Despre pantofii Guban legenda spune că au fost preferații româncelor și că au cucerit diverse personalități și demnitari, aceștia fiind purtați de Sophia Loren, Charlie Chaplin, Harry Truman, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Tudor Arghezi. Confortul și eleganța pantofilor Guban au purtat ecoul acestora până în prezent, când mai auzim vorbindu-se cu nostalgie de celebra fabrică de pantofi timișoreană. Puțin știu că povestea lor începe în Bihor…
Blaziu Guban s-a născut în Bihor
În 1935 apare celebra cremă de ghete Guban
Un antreprenor cu viziune occidentală
Dorind să aducă un suflu nou și să se inspire din tendințele prezente la târgurile din Occident, Blaziu Guban călătorește și expune produse Guban la târgurile de mostre precum cele de la Budapesta, Viena, Paris, Praga sau Zurich. Scopul acestor acțiuni a fost posibilitatea de a oferi calitate românilor pentru a stopa importurile.
Guban a fost singura fabrică din România care nu a fost naționalizată în anul 1948
Instaurarea regimului comunist a presupus trecerea tuturor averilor private în proprietatea statului, iar măsurile au fost luate rapid, astfel încât toate fabricile au ajuns în posesia statului în cel mai scurt timp. Nu și Guban. Abia în 1952 Blaziu Guban cedează fabrica, cu condiția să i se permită să își conducă uzinele până la pensionare. Ceea ce s-a și întâmplat.
Prima pereche de pantofi Guban
Blaziu Guban a decedat în anul 1978, iar în prezent, fabrica Guban și-a diminuat considerabil activitatea, dar continuă să producă manual modele de pantofi de damă, ducând astfel mai departe valorile stabilite de bihoreanul care a cucerit lumea cu pantofii săi.
Povestea fabricii Guban
În anul 1932, directorul fabricii Filt din Timişoara a mers în vizită la prietenul său care conducea fabrica de la Oradea la care se angajase şi Blaziu Guban. El căuta un chimist bun şi l-a angajat pe Guban la Timişoara. Acolo, în bucătăria locuinţei sale, Guban a creat o cremă de ghete pe care o punea în cutii metalice refolosite.
Tiberiu Guban, fiul lui Blaziu Guban, își amintește că în anii 50, Gheorghe Gheorghiu-Dej a vizitat fabrica de la Timișoara, însoțit de mai mulți oficiali de la București.
„Gheorghe Gheorghiu-Dej a venit la noi la fabrică. M-am dus la el, i-am întins mâna și i-am spus că sunt inginerul Tiberiu Guban. Nu mi-a strâns mâna, dar m-a luat în brațe și mi-a spus că eu nu trebuie să mă prezint lui”, povestește Tiberiu Guban.
Fiul lui Blaziu Guban spune că de-a lungul timpului nu a luat niciun capăt de ață din fabrică, spre deosebire de cei care l-au urmat și care aproape că au falimentat Gubanul.
„În 1957, am fost plecat la București, la ministrul de atunci al Industriei. Am avut o curea de pantaloni, el a văzut și a întrebat de unde am luat cureaua. I-am răspuns că de la fabrică, apoi a zis: «Să nu vă prind că luați un mosor de ață, chiar goală, din fabrică, nu-i voie». Atunci am scos bonul și i l-am aruncat în față spunându-i: «A costat 28 de lei, acum ești mulțumit?» Un centimetru nu am luat din fabrică”, spune Tiberiu Guban.
Cât timp a lucrat în fabrică, Tiberiu Guban a obținut 20 de brevete de invenție, iar în 1956 a creat pielea artificială.
Prima pereche de pantofi Guban a ieșit pe poarta fabricii în ’59
În anul 1954, la Guban a început producția de mase plastice. Prima pereche de pantofi marca Guban a fost lansată pe piață în anul 1959. Până în acel an, fabrica producea doar cremă de ghete, ceară și soluție de lipit ghetele.
