EGIPTUL ESTE UN DAR AL NILULUI’’ – sintagma folosită de Heorodot subliniază importanţa deosebită a acestui fluviu în viaţa Egiptului antic.

Civilizaţia egipteană s-a născut ca o civilizaţie dependentă de marele fluviu şi de revărsările sale denumită ea însăşi nilotică .
Ca şi Tigrul şi Eufratul în Mesopotamia şi aici existenţa fluviului determină de timpuriu dezvoltarea unei civilizaţii care s-a bazat în mod esenţial pe agricultură.
La revărsările periodice ale Nilului s-a adăugat irigarea şi construcţiile hidrologice care au extins zona fertilă şi au făcut posibil controlul revărsărilor nilotice.

Civilizaţia creată în jurul Nilului a depins :

de revărsările acestuia şi de agricultura de irigaţii
de necesitatea controlului asupra canalelor de irigaţie
de nevoia organizării şi administrării timpurii a teritoriului .

Aceste lucruri au determinat de timpuriu :

un sistem administrativ riguros determinat de necesitatea construirii şi controlului teritorial şi a canalelor de irigaţie.
o adevărată salbă de instituţii administrative în cadrul unui stat centralizat complet diferit ca structură de alte state ale Orientului Apropiat.

Statul egiptean :

s-a născut dintr-un ansamblu de ţinuturi ( nomele ) grupate în jurul axei vitale a fluviului ;
era condus de o administraţie organizată ierarhic şi piramidal , avându-l în frunte pe faraon – regele zeu , despot absolut , înzestrat cu atribute divine.

Importanţa Nilului

rezidă în mentalitatea egipteană din faptul că fluviul a fost divinizat sub numele de HAPI , revărsarea anuală numindu-se ,, venirea lui Hapi’’.Zeul Hapi este cel care asigură hrana casei regale , a faraonului şi populaţiei.
Chiar şi numele pe care egiptenii l-au dat ţării lor reflecta imaginea benefică a revărsărilor nilotice: K M T (Kemet) – Ţara Neagră.
Egiptul s-a situat în centrul lumii vechi într-un climat moderat , pe un pământ fertil
Nilul este stâlpul vieţii egipteanului utilizat pentru agricultură

1.LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ

Egiptul antic ca şi cel actual este localizat în nordul Africii ,
la întretăierea drumurilor ce legau Orientul mijlociu , prin Peninsula Arabică şi prin Marea Mediterană de Asia şi Europa .
Această aşezare nu va determina crearea aici a unei civilizaţii de acculturaţie .
Din contră civilizaţia egipteană se naşte ca una de extremă originalitate , cu puţine influenţe acceptate din alte zone culturale .
În prezent Egiptul , cu capitala la Cairo , este o ţară de limbă arabă, în care este practicat islamismul în proporţie de 93 % .
Suprafaţa sa este de 1 000 000 km m 2 din care numai 30 000 fertili, restul fiind deşert .
În prezent populaţia este de cca 30 000 000 locuitori iar economia se bazează mai ales pe turism.

LOCALIZARE TEMPORALĂ

Civilizaţia egipteană durează cca 3200 de ani .
Cronologia ei a fost stabilită după tradiţia transmisă de preotul Manethon , un preot al lui Serapis care a trăit în perioada elenistică în oraşul Alexandria .Acesta consemnează 33 de dinastii .
Aceste informaţii au fost coroborate cu cele descifrate pe câteva papirusuri – liste regale din diverse perioade care consemnează regii diverselor dinastii egiptene:
Cele 33 de dinastii consemnate de Manethon sunt grupate în câteva perioade .

1.EPOCA PROTODINASTICĂ ( THINITĂ) – 3200 – 2686 , dinastiile 1-3

Începe prin unirea celor două regate – Egiptul de Jos ,în nord şi Egiptul de Sus în sud, sub sceptrul regelui Narmer (grc.Menes).
Acesta întemeiază prima dinastie egipteană denumită şi thinită de la numele capitalei Thinis.
Egiptul ia fiinţă acum ca stat centralizat , unitar , condus de o birocraţie ierarhizată şi puternică subordonată faraonului zeu , întrupare a lui Horus.

