Unele orase germane au interzis deja circulatia masinilor cu motoare diesel. Franta si Marea Britanie, pe de alta parte, vor interzice masinile cu motoare diesel si pe benzina incepand cu anul 2040. Sa nu ne amagim, nici masinile cu motor electric nu vor rezolva problema poluarii.
Nu-i credeti pe producatori de automobile, deja implicati in scandalurile falsificarii indicilor emisiilor. In acelasi timp, cei care se impotrivesc motoarelor diesel si pe benzina deja sarbatoresc: ei deja prevad sfarsitul dusmanului lor: gazele cu efect de sera, emise in atmosfera de motoarele cu ardere interna. Este insa asa?, se intreaba jurnalistul Henrik Bohme intrun articol scris pentru Deutsche Welle
In toate acestea ne amintim de actiunile Germaniei care a renuntat la centralele atomice, acordand subventii de miliarde de euro producatorilor de energie din surse alternative. Toate acesta, insa, nu au putut impiedica falimentul multor producatori germani de panouri solare. Asta pentru ca societatea a reactionat straniu.
E drept ca niciunul dintre noi nu isi doreste inauntrul curtii centrale eoliene si nici nu ne dorim ca, pe langa casele noastre, sa treaca magistrale de inalta tensiune. Asa e si cu motorul cu ardere interna: intrebarea e aceeasi ca si in cazul renuntarii la centralele atomice: de unde vor veni energia electrica si termica dupa ce vor fi inchise toate centralele conventioanle?
Electroautomobilele nu sunt raspunsul
In cazul automobileleor, intrebarea suna cam asa: cu ce ne vom deplasa daca vor fi interzisee motoarele cu ardere interna? Bineinteles, cu electroautomobile, va veni raspunul imediat. Insa tocmai aici este misterul: nimeni pana acum nu stie daca acestea se vor dovedi fiabile pentru a indeplini aceasta misiune.
Pentru ca, pana acum, castigurile ecologice de pe urma lor sunt destul de cotroversate. Daca un motor conventional cu ardere interna consuma 6 litri de benzina dupa standardele actuale, el nu polueaza mai mult decat o masina mica de oras Tesla. Una dintre explicatiile acestui lucru este bateria masinii electrice care cantareste aproape o tona si care trebuie incarcata foarte des.
Milioane de de masini electrice inseamna, de asemenea, si milioane de baterii. In consecinta, va fi nevoie de o serie de materii prime, precum litiu si mai ales cobalt, care intra in componenta bateriilor. De und atata cobalt? Mai ales din Congo, o tara distrusa de razboiul civil si inabusita de coruptie. Si ma rau: in extragerea de cobalt din Congo sunt implicati mai ales copii. Fara cobaltul din Congo nu vor putea fi puse in aplicare planurile pentru o lume dominata de electroautomobile.
In cadrul procesului de fabricatie sunt folosite materii prime toxice, a caror ardere provoaca poluarea mediului. Cand se duce viata acestor baterii, ele trebuie reciclate in mod corespunzator, in caz contrar ele se transforma in deseuri speciale.
Pentru o lume mai putin poluata am putea gasi raspunsul in alta parte: mai multe troilebuze si tramvaie in marile orase si incurajarea oamenilor sa renunte a se mai deplasa atat de mult cu autoturismul.
Un urmaritor ne transmite asta:
Despre propaganda energie VERDE!
Am condus o mașină electrică patru zile. Am rezistat Patru! Nu patruzeci, nu patru luni. Patru zile sunt suficiente ca să vezi diferența dintre manipulare și adevăr.
Producătorul spune clar. Autonomie 400 km. Sună bine. Mic detaliu trecut mai încet. Nu e recomandat să o încarci peste 80%. Bun. Deci pornești deja cu minus 20% din „autonomie”. Marketing curat.
Încărcare rapidă, zic ei. 50 kW. În realitate, o oră și ceva pentru vreo 200 km teoretici. Teoretici. Pentru că în România, acum că avem autostrăzi, mergi legal cu 130–135 km/h. Și la viteza asta, autonomia se topește frumos. Calm. Constant. Fără panică. Dar se duce… pleci de la Buzau la București cu 270Km (80%) ajungi cu 120 daca conduci echilibrat. Mai te plimbi puțin pe acolo si treci pe la încărcat o oră 
Ajungi să numeri kilometrii mai al naibii ca banii din buzunar. Știi senzația aia…ai un apel important si tu ai 5% baterie 
Ajungem la încărcare. Ești, cumva, direcționat natural spre stații din parcări comerciale. Mall, supermarket, benzinărie cu fast-food. Logic. Ai o oră de stat. Ce faci? Mai cumperi ceva. O cafea. Un sandviș. O prostie. E parte din experiență. Ecologică.
Băi, dar așa ceva n-am mai văzut. La benzinărie ai un acoperiș. Aici, când plouă, începe „experiența”: scoți telefonul, scanezi codul QR al stației, bagi ștecherul în mașină și, până termini, ești leoarcă. Fleașcă. Mai stergi telefonul…mai stergi statia…il scanezi tu…
Prețul pe kWh la încărcare rapidă e mare. 50kw/ora 2.39…acum! Foarte mare. „Rapidă” e mai mult un concept filozofic. Plătești, aștepți, te uiți ca procent. Crește greu. Nervos. Chiar dureros
Și acum partea care nu apare în reclamele lor. Erori. Stații care îți iau banii și apoi îți spun că nu funcționează. După. Nu înainte. Sume blocate. 150 de lei odată și încă odată… Poate îi vezi înapoi, poate nu. Aplicații care se blochează. Stații „offline” dar doar după ce ai scanat, ai confirmat, ai sperat….cauți alta
Autonomia reală, timpul pierdut, nervii consumați. Toate sunt reale. Nu sunt hate. Sunt kilometri făcuți. Minute pierdute. Bani cheltuiți.
Dacă ai bani de ars, timp de pierdut și nervi tari, merită încercat. Experiența e interesantă. Îți deschide ochii. Nu către viitor 
. Ci spre prezent. Ăla pe care media îl vopsește frumos, verde și silențios, dar care, pe drum lung, sună a liniște… și a portofel gol.
