Retete

Dulceata de smarald. O dulceata superba pe care familia ta inca nu a mancat-o pana acum

TRIMITE PRIETENILOR

Anul asta, din diverse motive, am ratat dulceata de capsuni si de caise, care erau de baza pentru noi, pentru clatite si papanasi in principal. Asa ca trebuie sa recuperez la capitolul dulceata, insa toata familia insista sa incercam lucruri noi.

Si ce poate fi mai nou decat o reteta de dulceata de kiwi? Chiar daca nu am mai facut niciodata pana acum, reteta a fost simplu de pus cap la coada, pentru ca am respectat proportia clasica de la dulceata 1:1 (1 kg de fructe pentru 1 kg de zahar), asta ca sa nu mai fie nevoie sa un conservant si a functionat foarte bine, a iesit o dulceata superba! Pentru un plus de gust, am pus si suc de lamaie dar si un pic de vanilie si rom. Hai sa nu ne mai intindem si sa va arat dulceata magica!

Ingrediente pentru 4 borcane de 320g:
– 1,2 kg kiwi (e bine sa aveti un pic mai mult peste 1 kg, pentru ca pierdeti la curatat)
– 1 kg zahar
– zeama de la o jumatate de lamaie
– 1/8 lingurita esenta de vanilie
– 1/8 lingurita esenta de rom
– 200ml apa

Am curatat kiwi cat de subtire am putut, apoi i-am taiat in jumatate, am scos partea alba care e mai lemnoasa si am taiat fructele cubulete. Am pus zaharul peste fructe si am amestecat bine, apoi am mutat totul in cratita, am turnat peste apa, esentele si sucul de lamaie si am lasat dulceata sa fiarba cca o ora, timp in care a scazut destul de mult si kiwi a fost moale.

Dupa cca o ora de fiert, am folosit o paleta pentru piure si am strivit kiwi, insa nu de tot, pentru ca dulceata arata mai bine daca sunt si bucati mai mari de fruct. Am mai lasat sa fiarba cca 20 de minute si am spumat des. Am verificat apoi consistenta dulcetii: am pus o lingurita de dulceata pe o farfurioara si am lasat-o sa se raceasca de tot, apoi am verificat daca s-a gelifiat sau nu. Intre timp am sterilizat in cuptor borcanele in cuptor, apoi am turnat dulceata in borcane, le-am sigilat si le-am lasat sa se raceasca in paturi timp de 2 zile. Intreaga procedura pentru dunst in patura pentru dulceata o gasiti la reteta dulceata de capsuni.

Asta e dulceata de kiwi si desi am banuit ca sambureii imi vor da ceva bataie de cap, nici nu se simt! E dulce insa echilibrata datorita sucului de lamaie dar si foarte aromata datorita esentelor. Abia astept sa o testam cu adevarat la o portie de clatite. Sa va fie de bine!


TRIMITE PRIETENILOR

S-ar putea să-ți placă și...