2.EPOCA REGATULUI VECHI SAU MEMFITĂ ,2686 – 2181, DINASTIILE 3-6

A fost o epocă de pace şi prosperitate .
Statul centralizat nu este angajat în nici un fel de conflicte – locale sau cu vecinii
Dezvoltă mai ales legăturile comerciale cu Siria, Nubia şi Libia .
S-au dezvoltat meşteşugurile şi ştiinţa
s-au creat primele opere liturgice şi literare remarcabile – Textele piramidelor.
În timpul regelui Djeser ( 2667 – 2648) este construită piramida în trepte de la Saqqarah , mormântul monumental al faraonului prin care i se asigură nemurirea şi veşnicia de zeu.
Tot acum se construiesc şi marile piramide de la Gizeh , ale lui KEOPS, KEFREN ŞI MYKERINOS ( Khufu , Khafra şi Menkaura).

3.PRIMA PERIOADĂ INTERMEDIARĂ –2181 – 2040 , dinastiile 7-10,

Este o perioadă de anarhie şi declin al autorităţii faraonice ;
ţara se descentralizează şi pe acest fond au loc în Egipt primele invazii ale asiaticilor .
Totuşi acum se scriu câteva din textele cu caracter sapienţial :Povestea ţăranului bun de gură şi Învăţăturile pentru regele Merikare, precum şi texte cu caracter magic implicate în cultul funerar- Textele sarcofagelor şi prima variantă di Cartea morţilor.

4.REGATUL DE MIJLOC SAU TEBAN , 2040 – 1782,DINASTIILE 11-12

Capitala regatului este stabilită la Teba
iar zeul suprem al Egiptului devine AMON , o ipostază a zeului soare.
Statul centralizat şi autoritatea faraonului se refac .
Politica Egiptului nu mai este una a păcii ci una expansionistă :sunt cucerite Nubia ,Sudanul .
Pe plan local se extind terenurile pentru agricultură prin amenajarea oazei de la Fayum şi se construieşte un canal de navigaţie care leagă Nilul de Marea Roşie.
Se construiesc marile morminte hipogee de la DEIR EL BAHRI.

5.A DOUA PERIOADĂ INTERMEDIARĂ , 1782 – 1570 , DINASTIILE 13-17

Epocă de năvăliri asiatice , mişcări populare împotriva faraonului şi preoţilor
Egiptul este invadat de o populaţie războinică asiatică HICSOŞII,care vor stăpâni aproape 200 de ani o parte a statului egiptean –regatul memfit , cu capitale la Avaris , în deltă .Hicsoşii introduc în Egipt calul, carul de luptă şi arme noi şi performabte.
Jumatatea Egiptului – Regatul teban, este controlată de dinastiile egiptene.

6.REGATUL NOU ( IMPERIUL ),1570-1070, dinastiile rameside , 18-20

Este perioada cea mai prosperă şi mai glorioasă din istoria de 3000 de ani a Egiptului.
Acum statul este condus de faraoni cu o personalitate deosebită –Ramses I şi Ramses II sau Amenofis IV, Ikunaton , faraonul eretic care va exprima cel mai bine prin reforma religioasă iniţiată de ele tendinţa monoteistă a religie egiptene prin proclamare lui Aton ca singur zeu.
Aceşti faraoni sunt de asemenea mari cuceritori şi militari pricepuţi ,
Egiptul îşi extinde teritoriul până la ţărmul Eufratului .
sunt construite marile temple – Teba, Karnak,Luxor,Abu Simbel.

7.A TREIA PERIOADĂ INTERMEDIARĂ ,1069-664, DINASTIILE 22-24

Este o perioadă de decadenţă cauzată de subminarea puterii regale de către preoţii tebani .
Au loc invazii ale ,,popoarelor mării’’,
iar Egiptul este stăpânit de dinastii străine – libiană –1085-715 şi etiopiană sau kuşită (D 25) 716-664.

