Enigma Sarmisegetuzei Regia, un laborator astro-genetic, cunoștințele incredibile ale dacilor

TRIMITE PRIETENILOR

România cu teritoriul său actual moştenit de la străvechea Dacie, reprezintă acum aproximativ jumătate din cât era marele regat Geto-Dac de care ajunseseră să se teamă mai târziu până şi romanii, cărora le plăceau să se creadă „cuceritorii lumii”.
Acest Mare Regat Geto-Dac a fost o bună perioadă de timp, mult înainte de a apare Imperiul Roman, alcătuit din 32 de regate mai mici, fiecare fiind condus de câte o regină geto-dacă, toate fiind adunate sub conducerea unui Rege Preot. Acesta era modelul de funcţionare a naţiei geto-dace, cel mai răspândit neam dintre toate cele trace.

Este destul de cunoscut faptul că în anii 90 un satelit rusesc, a cărui misiune era cercetarea suprafaţei continentului european, a detectat în zona munţilor Orăştiei o sursă enigmatică de energie ce emitea pe o frecvenţă mult mai mare decât orice altă sursă de energie a subsolului.
Indiciile făceau referiri la incinte subterane aflate sub Sarmisegetuza, amplasate sub forma unor aşezări străvechi necunoscute până atunci. Cu toate că dialogul dintre ai noştri şi ruşi, în urma acestei descoperiri comunicată ulterior de partea rusă către ai noştri, a conţinut elemente concrete despre cam ce ar fi acolo, nu s-a dat nimic publicităţii în acest sens, fiind menţionată doar existenţa unor zone subterane mai vechi decât tot ce se credea până acum. Este evident că anumite persoane au cunoscut o parte din acest adevăr, care a apărut apoi sub formă narativă în cartea Viitor cu cap de mort scrisă de un autor cu pseudonim – Radu Cinamar. Cartea a făcut vâlvă mare la vremea sa când a apărut, deoarece se baza pe date concrete.
În acest sens un argument forte este că în urma descoperirii făcute de ruşi referitor la ce s-ar afla sub Sarmisegetuza, oficialităţile de la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi de la Ministerul Culturii au decis efectuarea unor cercetări şi în acest sens s-a întocmit un dosar. Desigur că au avut aprobări date de cele mai înalte oficialităţi ale statului de atunci, pentru că aşa cum a fost descris compromisul dintre noi şi americani în privinţa Bucegilor şi Munţilor Orăştiei şi Retezat, nu trebuia să se ştie nimic de investigaţiile ulterioare.
Concluzia prezentată în dosarul cercetării a fost una care a deschis orizontul dezvăluirilor de mai târziu. Nu doar că în subsolul zonei de la Sarmisegetuza se află diferite amplasamente de clădiri de diferite mărimi ce amintesc de cetăţi de mici dimensiuni, dar există o întreagă structură întinsă pe o suprafaţă de 204 kilometri pătraţi.
Această structură cuprinde un ansamblu civil, unul militar şi mai multe zone interpretate ca având funcţie de nucleu. Ceea ce a stârnit uimirea la vederea fotografiilor realizate de ruşi cu ajutorul satelitului, a fost faptul că toată această suprafaţă de 204 kilometri pătraţi era practic terasată, ca şi când acei arhitecţi de atunci proiectaseră special un asemenea model arhitectonic ambiental. Toată această zonă, aflată practic sub zona de la Grădiştea de Munte la o adâncime de aproximativ 50 – 70 metri de la nivelul solului, se află în cea mai mare parte a sa în zona masivului Şureanu.

Mare parte a acestor construcţii subterane coboară pe versanţii estic, vestic şi nordic între râurile Sebeş şi Strei. Au fost identificate foarte multe componente din aur existente în aceste structuri, ceea ce constituie deja o enigmă: la ce foloseau străvechii locuitori geto-daci atâta aur? Există cronici antice în care sunt consemnate aspecte precum cel referitor la o realitate incredibilă pentru zilele noastre şi anume că dacii ştiau să taie şi să modeleze munţii. Cu ce? Oare cu unelte primitive gen topoare, ciocane rudimentare şi ce mai aveau ei pe acolo?

Problema se pune în cu totul alt mod. Este foarte posibil ca această aşezare, a cărei suprafaţă echivalează cu cea a Bucureştiului, fără doar şi poate că a fost una dintre principalele capitale ale Marelui Regat Geto-Dac. Şi acum intrăm în zona spirituală a problemei. Este un lucru evident că nu poţi construi o asemenea aşezare de proporţii doar cu unelte primitive, aşa cum s-ar considera aparent.

