Ca să iasă din mocirlă și să ajungă unde trebuie, România are nevoie de o revoluție parlamentară – de schimbarea din temelii a regulilor și a modului de funcționare al parlamentului.

Am vorbit deja despre performanțele economice ale României, care au făcut-o să devină principala putere economică din sud-estul Europei. Dacă extindem puțin zona astfel încât să includem și Polonia (să-i zicem „Europa centrală și de sud-est”, practic fostul Est comunist plus Grecia), lider devine (de departe) Polonia, urmată de România. Deci, în funcție de cum definim zona, România este fie liderul regional, fie vice-liderul.

În plus, din perspectiva complexității economice, România ocupă locul 26 din 127 de economii măsurate în 2020 de Observatory of Economic Complexity. Economiile Cehiei (locul 8 ), Sloveniei (12), Ungariei (14), Slovaciei (18) și Poloniei (24) sunt mai complexe decât cea a României.

Dar România stă mai bine la indicatorul ăsta – care măsoară „the knowledge intensity of an economy” – decât Danemarca (27), China (28), Canada (29), Spania (34), Croația (35), Norvegia (36), Turcia (38), India (40), Bulgaria (41), Rusia (43), Portugalia (45), Noua Zeelandă (46), Grecia (49), sau Australia (74).
Pe scurt, la progres economic stăm foarte bine. Problema e însă că progresul ăsta economic, altfel absolut remarcabil, a fost obținut oarecum în pofida liderilor noștri politici. Țara a crescut mai degrabă prin noroc regional (în principal prin apartenența la UE) în contextul liberalizării comerțului, ceea ce a făcut ca decalajul României față de economiile avansate să înceapă să scadă dramatic.

România este, din punct de vedere economic, un beneficiar net al valului de globalizare care începe prin 1990, cuplat cu apartenența geografică (Europa) și politico-economică (UE). Dacă am fi fost o țară din Balcanii de Vest, din vestul Africii sau din America de Sud, de exemplu, situația ar fi fost cu totul alta.
Nu există, la noi, un politician sau un partid care să poată spune „progresul economic al României se datorează în integralitate, sau cel puțin în mare măsură, viziunii mele” – așa cum e cazul cu țări din estul Asiei (Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia etc.) sau din zona Golfului Persic (UAE, Qatar etc.), de exemplu. Pur și simplu am avut noroc să fim la locul potrivit în momentul potrivit. De-asta am crescut așa cum am făcut-o.

Tot ce putem spune – și asta pe bună dreptate – e că am știut totuși să folosim norocul ăsta mai bine ca alții: mai bine decât Grecia, Bulgaria, Cehia, Ungaria și Polonia, de exemplu, ale căror rate de creștere au fost mai mici decât cea a României. Dar asta nu s-a întâmplat pentru că politicienii noștri ar fi făcut ceva bun, ci pentru că politicienii greci, bulgari, maghiari șamd au făcut prostii și mai mari. Adică am profitat, fără vreun merit deosebit, de greșelile celorlalți.

Dacă am fi la un meci de fotbal sau de tenis, am zice că am câștigat pe greșeala adversarului, nu pe calitatea jocului nostru. Fiindcă noi am jucat prost, sau cel mult mediocru. Norocul nostru a fost că ceilalți au jucat și mai prost.

Așadar, unde stăm prost (sau chiar foarte prost)? Ca să răspundem la întrebarea asta, merită să aruncăm un ochi pe Rule of Law Index 2022.

Rule of Law Index măsoară performanțele a 140 de state la 8 indicatori: limitări ale puterii executive, absența corupției, guvernare deschisă, drepturi fundamentale, ordine și siguranță, aplicarea reglementărilor (regulatory enforcement), justiție civilă și justiție penală. Fiecare dintre indicatorii ăștia sunt măsurați printr-o serie de sub-indicatori specifici.

În Rule of Law Index 2022, România ocupă locul 38 (din 140), cu un scor general de 0,63 (scorul se calculează între 0 și 1, cu 0 scorul minim posibil și 1 scorul maxim).

Locul 38, la fel ca scorul de 0,63, e unul rezonabil spre cât de cât bunuț. România stă mai prost decât Polonia (locul 36), dar mai bine decât Grecia (44), Croația (47), Bulgaria (60) sau Ungaria (73).

