoare, pe timp de pace şi pe timp de război, în pustiile sihastrilor şi în mijlocul cetăţilor şi vuietului lumii. Evenimentul pe care îl prăznuieşte astăzi Biserica Ortodoxă de pretutindeni confirmă limpede că Maica Domnului este pururea apărătoarea poporului creştinesc.
Spre ziua de întîi Octombrie a anului 1152, în timpul domniei împăratului Leon cel înţelept, se făcea în Sfînta Biserică Vlaherne din Constantinopol priveghere de toată noaptea. Biserica era plină de popor. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos stătea într-un ungher mai în spate, împreună cu ucenicul său, Epifanie. La ora patru dimineaţa, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat înaintea poporului, stînd în văzduh, ţinîndu-şi omoforul întins ca un acoperămînt deasupra capetelor credincioşilor. Ea era îmbrăcată în purpură încrustată cu aur şi strălucea cu lumină negrăită, în jurul ei se aflau apostolii, sfinţii, mucenicii şi fecioarele. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie:
„O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?”. Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”. Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte Biserica astăzi, eveniment ce a instituit sărbătoarea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre a ne ţine în minte pururea că prin a noastră smerită nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Doamnei şi Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarea, cea care ne acoperă pe noi cu Cinstitul ei Acoperămînt.
Tot pe 1 octombrie, Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Roman Melodul
Sfîntul Roman Melodul s-a născut în cetatea siriană Emesa. El a fost mai întîi paracliser la Beirut, iar mai după aceea a slujit în catedrala mitropolitană de la Constantinopol, în timpul Patriarhului Eftimie (490-504). El nu era un om educat, şi nici nu cunoştea arta cîntării bisericeşti, şi din acesta pricină era dispreţuit şi defăimat de sfinţitul cler, care erau cu toţii oameni foarte educaţi şi învăţaţi. Sfîntul Roman pentru aceasta a plîns odată foarte mult, cu faţa la pămînt, înaintea Maicii lui Dumnezeu. Atunci ea s-a arătat lui, şi i-a dat o mic sul de hîrtie, poruncindu-i să-l înghită. A doua zi era Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului. Sfîntul Roman a urcat la locul cuvenit cantorului, la amvon, şi a cîntat cu glas îngeresc cîntarea „Fecioara astăzi…”. Toţi au rămas fără grai auzind dumnezeiasca cîntare a lui. Astfel s-a văzut harul de mare poet al Sfântului Roman, primit de la însăşi Împărăteasa Cerurilor. Sfîntul Roman a alcătuit peste o mie de condace. El s-a săvîrşit către Domnul ca Diacon al Bisericii celei Mari, Aghia Sofia, din Constantinopol. El s-a alăturat corurilor îngereşti la anul 510.
