Au trăit de veacuri întregi pe teritoriul României, dar nimeni nu a știut să spună cu exactitate cine sunt și de unde vin. Chiar dacă numărul lor este foarte mic acum, obiceiurile încă se mai păstrează. Despre minunata lume a ceangăilor, în rândurile următoare…
Ținute speciale, purtate cu mândrie
Nimeni nu i-a descris pe ceangăi mai bine ca Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae”: „Un sat bine ținut, cu coșare împletite, cu case care se pot asămăna uneori cu casele-model din partea muntelui. Locuitorii au alt trai și altă față decât ale țăranilor noștri.
Ploscuțenii, întemeiați cândva de românul Ploscuță, sunt în adevăr un sat de unguri (…). Ungurii păstrează până astăzi îmbrăcămintea lor, care nu se deosebește întru nimic de aceea a sătenilor de prin Bacău și Roman: bărbații poartă pălăria cu margeni mici și panglică roșie, femeile sunt îmbrobodite cu ștergarul ca un văl aruncat peste cozile făcute conci, sus (birjarul nostru, un băietan român, numește cu despreț “coarne” podoaba albă, învoaltă a frunții); fetele au panglici întrețesute cu părul lor bălan și flori de târg prinse în ele; cămașa largă, cu arnici roșii pe mâneci și la sân, fota neagră, dintr-o singură bucată, strânsă pe șolduri, mântuie îmbrăcămintea.
Cine sunt însă cu adevărat ceangăii? Cum a fost viața acestora?
Plină de bucurie și de tradiții care de care mai frumoase și mai demne de luat în seamă. La mare căutare erau șezătorile ceangăiești când femeile se adunau la câte o familie și cu mare bucurie în suflet se apucau de cusut, brodat, țesut sau tors lână, în timp ce erau admirate de bărbați.
Gazda abia aștepta venirea musafirilor, pe care-i răsplătea cu floricele de porumb, gogoși și vin de butuc, cu un gust inconfundabil. Momentul cel mai important era atunci când era aleasă cea mai îndemânatică și harnică femeie. Vechile costume ceangăiești de ieri și de azi ale femeilor sunt formate din fotă, cămașă, borangic, bârneață și bondă.
O ținută specială, de care acestea sunt mândre și astăzi. Sigur că acest costum era purtat de fete și în ziua nunții când, potrivit tradiției ceangăiești, tinerele își împleteau un coc învelit cu un batic roșu plin de flori. Era o jignire pentru ambele familii ca la o nuntă mireasa să nu fi purtat un costum autentic ceangăiesc.