Geto-dacii aveau un reper spiritual în constelaţia Pleiadelor şi există foarte multe trimiteri mitologice şi folclorice către un asemenea adevăr. Ca urmare este logic să ne gândim că aveau şi altfel de unelte cu care modelau munţii, căci dacă am accepta că ar fi folosit doar uneltele rudimentare, le-ar fi luat poate zeci şi chiar sute de ani să construiască tot ceea ce a identificat satelitul rusesc. Ceea ce iarăşi nu concordă, deoarece toate acele construcţii aşa cum au fost datate sunt din aceeaşi perioadă de timp. Deci admitem că dispuneau de tehnologie adusă din stele de către fiinţele pleiadeene. De asemenea acceptăm că aşezarea din zona Şureanu aflată în vecinătatea Sarmisegetuzei nu a fost construită toată în acelaşi timp ci cel mai probabil în etape, de-a lungul a câţiva ani sau cel mult un deceniu-două. Exact cum se dezvoltă un oraş care prosperă.
Ipoteza noastră este că dacii dispuneau de elemente de tehnologie moştenite de la înaintaşii lor pelasgii care se aflaseră şi ei în contact cu pleiadeenii, cel mai probabil din epoca contemporană cu atlanţii. Şi nu numai unelte ci şi ştiinţa cu ajutorul căreia puteau realiza nu doar construcţii, ci şi previziuni, calcule matematice exacte, operaţiuni ce vizau informaţiile genetice şi nu în ultimul rând deţineau vaste cunoştiinţe de anatomie şi astrologie. Şi vă vom prezenta imediat argumentele în acest sens.Fără îndoială că aşezarea de sub zona Sarmisegetuzei ce se întinde dinspre Şureanu a fost un important nod economic-militar-spiritual. Doar într-o astfel de aşezare echivalentă cu suprafaţa Bucureştiului poţi amplasa importante forţe militare, sacerdotale şi economice. Şi vorbim aici pe chestiuni concrete.

Descoperirile care zac în dosarul menţionat la Ministerul Lucrărilor Publice descriu astfel oraşul aflat în subsolul regiunii:
Dacii construiseră la poalele muntelui, în zonele sale de nord şi de vest, un zid de apărare foarte lung relativ circular, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil în acea direcţie. În interior, fiecare înălţime a fost terasată de jos în sus, ca şi cum construieşti o formaţiune piramidală. Fiecare terasă, cu lăţimi diferite, era apărată de ziduri. Pe culmi au fost construite mai multe cetăţi fortificate – gen castele, de diferite dimensiuni. În acest fel fiecare cvartal (a patra parte) al unei aglomeraţii de clădiri mai mari era la rândul lui apărat de un zid propriu. Cine a văzut de exemplu Stăpânul Inelelor – Întoarcerea regelui a remarcat acel oraş sub forma circular conică – Gondor – asemănător ca structură cu descrierea din dosarul de la Ministerul Lucrărilor Publice.

Deci vorbim despre un amplasament vast structurat foarte metodic în aşa fel încât toate zonele oraşului erau foarte bine apărate în cazul unui conflict cu inamici din exterior. Asta demonstrează că acei daci de atunci, şi ar fi important de ştiut care ar fi vechimea oraşului subteran estimată de către oficialii de la minister, cunoşteau elemente de proiectare şi urbanistică, aşa cum le numim noi azi. Dar şi din perspectiva geografică au amplasat aşezarea astfel încât era foarte bine apărată din trei părţi de către îmbinările cu formele de relief învecinate.

Cunoştinţele dacilor la vremea aceea conţineau şi informaţii despre genetică, anatomie şi rolul aminoacizilor şi al codonilor în organism. Iar acesta este un alt mister care persistă, şi pe care totuşi îl regăsim în elementele sanctuarului de la Sarmisegetuza. În privinţa aceasta se pare că sanctuarul – în forma sa originală de atunci – reprezinta un străvechi templu de dinainte de Potop, când sacerdoţii deţineau toate cunoştinţele menţionate. Este posibil ca după Potop o parte a acestor cunoştinţe să se fi pierdut şi astfel gradul de civilizaţie să fi scăzut şi el. Iar în legătură cu asta scrierea de la Tărtăria care este considerată de către specialişti străini drept cea mai veche scriere din lume poate fi o rămăşiţă a unui sistem de scriere mult mai bine structurat, care-şi poate avea originea în scrierea pelasgilor.

