Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România și europarlamentar, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ultraj. Decizia vine după o altercație cu doi polițiști care s-au prezentat la locuința sa pentru a-i înmâna o amendă contravențională.
Totul s-a declanșat pe fondul unei alte încălcări. La alegerile prezidențiale din 2024, Șoșoacă s-a filmat în interiorul cabinei de vot și a distribuit imaginile pe internet, violare evidentă a secretului scrutinului. Polițiștii au ajuns la domiciliul acesteia pentru a-i comunica contravenția și pentru a-i înmâna amenda aferentă. Lucrurile au escaladat rapid în momentul în care europarlamentara s-a găsit în fața unui act de autoritate.
Conform rechizitoriului parchetului, Șoșoacă era „într-o vădită stare de surescitare”, confirmată de propriile expresii repetate: „turbez de furie”. La un moment dat, aceasta s-a prevalat explicit de statutul său politic, spunând agentului: „Eu sunt europarlamentar. Ce căutați la un europarlamentar acasă?” Remarcă care, potrivit investigatorilor, nu a fost o simplă întrebare, ci marcarea unei poziții de superioritate față de cei doi oameni ai legii.
Comportamentul a continuat pe stradă. Șoșoacă i-a urmărit pe polițiști și le-a adresat expresii jignitoare: „fir-ar mama lor de scârbe”, „mama voastră de nenorociți ordinari”, „scârbe nenorocite”. Nu era o confruntare izolată – incidentul nu s-a încheiat la ușa casei sale.
Detaliul care schimbă contextul în totalitate: Șoșoacă a continuat atacul prin transmisiuni live pe TikTok și Facebook, ajungând la mii de oameni. În aceste videoclipuri, tonul a devenit și mai dur, iar mesajele s-au transformat în amenințări directe la adresa polițiștilor. „Mamă, dacă n-oi pune eu bâta pe ăștia până la urmă… de, de, m-am săturat,” se aude în video. Apoi, explicit: „Până la urmă cred că-mi iau armă. Cum se apropie unul de mine, îi zbor creierii. Deci nu mai… M-am săturat.”
Amenințările nu s-au oprit aici. Într-o altă transmisiune: „Bă, deci într-o zi, cred că dau cu ei de toți pereții” și „O să angajăm niște bodyguarzi, mamă, să-i las acasă. Cum se apropie unul de ușă, pac, să-i zboare creierii.” Aceste cuvinte nu au fost expresii de furie într-un moment de tensiune – au fost postate public, amplificate pe rețelele sociale, și au ajuns direct la cunoștința celor doi polițiști care au vizionat materialele.
Impactul psihologic asupra victimelor a fost măsurat în raportul procurorilor: ambii polițiști au declarat că filmele au generat o „puternică stare de temere”. Nu era o figură de stil – era o amenințare percepută ca reală și imediată, venind de la o persoană cu profile publice, cu influență politică și platformă de amplificare.
Parchetul a făcut distincția clară: aceasta nu era o ceartă obișnuită sau o manifestare de furie trecătoare. Incidentul cuprindea două infracțiuni separate de ultraj, bazate pe circumstanța că amenințările au fost atât directe (față în față și pe stradă) cât și indirecte (prin transmisiuni online), create cu premeditare și amplificate intențional.
Decizia de trimitere în judecată merge dincolo de aspect. Avem de-a face cu o simplă întrebare: poate un demnitar public, indiferent de statut, să amenințe oameni ai legii și să scape neapărat cu o avertisment? Procesul va trebui să stabilească limitele imunității morale pe care și-o asumă unii politicieni.
Șoșoacă rămâne în stare de libertate, ceea ce înseamnă că procesul va continua fără restricții asupra deplasării sale. Următoarea etapă este judecata efectivă, care va determina dacă acuzațiile sunt fondate și ce sancțiuni urmează. Verdictul va fi important nu pentru faptul că-l privește pe un europarlamentar – important e că va clarifica o chestiune mai largă: cât de departe poate merge cineva în poziție de putere înainte ca legea să intervină, și dacă intimidarea unor funcționari publici prin live-uri pe social media constituie o încălcare suficient de gravă pentru a fi pedepsită.
Cazul arată și ceva mai profund: cultura politică în care simbolurile și statutul au ajuns să conteze mai mult decât reguli și decență. Momentul în care cineva exclamă „Eu sunt europarlamentar!” nu pentru a-și explica o poziție, ci pentru a se sustrage unei obligații legale, spune ceva despre cum sunt înțelese responsabilitățile în spatele unui mandat.