Cu a 25 –a dinastie începe perioada de decădere a statului egiptean

când Egiptul este cucerit pe rând de asirieni ( regele Assurbanipal) care sprijină urcarea pe tron a unui rege libian din oraşul SAIS- care întemeiază aşa numita dinastie saită , a 26-a , 664-525.
Urmează cucerirea persană ,
cucerirea macedoneană ( 305-30) când Egiptul îşi mută centrul de putere şi cultural în oraşul elenistic Alexandria , întemeiat de Alexandru Macedon.

În anul 30 îen romanii cuceresc Egiptul .

În 641 Egiptul intră sub stăpânire arabilor .

PĂMÂNTUL ŞI OAMENII

ORGANIZAREA TERITORIALĂ, ADMINISTRATIV -POLITICĂ , JURIDICĂ

Irigarea , construcţiile hidrologice şi necesitatea de control asupra revărsărilor benefice ale fluviului precum şi unitatea geografică a văii dezvoltate de-a lungul acestuia a dus de timpuriu la o organizare teritorială , administrativă şi politică centralizată , riguros ierarhizată şi ordonată.
De la începutul existenţei sale Egiptul s-a născut ca un stat centralizat ,
condus de un rege zeu , faraonul ,
despotul oriental care are drepturi depline asupra supuşilor şi care deţine proprietatea asupra întregului pământ dispunând de el după cum crede de cuviinţă.

Administraţia Egiptului este un model de centralizare şi ierarhizare , după celebrul de acum model piramidal al puterii.
Teritoriul statului era împărţit în 42 de unităţi teritorial – administrative denumite nome (sepet) conduse fiecare de un nomarh ( adj –mer – cel care sapă canalul) care avea atribuţiile unui prefect de judeţ fiind şeful local al administraţiei şi al aparatului judecătoresc local ,organizat în capitala nomei unde soluţiona litigiile locale .

De asemenea avea atribuţiile unui înalt funcţionar al statului:

care veghea la întreţinerea canalelor pe teritoriul nomei ,
la asigurarea eficienţei lucrărilor agricole pentru obţinerea unor recolte bogate,
recruta soldaţi pentru armată în caz de conflict.

ELEMENTELE PUTERII în statul egiptean erau reprezentate de:

1.FARAON , regele zeu , autoritate supremă şi despotică , posesor al puterii politice şi a celei religioase .

Suveran al celor două ţări ,
el reprezintă regalitatea divină asociată cu cosmogonia şi teogonia.
Imaginile sale sunt nelipsite de însemnele puterii monarhice şi divine: sceptrul, biciul , barba postişă , şarpele uraeus- cobra regală , simbol al înţelepciunii.
Faraonul este de asemenea întruparea zeiţei MA’AT – adevărul ,dreptatea iar viaţa lui decurge în conformitatea cu preceptele obligatorii ale originii sale divine .
Numele faraonului este scris înconjurat de semnul hireolglific SEN – a încercui , un medalion care semnifică faptul că el ,,este ceea ce este înconjurat de soare’’.

CLASA ÎNALŢILOR FUNCŢIONARI REGALI , A CLERULUI DE RANG SUPERIOR , A COMANDANŢILOR ARMATEI.

Între aceştia se remarcă VIZIRUL (TJATI – voinţa stăpânului , urechile şi ochii sale ) ;
acesta este de obicei un membru al familiei regale şi este de esenţă divină el însuşi.
Este şeful administraţiei regale , al nomarhilor .
Este şef al justiţiei regale , exercitându-şi atribuţiile prin intermediul tribunalului regal care soluţionează litigiile grave .
În acest sens dispune de un sistem judiciar bine organizat , cu norme şi reguli aspre , cu pedepse suficient de severe care mergeau de la simpla bătaie , la pedeapsa cu moartea – ardere, înecare, mutilări fizice sau exil.Exista posibilitatea internării în lagăre de muncă , la construirea necropolelor regale.
Vizirul mai conducea grânarul şi visteria ţării , deţinea controlul armatei şi era bineînţeles omul de încredere al faraonului şi întîiul sfetnic.

CONSILIUL CELOR 10 – se afla în subordinea directă a vizirului şi reunea pe conducătorii ,,caselor regale’’ – un fel de ministere cu atribuţii specifice.

casa ogoarelor – care se ocupa de recolte şi depozitarea grânelor
casa apelor – se ocupa de coordonarea observaţiilor nilometrice şi planifica irigaţiile
casa albă se ocupa de finanţe
casa roşie – avea în grijă cultul funerar regal
Serviciul de intendenţă al armatei şi arhivelor.