Sanctuarul de la Sarmisegetuza aşa după cum ştiu mulţi prezintă în partea sa centrală vestitul calendar dacic, mult mai precis chiar şi faţă de cel mayaş cu 4 zecimi. Şi mai mult de atât, cunoşteau principiul fractalic al numărului de aur care stă la baza creării tuturor formelor în univers. Pentru a argumenta, priviţi cu atenţie fotografii ale calendarului existente pe internet. În mijloc avem Ovoidul sau Oul Primordial, Oul Cosmic din care au ieşit toate lucrurile, după cum susţin şi scripturile orientale străvechi. Acest Ovoid are două deschizături care separă două grupe de stâlpi, prima cu un număr de 13, cea de-a doua cu un număr de 21. Dacă împărţim 21 la 13 obţinem 1,615 care este foarte, foarte aproape de valoarea 1,618 a Numărului de Aur.

Din punct de vedere al creaţiei şi funcţionării corpului uman, acesta nu poate funcţiona fără cei 21 de aminoacizi dintre care amintim aici doar câţiva:

Triptofanul – care are un rol fundamental în mecanismul funcţiilor cerebrale şi a chakrelor frunţii şi creştetului;
Valina – care are legătură cu vitalitatea corpului;
Serina – cu rol fundamental în memorare şi învăţare;
Treonina – corespunzătoare funcţiilor motorii;
Tirozina – corespunzătoare tiroidei;

Dacă scădem 13 din 21 rezultă 8 care este atât numărul aminoacizilor esenţiali principali din corp fără de care acesta nu poate funcţiona, cât şi cele 8 puncte cardinale. De unde cunoşteau oare sacerdoţii acelor vremuri aceste taine? De la strămoşii lor şi poate de la conexiunile spirituale cu înţelepţii din Pleiade şi din Shamballa.

Cele două spaţii care delimitează grupele de 13 şi 21 între ele simbolizează atât mecanismul ADN, cât şi cele două energii Yin şi Yang ce pot fi transpuse ca şi concept esoteric drept Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Mama. Ori se ştie că dacii aveau un respect enorm pentru pământul pe care călcau, deoarece credinţa lor era că Geea – de unde şi numele Dacia – Da Geea – Mama Pământ era sacră şi aveau toată recunoştiinţa pentru ceea ce pământul roditor le oferea.

Cercul mijlociu al calendarului are 84 de stâlpi dispuşi în patru grupe a câte 21, cu patru deschideri ce delimitează aceste grupe între ele. Patru deschideri ca patru direcţii cardinale ca şi cele patru nucleotide ADN. Nucleotidele structurează cei 64 de codoni, iar combinaţiile codonilor dau naştere aminoacizilor. Iată încă o enigmă – pe ce bază sau calcul au structurat sacerdoţii daci în vremea aceea calendarul în acest mod? Căci nu este doar un calendar, este o mecanism complex de calcul genetic, energetic, matematic, astrologic.
De exemplu medicina modernă oferă foarte clar răspunsul despre numărul de proteine pe care-l avem în corp – 104.000. Cercul exterior al calendarului dacic are 104 stâlpi. Este clar că dacă înmulţim acest număr cu 1000 obţinem 104.000, căci acest număr 104 nu se regăseşte conectat la nicio noţiune sau element esoteric. Dacă am porni de la Ovodiul din mijloc, în baza conceptului creaţionist, putem considera că acest calendar nu era folosit doar la măsurarea timpului, a lunilor din an şi a altor fenomene terestre şi cosmice, ci servea în primul rând pentru înţelegerea modului în care omul a fost creat prin combinaţia unor forţe care acţionează precis în interiorul organismului fizic, la bază având mecanismele energetice fractalice.
O asemenea cunoaştere despre genetică mai ales, care este un domeniu destul de complex pe care noi de abia acum îl putem aborda concret datorită aparaturii moderne, sacerdoţii o deţineau în urmă cu mii de ani.
Nu este deloc de mirare că ştiau foarte multe informaţii spirituale, căci sanctuarul de la Sarmisegetuza mai avea şi un alt rol. Şi anume acela de iniţiere în diferite grade sacerdotale.

În funcţie de data naşterii, candidatului i se calculau parametrii structurii psiho-energetice şi fizice, folosind combinaţiile cifrelor reprezentate de stălpii celor trei cercuri ale calendarului. Deci era folosit într-un mod asemănător cu o hartă natală din astrologie, unde se calculează poziţiile planetelor în raport de data şi ora naşterii. Aceste date erau combinate cu informaţiile astronomice oferite de Soarele de Andezit pe care erau amplasate indiciile ce reprezentau echinocţiile şi solstiţiile.