Din 1959, de când fabrica a cunoscut dezvoltarea prin lansarea producției de pantofi, a început și dezvoltarea acesteia, an de an. Cu timpul, la Guban se fabricau și mobilă sau candelabre. Ulterior, s-a construit noua fabrică de pe Bulevardul Eroilor, iar în 1970 s-a trecut la producția pe scară industrială a încălțămintei. Producția de mobilă și candelabre s-a oprit, însă, după 1990.
În perioada comunistă, fabrica s-a numit Victoria, însă datorită brandului, cunoscut inclusiv peste hotare, toate produsele comercializate purtau marca Guban.
În anul 1978, Blaziu Guban a murit, iar fiul său, Tiberiu Guban, care i-a fost ucenic, i-a urmat la conducere tatălui său.
Fiul lui Blaziu Guban a încercat toate variantele posibile pentru a recupera fabrica tatălui său. Când a văzut că justiția nu îi dă dreptate, a scris scrisori inclusiv la președintele Traian Băsescu, la Monica Macovei, pe vremea când aceasta conducea Ministerul Justiției, la Camera Deputaților și Senat. El nu a primit însă niciun răspuns.
„Mi-a venit să îi sugrum pe toți pentru că toți au fost tâlhari. Tot în țara asta s-a furat, s-a distrus. Cum e posibil să nu se găsească un vinovat?”, se întreabă Tiberiu Guban.
Elena Ceaușescu comanda pantofi de la Guban după modele din „Quelle” și „Neckermann
Pantofii de Guban au fost încălțați, de-a lungul timpului, de persoane celebre, de la fostul președinte american Harry Truman, până la actrița Sophia Loren. Și Gheorghe Gheorghiu Dej și Tudor Arghezi au încălțat pantofi făcuți la Guban.
De departe, cea mai pretențioasă clientă a fost Elena Ceaușescu, chiar dacă nici ea și nici Nicolae Ceaușescu nu au fost în vizită la fabrică.
Tiberiu Guban își amintește că Elena Ceaușescu își comanda la Timișoara pantofi după modele din revistele „Quelle” și „Neckermann” din Germania.
„Pentru Elena Ceaușescu făceam la fabrică pantofi pe calapoade făcute de tatăl meu, iar eu preparam nuanța în care urmau să fie colorați: vernil, roz, ou de rață, în special culori pastelate. Ne inspiram după modele din reviste nemțești”, povestește Tiberiu Guban.
Și în perioada mai recentă, femei celebre din politică sau din televiziune au fost văzute purtând pantofi Guban.
„În anul 2012, doamna Norica Nicolai a purtat o pereche de pantofi de la Guban la un eveniment. De asemenea, Adelina Pestrițu a încălțat pantofi Guban. De exemplu, directoarea de la Medfarma a cumpărat anul trecut de la magazinul nostru de prezentare 23 de perechi de pantofi pentru dumneaei. În general, femeile de business, directoarele de multinaționale, angajatele de la tribunale și judecătorii sau de la primării sunt clientele pe care ne focusăm când creăm pantofii”, explică Eugeniu Cicoare, care este manager al fabricii de trei ani.
Perioada de glorie a fabricii a fost în comunism;
Ștefan Craici lucrează în fabrica de încălțăminte de la Timișoara din 1972, fiind primul său loc de muncă, iar acum mai are doi sau trei ani până la pensie. El spune că fabrica a cunoscut o perioadă înfloritoare pe vremea comunismului.
„Sunt în fabrică din 1972. M-am angajat atunci ca necalificat. Am venit din armată, iar un vecin m-a luat și m-a adus aici. Am făcut tot ce se putea face aici. Acum fac tipar și sunt modelier. Am trecut prin toate fazele, am pregătiri pentru modelier piese, tras, tălpuit, tot ce se poate. Am trăit bine aici, în fabrică, aveam de toate în vremea comuniștilor. Am fost și mai mulți angajați atunci”, își amintește Craici.
Bărbatul spune, cu mândrie, că toate modelele de pantofi care ies din fabrică trec mai întâi prin mâna sa.
„Nu am știut niciodată dacă pantoful pe care îl țineam acum în mână va fi încălțat de cineva celebru, dar trebuie să recunosc că m-am gândit la asta, mi-am imaginat de multe ori că acel pantof va fi încălțat de o persoană importantă”, afirmă Craici.