PREOŢII DE RANG INALT – superiorul lor firesc era faraonul, care dispunea de puterea spirutală a zeului.

Preoţii au format însă o castă sacerdotală puternică , care deseori a subminat puterea regală.
Funcţiile acestora erau ereditare şi deseori funcţia religioasă era combinată cu cea laică a înaltului funcţionar , cancelar sau nomarh.
Profitau de o serie de privilegii ca de exemplu scutirea de impozitate .
Erau numiţi ,, părinţi divini’’ teoria despre regalitate divină a faraonului extinzându-se şi asupra slujitoilor săi apropiaţi.

CLASA SCRIBILOR – era formată din funcţionari instruiţi , special pregătiţi în şcolile egiptene pentru a deveni scribi, timp de 12 ani.

aceştia aveau un rol primordial în aparatul birocratic şi se bucurau de o deosebită preţuire.
Papirus egiptean :,,Nu ocărâ un om ce ţine trestia pe o foaie de papirus .Fapta aceasta este o blestemăţie înaintea zeului’’.
Patronul scribilor era zeul înţelepciunii THOT, inventator al scrisului.
Pentru prima oară scribii sunt atestaţi în Textele piramidelor ;
se face deosebirea între scribul de documente – şi scribul zeilor , cel care copia cărţile sacre , ca de exemplu CĂRŢILE LUI THOT.

3.Toată această administraţie birocratică şi nobiliară era susţinută de fapt de o pătură de populaţie productivă , relativ liberă , formată din ţăranii agricultori şi meşteşugari.

Aceştia produceau bunurile societăţii egiptene , pentru consum şi schimb ,
plăteau impozite în natură sau prestaţii de tot felul în folosul casei regale şi templelor.

4.Ultimii în această piramidă socială şi de putere erau bineînţeles sclavii ,

folosiţi nu în economie ci în muncile domestice .
Numărul lor nu este foarte mare iar provenienţa lor este legată fie de prizonieratul de război , fie erau datornici.
Erau dispreţuiţi iar înţelepciunea egipteană – Înţelepciunea lui Ani , scriere sapienţială din Imperiul Nou , spune :
,,Nu te înfrăţi cu un rob care aparţine altui om , al cărui nume este urât morositor.Căci dacă acest rob este urmărit şi prins şi luat de către stăpânul său atunci vei fi mâhnit şi vei zice – Ce să fac acum?’’.
Un sclav putea fi însemnat cu fierul roşu ,
dar avea şi o serie de drepturi – puteau poseda bunuri , puteau să se căsătorească cu femei libere , puteau să lase moşteniri şi puteau chiar accede la funcţii înalte în stat – Iosif.
Numărul sclavilor a crescut după războaiele de cucerire purtate de ramesizi dar ei nu au avut niciodată un rol esenţial în economie, sclavajul îmbrăcând forme specifice , domestice.

ECONOMIA

1.RESURSE

Principalele resurse ale Egiptului sunt cele ale solului , legate de cultivarea pământului şi de creşterea vitelor.

Egiptenii aveau mai ales cereale ,oi,cornute şi cai.
Cultivau de asemenea inul – folosit în alimentaţie , medicină şi textile era considerat plantă sacră din care se făceau veşmintele preoţilor.
Dezvoltată era pomicultura, viticultura şi horticultura.
Baza economiei egiptene este deci una mixtă – agro –pastorală.

Altă resursă principală a Egiptului este asigurată de flora şi fauna bogată a văii Nilului .

Exploatau mai ales trestia , lotusul (alimentaţie) , şi bineînţeles papirusul.
Lemnul era rar şi se importa din Nubia,Siria şi Liban .
Fauna era extrem de variată şi a dat naştere unei ocupaţii active – vânătoarea – de hipopotami în Deltă ,lei în deşert , crocodili pe Nil .
Crocodilul este zeificat – sub numele de Sobek , zeitate acvatică.

