Nicusor Dan, actualul primar general al Capitalei, a fost saltat de jandarmi si luat cu duba in octombrie 2012 in urma unui protest fata de daramarea Halei Matache.
Imbracat cu o camasa alba si cu o punga albastra de plastic in mana, in care se aflau documente, Nicusor Dan a venit sa protesteze fata daramarea Halei Matache, monument istoric, printr-o decizie a primarului de atunci, Sorin Oprescu. El i-a cerut unui jandarm sa se legitimize, insa acesta a refuzat. Ulterior, jandarmii l-au luat pe sus pe Nicusor Dan, desi acesta insista sa se legitimeze la fata locului, si a fost aruncat in duba jandarmeriei.
El a precizat ulterior ca a fost de acord sa se legitimeze la locul protestului, dar in ciuda acestui fapt, jandarmii l-au condus la duba, desi se afla pe trotuar alaturi de ceilalti protestatari, chiar la cererea negociatorului jandarmeriei, care l-a rugat sa mearga sa-i convinga pe oameni sa plece.
Evenimentul a avut loc pe 6 octombrie 2012.
Purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat apoi ca protestul nu a fost autorizat si manifestantii au fost avertizati de mai multe ori sa se retraga din zona. Enache a precizat ca unii dintre acestia au inteles si au plecat, in timp ce altii, peste 20, au fost dusi la Sectia 3 de Politie pentru a fi identificati si a fi luate masurile legale in functie de gradul de participare al fiecaruia.
Printre persoanele duse la sectia de politie au fost Nicusor Dan, presedintele Asociatiei „Salvati Bucurestiul”, si Doina Wella, de la Fundatia Pro Patrimonio.
Doina Wella a declarat ca a fost luata si dusa la duba de cand a ajuns in apropierea Halei Matache, fiind in drum spre protest, dar fara a fi apucat sa se alature grupului de manifestanti.
„Un jandarm m-a strans foarte tare si mi-a sucit bratul, desi nu ma opuneam, cand am urcat in duba. Am intrebat de nenumarate ori in masina cum il cheama, pana cand s-a prezentat. Am intrebat de asemenea de mai multe ori de ce am fost ridicati si unde suntem dusi si nu ni s-a spus nimic. Deci esti ridicat in mod arbitrar, brutal si fara sa ti se spuna nimic”, a spus Doina Wella, adaugand ca jandarmii folosesc intimidarea si le interzic celor arestati sa foloseasca telefonul mobil.
Nicusor Dan a spus ca au fost 23 de persoane la sectie si ca el a semnat procesul verbal. „A refuzat sa se legitimeze, toti au refuzat sa se legitimeze. Am intrebat cine-i seful dispozitivului, dar nu au raspuns”, a spus Nicusor Dan.
Hala Matache a fost demolata in 23 martie 2013.