Managerul general al fabricii spune, la rândul său, că niciodată unitatea nu a avut planuri de realizat și nici nu a confecționat un număr foarte mare de modele, deoarece era axată pe producția de încălțăminte de lux.
„Se lucra puțin și bine. Așa e și acum. Nu producem pe bandă rulantă, cum se zice, ci suntem foarte atenți cu produsele noastre”, afirmă Cicoare.
După Revoluția din 1989, din cei 3.000 de angajați mai rămăseseră doar câteva sute. Încet-încet s-a renunțat la producția de mobilier, apoi la candelabre și în final și la crema de pantofi și cea de încălțăminte de bărbați, rămânând doar producția de pantofi de damă.
„Cea mai grea perioadă a fost după Revoluție. A fost rău de tot, am crezut că ne desființează și nu știam care pe unde să apucăm. La un moment dat, noi, muncitorii din fabrică, am pus la cale un plan pentru salvarea Gubanului. Ne-am sfătuit să punem mână de la mână și să cumpărăm noi fabrica”, spune Craici.
Abia în anul 1995 s-a reușit privatizarea fabricii, iar acum aceasta poartă numele de SC GP&Company S.A. și face parte dintr-un grup de firme cu capital italian, însă folosește marca Guban pe produse.
O pereche de pantofi este confecționată în aproximativ două ore
La Guban, o pereche de pantofi este fabricată în aproximativ două ore. Mai întâi, clientul trimite comanda la fabrică, ea fiind însoțită de o foaie A4 pe care se regăsește un tabel cu toate fazele de producție. Hârtia A4 se duce mai întâi la secția de pielărie, unde se alege culoara comandată, iar după ce este semnată, însoțită de material, se duce mai departe, în secția de croitorie. Femeile angajate aici decupează din material bucățile de care au nevoie, cu ajutorul unor mașinării, pentru a avea aceleași dimensiuni, la milimetru. Aceste bucăți de material, înpreună cu coala de hârtie A4, sunt trimise mai departe în atelierul de cusătorie, apoi la potrivit pe calapoade.
Urmează lipitul tălpilor, care se face de către un singur om. După ce talpa este aplicată, pantoful se introduce într-o mașinărie unde este supus unor temperaturi foarte ridicate, apoi foarte scăzute. Faza următoare este aplicarea tocului cu ajutorul unui șurub, apoi pantoful este trecut prin alte mașinării care usucă lipiciul de pe întreaga talpă, incluzând tocul, iar ultima fază este curățarea pantofului, manual, de lipiturile de pe margini.
În final, pantofii sunt așezați în cutii și transportați celui care i-a comandat, pe tot acest traseu regăsindu-se și tabelul de pe coala de hârtie A4. Astfel, conducerea fabricii nu mai este nevoită să controleze angajații la ieșirea din fabrică, întrucât toți pantofii fabricați sunt trecuți pe tabel.
Româncele preferă încălțămintea de culoare neagră
Managerul general al fabricii spune că de când a preluat conducerea s-a străduit să aducă oameni tineri, profesioniști, care să lucreze cu materiale de cea mai bună calitate.
Dintre cei mai vechi angajați au rămas doar câți se pot număra pe degete.
„Am început să investim în această fabrică, să angajăm oameni noi, să achiziționăm aparatură nouă pentru a avea produsele de cea mai bună calitate. Pielea cu care lucrăm este vopsită printr-un procedeu special, astfel încât între cele două fețe ale bucății de piele să nu rămână un strat alb atunci când aceasta este tăiată. Avem toate culorile posibile de piele, dar din păcate, româncele preferă culoarea neagră. Este păcat pentru că noi avem culori vii, frumoase, pe care să le oferim. La același model de pantof pot folosi o gamă diversă de culori. Sunt două magazine într-un mall din București care sunt situate vizavi unul de celălalt, ambele iau marfă de la Guban, dar nu își fac concurență și au prețuri diferite. Știți de ce? Pentru că în cele două magazine nu găsiți aceeași marfă”, susține Eugeniu Cicoare.