Egiptul are puţine zăcăminte minerale .

Are însă suficientă piatră de construcţii – calcar şi granit , dar şi metale – cupru şi aur .Argintul rar era mai scump ca aurul.

2.EXPLOATAREA RESURSELOR

1.agricultura

Economia se baza pe munca oamenilor liberi – plugari , păstori şi meşteşugari care asigurau cele necesare subzistenţei şi surplusurile menite schimbului.
Aceştia erau plătiţi în natură.
Agricultorii puteau deţine mici suprafeţe de teren.

2.activităţile mestesugăreşti

Activităţile meşteşugăreşti erau asigurate de oameni liberi organizaţii corporatist.

3.negustorii

Schimbul de bunuri era în întregime controlat de stat şi se efectua pe bază de troc , economia monetară fiind necunoscută.
Se baza mai ales pe importuri de materii prime , în special metale , lemn , piatră de construcţie dar egiptenii exportau mai ales cereale , ţesături , peşte . aur şi papirus.

MODUL DE VIAŢĂ – locuinţa, alimentaţia, îmbrăcămintea.

Herodot – descrie Egiptul sec.V îen , ţară ,, cu multe minunăţii demne de admirat … şi lucruri mai presus de puterea cuvântului ,,.

1.LOCUINŢA

1.Cei umili – ţăranii , păstorii ,pescarii locuiau în colibe făcute din trestie sau în case din cărămidă nearsă.
Gospodăria ţărănească era dotată cu amenajări pentru animale şi păsări de curte , cu grădină de zarzavat.
Nelipsită – pisica divinizată sub numele de Bastet.

1.2.Nobilii ,

îşi construiau case din cărămidă crudă , pe două nivele , cu terase .
Aerisirea se făcea prin ferestre practicate în acoperiş .
Casa nobilului putea fi înconjurată cu un parc cu flori , arbori şi un bazin de apă.
Poseda clădiri administrative , bucătării , hambare , locuinţe pentru sclavi.

Palatul regal era de asemenea construit din material perisabil – cărămida crudă.

Se pare că locuinţa cea mai trainic construită , din piatră şi cea mai frumos împodobită a rămas mormântul – casa cea frumoasă a veşniciei.
MOBILIERUL – era simplu constând mai ales din scaune ,paturi , mese şi lăzi pentru depoziotarea veselei şi hainelor .Nobilii şi cei înstăriţi îşi confecţionau mobilierul din lemn preţios , cu încrustaţii .

2.ALIMENTAŢIA

Alimentul principal în hrana egipteanului îl constituia pâinea şi produsele din grâu , planta lui Osiris , zeul vegetaţiei şi renaşterii .
existau peste 4o de produse din grâu.
Anumite alimente erau interzise mai ales în hrana preoţilor şi casei regale – pâinea cu sare, carnea de porc , peştele de anumite soiuri şi în anume perioade de timp.
Lipsa de combustibil a determinat mai ales consumul crud al alimentelor -legume şi fructe.
Carne consumau o dată pe lună şi o preferau pe cea de gâscă .
Animalele sacre nu erau tăiate – vaca şi berbecul
preoţii nu consumau ceapă , usturoi, peşte , carne de porc.
Alte alimente- rădăcina de lotus, tulpina de bambus, laptele şi produsele lactate , berea de orz , vinul de curmale , cel de struguri era scump, uleiul de ricin , susan şi rar de măsline care era considerat un produs de lux.
Faraonul consuma legumele exclusiv crude şi nu avea voie să mănânce carne de berbec sau gâscă.