Pentru comparație, Estonia ocupă locul 9, Austria (noul nostru sac de box) locul 11, Cehia locul 20 și SUA locul 26.

Ca să vedem de ce România are scorul ăsta (repet: unul rezonabil spre cât de cât bunuț) zic să ne uităm pe sub-indicatorii de la „absența corupției”. Fiindcă – nu dați ochii peste cap, please – aici e buba cea mai mare, chiar dacă într-un fel la care nu v-ați gândit.

Scorul României la „absența corupției” este 0,55 (unul mediocru), iar la indicatorul ăsta ocupăm locul 52/140 – locul cel mai jos ocupat de România la oricare dintre cei 8 indicatori.

Dintre sub-indicatorii de la „absența corupției”, de departe cel mai prost stăm la „oficialii puterii legislative nu se folosesc de funcția publică în inters personal”, care „măsoară dacă membrii legislativului se abțin de la solicitarea sau acceptarea de mită sau de alte stimulente în schimbul unor favoruri politice sau a unor voturi favorabile”.

La sub-indicatorul ăsta, România ocupă locul 79 (din 140), cu un scor de 0,28.

Pe scurt, la sub-indicatorul ăsta stăm groaznic. Nu catastrofal ca Ungaria (locul 110, scor 0,21), dar groaznic. Absolut groaznic. E de departe cel mai mic scor al României la orice indicator sau sub-indicator din Rule of Law Index.

De aici, din scorul ăsta groaznic, decurg scorul mediocru la regulatory enforcement (0.58, locul 45), cel la fel de mediocru de la sub-indicatorul „sistemul justiției penale este lipsit de influențe necorespunzătoare din partea executivului” (0,59, locul 45) și chiar și scorul, altfel relativ decent dar care poate fi mult îmbunătățit, la sub-indicatorul „puterile executivului sunt limitate eficient de către legislativ” (0,69, locul 35). (Un scor bun la limitarea executivului de către legislativ e de minim 0,8, sau măcar, ca țintă intermediară, de 0,75.)

Scorul extrem de prost la sub-indicatorul „oficialii puterii legislative nu se folosesc de funcția publică în inters personal” arată că, dintre toate puterile statului, cea legislativă este, la noi, de departe cea mai permeabilă la corupție.

De aici decurg toate celelalte probleme ale României, fiindcă puterea legislativă e centrul de greutate al unei democrații liberale – iar centrul nostru de greutate este foarte permeabil la corupție.

Nu sugerez prin asta că parlamentul nostru ar fi corupt – ci că parlamentul nostru este foarte permeabil la corupție, deci că centrul de greutate al democrației liberale din România e unul extrem de șubred. Iar din șubrezenia asta decurg foarte multe probleme: nu doar politice sau de justiție, dar și economice și sociale.
Nu corupția din administrația publică e problema principală a României, așa cum strigă de la Băsescu încoace dreapta de la noi, deși și aici stăm prost (scor 0,49, locul 54), ci nivelul extrem de ridicat de permeabilitate la corupție al puterii legislative.

Un parlament (extrem de) coruptibil este unul (extrem de) vulnerabil în raport cu executivul, cu serviciile de informații, cu firmele locale puternice, cu lobby-ul economic transnațional, cu crima organizată și chiar cu alte state – adică în raport cu deținătorii de resurse financiare și/sau informaționale semnificative.
De-asta România este unde este și la indicatori democratici, și la indicatori sociali – și așa mai departe.

Asta e de departe cea mai mare vulnerabilitate a democrației românești și motivul principal pentru care lucrurile merg la noi așa cum merg. De vulnerabilitatea asta se fac vinovați, direct și explicit, toți politicienii noștri, indiferent de partid – și în primul rând toți liderii noștri politici.

Doar un parlament curat și incoruptibil poate curăța mizeria din alte zone și poate face funcționale și celalte puteri. Iar asta nu se obține prin schimbarea oamenilor (cum insistă USR, de exemplu), ci prin schimbarea regulilor și prin introducerea unor mecanisme eficiente de aplicare și de respectare a noilor reguli.

Ca să iasă din mocirlă și să ajungă unde trebuie, România nu are nevoie de nu știu ce mână forte, la care visează mulți, ci în primul rând și mai presus de orice de o revoluție parlamentară – de schimbarea din temelii a regulilor și a modului de funcționare al parlamentului.