Cele 80 de modele de pantofi de damă marca Guban se fabrică în proporție de 70 la sută manual, la Timișoara. Sunt foarte apreciați atât în România, cât și în mai multe țări din Europa unde sunt exportați, în special în Italia. Tot manual, dar la comandă, se fabrică și pantofii speciali, pentru persoane cu diferite handicapuri.
În această perioadă, în fabrică se lucrează la colecția de toamnă-iarnă a anului viitor, iar colecția de primăvară-vară a acestui an este livrată clienților aproape în întregime. Prețul de producție al unei perechi de pantofi este între 170 și 330 de lei.
„În 1932, directorul de la fabrica Filt din Timișoara a fost la Oradea. Era prieten cu directorul de la fabrica la care lucra tatăl meu. Căuta un chimist bun.A discutat cu tata, care i-a spus directorului că dacă îi da 4.500 de lei se mută la Timișoara”, iși amintește Tiberiu Guban. Pentru a se muta la Timisoara, Blaziu Guban a negociat un salariu enorm la vremea respectiva. Tiberiu Guban explică: “Ca să vă dați seama ce însemna suma de 4500 de lei vă spun că o gâscă atunci costa 60 de lei. Ulterior a mai negociat salariul cu directorul fabricii si a obtinut o mărire la 6.000 de lei”. În perioada când era chimist la Filt, Guban a inventat crema de ghete care îi va purta numele până la căderea comunismului.
„În 1953, tata a venit de la Bucureşti şi mi-a spus în maşină că a câștigat cea mai mare bătălie. Vom face o fabrica așa cum nu ai visat”, îşi amintește Tiberiu Guban. În perioada în care Guban tatăl a obţinut de la liderii comuniști permisiunea şi ajutorul pentru noua fabrica s-a produs și naţionalizarea Uzinelor Chimice Guban. În 1953 s-a început ridicarea fabricii care și azi are la intrare numele Guban, pe strada Eroilor din Timișoara.
Blaziu Guban primise permisiunea şi sprijinul pentru a-şi ridica sediul fabricii, formată până atunci din mai multe apartamente închiriate în blocul în care locuia. Uzinele Chimice Guban îşi câştigaseră celebritatea în ţară datorită produselor de calitate superioară pentru îngrijirea pantofilor, cremă şi ceară. Însă, Guban avea în plan diversificarea producţiei – voia să scoată pantofi pe bandă rulantă –, iar pentru înfăptuirea unui asemenea lucru era necesar un sediu pe măsură. În miezul societăţii comuniste, acest industriaş nu făcea decât să prospere. Maestru al persuasiunii, Guban a fentat mai mult decât oricine jugul comunist. Spiritul său de antreprenor a ieşit cel mai clar în evidenţă în 1948, când naţionalizarea desfiinţa complet categoria industriaşilor. În vreme ce toate afacerile românilor treceau în posesia statului, Guban se menţinea om cu greutate: proprietar! A reuşit să amâne autorităţile timp de patru ani, până în 1952, când s-a produs inevitabilul. Însă, acolo unde alţii au crezut că nu se mai poate face nimic, Guban nu s-a lăsat cu una, cu două şi a trecut la masa negocierilor. Şi-a dat seama că autorităţile trebuiau convinse că fabrica avea să prospere în continuare, dar nu cu oricine la conducere, ci doar cu el, chimist autodidact, pentru care niciun proces din producţie nu mai avea vreo taină. A reuşit să obţină un contract mai mult decât avantajos în condiţiile de atunci: el dona fabrica statului, care, în schimb, trebuia să-l lase la conducere pe viaţă şi să investească serios în dezvoltarea fabricii. Uzinele Chimice Guban au devenit Întreprinderea Industrială de Stat Fabrica de Produse Chimice şi Încălţăminte Bela Breiner Timişoara. Ulterior, în 1963, numele companiei a suferit din nou modificări: Fabrica de Încălţăminte şi Mase Plastice Victoria. Totuşi, marca s-a păstrat, produsele fiind inscripţionate în continuare „Guban“.