ÎMBRĂCĂMINTE

Era sumară datorită climei blânde.
Existau o serie de interdicţii legate de materialul din care erau confecţionate hainele: preoţii nu purtau piele şi lână , iar hainele colorate erau rezervate zeităţilor şi faraonului restul purtând veşminte albe.
Erau confecţionate mai ales din in .
Herodot aminteşte cămaşa scurtă cu ciucuri pe poale , mantaua albă .
Veşmintelor erau ierahizate pe funcţii şi profesiuni – vizirul purta cămaşa lungă până la glezne iar preoţii purtau o perizoma ( fustă scurtă în jurul şoldurilor şi coapselor) şi o eşarfă petrecută pe piept.
Încălţămintea consta maia ales din sandale de papirus dar majoritatea populaţiei mergea desculţă.
Toţi purtau multe bijuterii : brăţări pentru glezne şi braţe , coliere , inele ,pectorali , diademe şi cercei.
Această preferinţă pentru podoabe a creat o adevărată industrie artizanală de confecţionare a lor din diferite materiale.
Costumul femeilor consta din cămăşi lungi de in legate sub sâni şi foarte strânse pe corp .
Slujnicele umblau cu bustul gol iar dansatoarele purtau veşminte transparente.
Coafura consta din peruci tăiate la nivelul umerilor , unele savant coafate şi acoperite cu împletituri de aur.

Îmbrăcămintea ceremonială a preoţilor era în primul rând supusă interdicţiilor de confecţionare din anumite materiale .
Preoţii îşi rădeau capul şi părul de pe corp şi purtau numai haine din in.

Îmbrăcămintea faraonului comporta un întreg ceremonial de folosire rezervat zeilor.
Faraonul era îmbrăcat în fiecare zi cu haine noi , asemeni universului care renaşte altul în fiecare zi.
La ocazii purta ţinuta de ceremonie – veşminte colorate simbolic şi însemnele puterii regale şi divine- coroana dublă –pşent, albă şi roşie , şarpele uraeus , barba falsă , sceptrul cu capul lui Seth , biciul , o centură cu numele său sacru în cartuş , un pectoral de aur şi multe bijuterii.

FAMILIA

Familia egipteană era monogamă dar faraonul şi anume demnitari aveau haremuri.
Condiţiile căsătoriei – era să ai vârsta de 15 ani bărbaţi şi 12 fete.
Poezia de dragoste foarte prolifă şi produsă în mediile populare demonstrează că de obicei căsătoriile se făceau din dragoste şi că exista o perioadă de curtare a miresei.Amestecul părinţilor era aminim.

SISTEMUL DOTEI

un patriomoniu familial administrat de cei doi soti şi de care nu se atingeau cât trăiau .
Dota era compusă din bunurile bărbatului 2/3 şi ale femeii 1/3
La moarte soţul rămas dispunea de întreg uzufructul averii şi putea face ce vroia cu partea sa.

CEREMONIA NUPŢIALĂ – se desfăşura ci fastul rezervat rangului superiorilor sau mai umil pentru cei săraci.

avea drept moment important drumul la casa mirelui .
Exista de asemenea căsătoria de probă şi divorţul.
În caz de adulter femeia era omorâtă.

COPILUL – avea un regim plin de solicitudine din partea familiei .

Copii foarte numeroşi din familiile egiptene îi scandalizează pe greci care aveau obiceiul abandonului copiilor.
Copiii erau alăptaţi 3 ani şi umblau goi până la 7-8 ani când conştintizau nuditatea
De obicei băiatul era pregătit să preia meseria tatălui iar copii nobililor erau instruiti de timpuriu în şcolile de scribi.

FEMEIA avea libertăţi neobişnuite pentru Orient .

Era considerată stăpâna casei şi solidară cu bărbatul , chiar egala lui.
Prescripţiile religioase cereau ca femeia să fie tratată bine.
Unele femei au ajuns la ranguri înalte în stat – regina Hatşepsut, sau mare preotese ale lui Amon.
Văduva devenea capul familiei.

II.VIATA SPIRITUALĂ

SCRIEREA EGIPTEANĂ

Toată documentaţia actuală despre Egipt se bazează pe descifrarea scrierii egiptene pictografice sau hieroglifică ( hieros -sfânt şi glyphos – a grava litere sacre ), în egipteană – scriere a cuvântului zeului sau a casei vieţii, inventată conform tradiţiei de zeul maimuţă Thot .
Constă în ideograme simbolice care redau obiectul pe care vor să-l semnifice : luna /desen lună; a mânca /un om care duce mâna la gură; a merge /două picioare în mers/ a conduce / un sceptru
Direcţia scrierii : coloane verticale şi linii orizontale ; se citeşte de la dreapta la stânga şi de sus în jos.

