Tribunalul București a decis marți, 13 octombrie, înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu pentru Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale. Decizia magistratului Vlad Andriescu nu este încă definitivă — procurorii DIICOT au 48 de ore să depună contestație și toți indicii sugerează că vor face-o.
Ceea ce merită remarcat este continuitatea acestui judecător în poziția sa față de cazul Georgescu. În 22 septembrie, același magistrat Vlad Andriescu a respins deja cererea de arest preventiv și a impus doar control judiciar — măsura cea mai blândă disponibilă. Acum, trei săptămâni mai târziu, revine cu o decizie în aceeași direcție: eliberare din arest, dar sub supraveghere strictă, la domiciliu. Asta nu e o coincidență; e un semn că pe fond, magistratul vede mai puțin pericol decât consideră procuratura. Între timp, peisajul politic și media din jur s-a reaprins constant, cu declarații și proteste la fiecare mică mișcare a procesului.
Dosarul în care se joacă asta nu e minor. Georgescu e urmărit pentru presupuse acțiuni care au depășit ceea ce i se permitea legal ca independent — organizare, finanțare, propagandă — în cursul campaniei prezidențiale din 2024. Procuratura susține că e vorba de o operațiune coordonată care a eludat regulile electorale. El susține că doar a exercitat dreptul la exprimare. Între aceste două narative ironconciliabile, judecătorul decide măsuri procedurale care, deși nu soluționează disputa de fond, determină libertatea de mișcare a omului în cauză până la proces.
Hotărârea de marți spune clar: Georgescu va fi eliberat din arestul preventiv și plasat sub arest la domiciliu pe 30 de zile. Sub asta trebuie să se prezinte la orice chemare, să nu comunice cu presupusa persoană vătămată (de fapt, statul în sensul larg), cu martori sau experți, și să raporteze periodic despre mijloacele sale de existență. Sunt restricții serioase, dar incomparabil mai ușoare decât 23 de ore pe zi în celulă.
Procuratura nu va lăsa treaba asta să se încheie acolo. Au deja sesizat că vor contesta, și asta e o mișcare la care se așteaptă oricine cunosc circuitele DNA. Contestația merge la o instanță superioară, care are puterea să susțină decizia magistratului sau să o răstoarne. În legislația penală românească, contestația unui judecător de tribunal la o măsură preventivă e o procedură frecventă și relativ rapid maturizată — rezultatul poate veni în zile, nu în săptămâni. Dar până atunci, cetățeanul rămâne în arest.
Ceea ce se întâmplă aci e mai profund decât o simplă dispută despre libertate condiționată. E o fricțiune între două instituții — magistratura și procuratura — care interpretează riscul diferit. Procuratura, prin DIICOT, vede un pericol de reiterare, de influență asupra martorilor, de fugă. Magistratul, de fapt doi magistrați dacă numărăm și controlul judiciar de la septembrie, vede un om care nici nu a încercat să scape și a respectat până acum fiecare obligație impusă.
Georgescu însuși a decis să nu se mai prezinte la ședințele procesului din dosarul legionar pe care-l are la Judecătoria Sectorului 1. Marți a ratat și acolo o ședință. El susține că se simte umilit și nu mai merge. E o poziție riscantă din punct de vedere procedural — absenteismul în procesul penal poate fi folosit împotriva unui inculpat — dar e și o manifestare de rezistență sau, mai pur, de opoziție la caracterul procedurii pe care o contestă.
Împreună, aceste detalii desenează un tablou confuz. Pe o parte, o instituție judecătorească (tribunalul) care readaptează repetat restricțiile în jos; pe cealaltă, o instituție de urmărire penală (DIICOT) care ține linia dură. Pe fond, un om care a devenit o figură polarizatoare — unii îl văd ca pe o victimă a represiunii, alții ca pe o amenințare legitimă la care se răspunde corect. Nici o tabletă de cenuș nu va rezolva asta — doar dosarul cu martorii și probele, atunci când va ajunge la apărare.
Până la finalul acestei săptămâni, probabil, DIICOT va depune contestația. Urmează apoi analiza instanței superioare, și — în funcție de cum vede aceasta — situația lui Georgescu se va schimba din nou. E un joc de tenis între poduri instanțe, iar minge e libertatea unui om și narrativa unei alegeri prezidențiale care a zdruncinat încrederea unei țări în propriile mecanisme.