Comuniştii şi-au respectat promisiunea faţă de Guban, dar l-au ţinut sub observaţie atentă, mai ales că acesta călătorea adesea în străinătate, pentru a-şi expune produsele şi, mai târziu, după 1959, pentru a se inspira pentru modele noi de încălţăminte. Timişoreanul a bătut drumurile de-a lungul şi de-a latul Europei, a fost în Budapesta, Paris, Praga, Viena, Zürich şi Basel. Că era sub lupa comuniştilor o dovedeşte, de pildă, o călătorie în Germania, din 1958, când Blaziu şi Tiberiu Guban, împreună cu un angajat al fabricii, Dumitru Popa, specialist în cauciucuri, plecau să caute în marile fabrici nemţeşti inspiraţia pentru ultimele tendinţe în materie de pielărie şi pantofi.
Fiul a pășit și el pe urmele tatălui, fiind cel care a produs pentru prima oară în România pielea artificială, apoi masele plastice. Dezvoltarea uriaşă a firmei s-a datorat familiei Guban, care a fost cu multi paşi înaintea pieţei. Simţul comercial deosebit, dublat de stăpânirea perfectă și dragostea pentru aceasta meserie, a facut din cei doi Guban (tatăl si fiul) o marcă de renume mondial.
În 1978 Blaziu Guban a murit, la doi ani de zile după ce s-a pensionat. Fusese acceptat director pe viaţă. Fiul lui a prins căderea comunismului. În 1992 s-a pensionat şi apoi directorul de atunci i-a interzis accesul în fabrică.
Au urmat ani de procese între Tiberiu Guban și cei care deţin fabrica întemeiată de tatăl sau. După ce Justiţia a interzis folosirea numelui fără acordul celui care îl poartă, fabrica şi-a schimbat denumirea în SC GP Company, dar foloseşte marca Guban pe unele produse.
In 1943 fabrica lui Guban avea atunci 10 angajați. Atunci Guban s-a asociat cu Andre Kaldori. „Avea nevoie de capital pentru a se dezvolta mai repede și Kaldori a oferit capital. Era în 1943 când americanii și englezii au bombardat Timișoara”, spune Tiberiu Guban.
Astăzi nu se mai ştie foarte multe despre acest brand. Magazinele proprii s-au închis demult, dar femeile încă mai povestesc despre calitatea şi eleganţa de odinioară a pantofilor Guban. O femeie respectabilă işi afirma statutul social prin numărul perechilor de pantofi Guban pe care ii deţinea. Erau imposibil de copiat: calapodul unic, design-ul ca o promisiune să te simti sexi, unică şi cu personalitate, ştanţa în relief, aplicată delicat pe talpa pantofului, ca un veritabil certificat de garanţie al calităţii. Pingeleai pantoful până la saturaţie şi nu te îndurai să-i arunci, faţa se păstra ca nouă! Cine a avut ocazia să viziteze fabrica în perioada de glorie poate certifica faptul că majoritatea operaţiilor erau făcute manual. Pantofii de Guban erau renumiţi nu doar prin eleganţa lor, cât şi pentru faptul că erau cei mai comozi pantofi de pe piaţă. Să nu vă mire, prin urmare, faptul că femeile încă visează la pantoful elegant marca Guban. (Dr. ing. Neculai GRĂDINARU)
Tiberiu Guban deţine peste 20 de brevete de invenţie. A scris istorie în ceea ce priveşte materialele din care se confecţionează, de aproape un secol, pantofi, mănuşi, poşete, curele sau portofele. 1956 este cel mai important an pentru Domnul Tiberiu. Atunci lansează pielăria artificială. Numele Guban era peste tot in lume. Însă într-o clipă totul a început să se năruie.
Soarta nu a fost nici de partea angajaţilor. 3000 lucrau în fabrică pe vremea fondatorului Guban. De atunci numărul lor a scăzut în fiecare an. Timişorenii îşi amintesc de ceea ce era odată mândria capitalei Banatului. La 90 de ani, Tiberiu Guban a fost numit cetăţean de onoare al oraşului. E un omagiu adus unui om care a pus Timişoara pe harta lumii.