Din scrierea hieroglifică au derivat alte două tipuri de scriere :

1.hieratică ( hiereus -preot) -scriere a preoţilor

are un aspect deformat , cursiv , obţinut din viteza de scriere mai mare şi din stilizarea impusă semnelor
este folostiă la scrierea textelor sacre

2.demotică (demos -popor)

a elaborat propriile semne grafice în număr de 260 semne din care 38 sunt vocale
este folosită din sec.VII îC până în anul 452 d.C.

Un alt tip de scriere egipteană mai târzie este scrierea coptă aparţinând egiptenilor creştinaţi în sec.II d.C.

constă din scrierea cuvintelor egiptene cu litere greceşti
se naşte din necesitatea traducerii textelor creştine scrise în greceşte în limba egipteană pentru a fi accesibile poporului.
în prezent limba coptă este folosită în Egipt ca limbă de cult a bisericii creştine ( peste 5 000 000 adepţi ).

PE CE SCRIAU

Suportul pentru scris era format din :

piatră – folosind pereţii mormintelor şi templelor , pe sarcofage ,pe stele comemorative şi pe statui ;semnele erau săpate în piatră şi apoi pictate.

lemn – inscripţiile de pe sarcofage

3.papirus – grc.papyros (sintagma egipteană p pr) care definesc planta regelui

se recolta din Delta Nilului
pentru scrieri era utilizat în suluri alcătuite din mai multe foi lipite cu clei care se păstrau în dulapuri de lemn sau vase de argilă alcătuind adevărate arhive.
Vocabular : palimpsest – papirus de pe care scrisul a fost răzuit şi refolosit

pe piei de animale – rar.

CU CE SCRIAU (INSTRUMENTE DE SCRIS )

foloseau o plansetă cu găuri pentru păstrarea cernelei de culoare roşie şi neagră
pensule făcute din tulpinile unei plante de baltă asemănătoare trestiei
în epoca romană foloseau penite din trestie

mojar de piatră pentru sfărmarea materiei din care se obţinea cereneal ( pământuri colorate , plante , negru de fum).

SEMNELE pictografice aveau semnificaţie magică în scrierile tombale ;

de aceea se foloseau numai anume culori : verde – culoarea lui Osiris care semnifica vegetaţia şi renaşterea
şi se evita folosirea roşului culoarea lui Seth.
când semnele reprezentau animale feroce în ele se desena înfipt un cuţit sau erau desenate numai jumătate pentru ca nu cumva prinzând viaţă să devore corpul defunctului .

GANDIREA STIINTIFICA

are caracter empiric şi practic
mulţi dintre greci au studiat ştiinţa în egipt : Pitagora , Platon
Herodot spune că grecii au învăţat geometria de la egipteni

în domeniul matematicilor :

cunoşteau un sistem de notare a nu merelor până la 10
calculul cu numere întregi şi fracţii

cunostiinte mai extinse au în domeniul geometriei :

geometria este probabil că s-a născut din necesitatea practică a măsurării suprafeţelor de teren

ştiau să calculeze suprafaţa dreptunghiului , pătratului , trapezului ,cercului ( 3,16 în loc de 3,14)

calculau volumul cilindrului şi piramidei

dezvoltată este metrologia :

cunoşteau unităţi de măsură pentru volume , suprafeţe , greutăţi de asmenea cerute de necesităţile practice ale unei civilizaţii agicole

SETATA – pentru suprafeţe ; 2735 mp
HAKATA – pentru capacitate ; 4,50 l
DEBEN – pentru greutate , 91 gr.

cosmologia şi astronomia

erau foarte dezvoltate dar erau marcate de gândirea mitică şi de teologie
implicând o mulţime de aspecte mai puţin concrete şi mai accentuat narative , cunoştinţele de astronomie şi cosmologie sunt suficient de întinse pentru a le permite să întocmească hărţi ale cerului şi să facă o serie de calcule calendaristice:
aveau un calendar solar în care anul de 360 de zile era împărţit în trei anotimpuri :

Revărsarea ( Akhet )

Acoperirea – Peret /iarna

Anotimpul uscat – Semu /vara

au întocmit şi un calendar lunar – cu anul de 365 de zile ; după acest calendar se fixau sărbătorile religioase fiind folosit în temple .