Întorcându-ne la calendarul-mecanism genetic putem spune că cercul median al celor 84 de stălpi împărţea zona dintre Ovoid şi cercul exterior în două benzi, cea de lângă Ovoid în cercul Lunii, iar cea de lângă cercul exterior cu 104 stălpi în cercul planetelor cunoscute şi în astronomie, şi în astrologie – Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Dar 84 este şi durata ciclului planetei Uranus!
De ce au ales sacerdoţii o asemenea amplasare a planetelor în calendarul de tip laborator genetic?
Pentru că fiecare dintre planete indică o anumită funcţie şi un anumit program existent în ADN-ul uman. Şi potenţialul fiecărui candidat la Şcoala Misterelor Zamolxiană era calculat pe baza acestor mecanisme combinate între structura calendarului-mecanism genetic şi Soarele de Andezit ca element de setare cronologică.
Iată deci că misterele Sarmisegetuzei nu constau doar în obiecte de podoabă, de cult şi vestigii arheologice. Un exemplu legat de explicaţiile anterioare este matriţa geto-dacă descoperită în toamna anului 2014.

Pământul acestei țări încărcate de istorie este încă plin de taine. Aproape nu trece o zi fără să aflăm de o nouă descoperire importantă. Așa s-a întâmplat și de curând, când trei arheologi amatori (detectoriști) au făcut o descoperire de senzaţie într-o pădure de lângă oraşul Târgu Cărbuneşti, din judeţul Gorj. Dotaţi cu detectoare de metale, aceştia au găsit duminică, 19 noiembrie 2017, o matriţă folosită de daci, în urmă cu peste 2 000 de ani, la realizarea de monede din argint. Sorin Maria, Valentin Cîrstea şi Florin Daniel Guţă sunt autorii descoperirii care va urma să fie consemnată în istoria României.

Valentin Cîrstea a povestit cum a fost găsită matriţa: „Nu ne-am dat seama despre ce piese este vorba sau de valoarea lor decât după ce le-am curăţat. Ştanţa era acoperită de noroi. Când le-am curăţat, ne-am dat seama ce sunt de fapt. Când le-am găsit erau alăturate. Am făcut această descoperire după ce am parcurs prin pădure mai mulţi kilometri. Părerea mea că valoarea lor este inestimabilă, fiind unicat în România. Am vorbit cu mai mulţi experţi în domeniu şi asta ne-au spus. Este cea mai valoroasă descoperire pe care am făcut-o de când ne ocupăm cu aşa ceva. Este ceva fabulos“. Matriţa găsită de cei trei pasionaţi de istorie este confecţionată din fier şi bronz. Sorin Maria ne spune că exista chiar riscul ca piesele dacice să nu mai fie găsite vreodată: „Nu ar fi putut fi descoperite la întâmplare. Erau la o adâncime de 15-20 de centimetri, dar locul era greu accesibil, într-o râpă. Dacă aluneca pământul, probabil că nu le mai găsea nimeni vreodată“. Acesta ne explică şi cum era folosită ştanţa: „Foloseau ca material brut biluţe de argint pe care le încălzeau până deveneau moi, după care le puneau în matriţă şi le loveau cu ciocanul. Pe partea din bronz care se imprima pe monede este stilizat un cal“ (simbolul forței planetare care va aduce schimbarea; calul ține cu picioarele sale colțurile pământului întinse, iar când ridică picioarele în aer există riscul de a se „aduna” colțurile acestui pământ „pătrat” (plat)).

Cine consideră că dacii erau nişte primitivi fără prea multă cunoaştere, să dea răspunsul la întrebarea cum de au reuşit atunci să deţină un regat atât de întins care cuprindea jumătate din Polonia de azi, Cehoslovacia aproape toată, Ungaria, jumătate din Austria, toată fosta Iugoslavie, toată Bulgaria, Albania. Tocmai de aceea se învecinau direct cu grecii care au furat multe de la dacii noştri, inclusiv mitologia şi zeii. Deci un regat aşa de mare nu avea cum să fie menţinut de către o naţiune fără un grad de civilizaţie avansat pentru acele vremuri.
Şi concluziv pentru ideea acestui articol, dincolo de enigma reducerii teritoriale a Marelui Regat Geto-Dac, descendent al Pelasgilor şi Agatârşilor, putem să ne gândim la simbolul Sfinxului care păzeşte cunoaşterea pierdută a dacilor noştri, la conexiunile spirituale-dimensionale pe care sacerdoţii le aveau cu civilizaţia din Pleiade şi cu cei din Shamballa de la care moşteniseră rezervorul acesta tainic de cunoaştere ştiinţifică şi spirituală şi la presupusele evenimente care au dus la restrângerea teritorială de după Potop.

Ideea centrală a decăderii Marelui Regat îşi are taina în războiul cu giganţii – Războiul din Ţara Luanei şi în locurile sacre din alte dimensiuni paralele cu cea fizică, unde cunoaşterea sacră a fost depozitată de către sacerdoţii de dinainte de Potop, până când veni-va vremea eliberării spirituale a acestui neam al nostru, urmaş al lui Zamolxe şi al Sacerdoţilor din Stele.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.
Enable Notifications    OK No thanks