Aveau aparate de măsuratul timpul : clepsidre , cadrane solare .
au precizat nordul adevărat
Soarele , luna , astrele erau divizinate

Un domeniu stiinţific foarte dezvoltat este cel medical :

avem o informaţie bogată culese din cel puţin 10 papirusuri care demonstrează numărul mare de medici practicanţi în Egiptul antic :

Herodot : Medicina în Egipt este divizată ; fiecare doctor se îndeletniceşte cu un singur soi de boli şi nu de mai multe . medicii misună în tot locul , unii pentru ochi , alţii pentru cap , alţii pentru dinţi , alţiipentru pântece , alţii pentru bolile interne .

Medicii sunt numiti : cunoscător al ştiinţei tainice , scrib al regelui şi medic şef al celor două ţări
Medicina = cunoaştere
o serie de cuvinte din medicina egipteană s-au transmis până astăzi prin intermediul limbii greceşti : farmacie ( ceea ce dă siguranţă ) , amoniac (sarea lui amon ), chimie ( pământ negru ).
s-au descoperit reţetare egiptene grupate pe boli şi cuprinzând indicaţii de igienă fizică şi mentală dar şi formule magice
deosebit de dezvoltată era chirurgia
şi medicina este marcată de magie : bolile erau cauzate de demoni drept pentru care pe lângî reţete erau folosite şi formule magice de exorcizare
existau şcoli de medicină pe lângă temple
reţetele prescriau vegetale , minerale , părţi minerale sau chiar insecte în anumite doze şi combinaţii
Reţetele cuprindeau denumirea bolilor , descrierea si simptomelor , diagnosticul , pronosticul şi posologia ; s-au descoperit peste 100 de reţete pentru boli de ochi.
Existau şcoli de medicină ca de ex. cea de la Sais în Delta Nilului

Diodor din Sicilia :

În timpul expediţiilor militare ori al călătoriilor prin ţară , locuitorii Egiptului sunt îngrijiţi de medici fără nici o plată deoarece medicii sunt întreţinuţi pe socoteala obştii .Ei hotărăsc tratamentele după o lege scrisă a lor pe care au întocmit-o medici vestiţi din vremurile de demult . Dacă ţinând seama de poveţele pe care ei ele citesc în cartea lor sfântă medicii nu lecuiesc pe bolnav ei nu sunt socotiţi a avea vreo vină .În schimb dacă lucrează altfel decât conform celor prescrise ei sunt aduşi în faţa unei judecăti care-I poate osândi la moarte .

Reţete :păstrate în casa vieţii a marii piramide ; Imhotep era şi medic nu numai arhitect ; în sec. II medicul roman Galen le consultă ; reţetele cuprindeau : leac pentru boală , cu indicarea locului bolii , instrucţiuni pentru tratament şi instrucţiuni privind medicamentul (originea divină , timpul când se aplică )

Boli oculare argilă galbenă , natron roşu ; cecitate nocturnă : ficat de bou fiert la un foc de tulpini de grâu sau orz şi pătrujns de fum
Afecţiuni ale pielii : fricţiuni cu ulei de ricin ; pentru calviţie – sânge de bou cu ulei .
Cefalee – fricţiuni şi bandajări ale capului
Constipaţie : boabe de ricin înghiţite cu bere , ulei , miere
Tusea şi boli respiratorii : miere cu chimen , miere cu smântână
Smirnă , răţină , aromate , pulpă de curmale în părţi egale se vor zdrobi împreună . vei căuta şapte pietre ţi le vei încălzi în foc .Vei lua după aceea şi vei pune pe ele acest remediu , vei acoperi piatra cu un vas nou al cărui fund a fost găurit . Vei pune tulpina unei trestii în această gaură astfel ca să înghiţi vaporii ce ies de acolo .După aceea vei mânca ceva gras .
Arsuri : miere
Insolaţie – broască fiartă în grăsime cu care te ungi
Prescriau de asemenea leacuri şi rugăciuni către zei – psihoterapie

Post Views: 657

TRIMITE PRIETENILOR