Gâdea a forțat-o pe Cristina Țopescu să plece de la Antena 3 pentru că era „haștagistă”! Acum o plânge cu lacrimi de crocodil

TRIMITE PRIETENILOR

Ipocrizia celor de la Antena 3 este de-a dreptul grețoasă. Directorul postului, Mihai Gâdea, încearcă să pară afectat și are numai cuvinte frumoase despre Cristina Țopescu, dar uită că a lăsat-o șomeră pe motiv că jurnalista era singura vedetă de la Antena 3 care susținea protestele #Rezist.

4 februarie 2017. Cristina Țopescu la Antena 3: „Eu sunt cu protestatarii. Asta este”. Se întâmpla într-o sâmbătă seara, la emisiunea săptămânală pe care Cristina o realiza la televiziunea lui Voiculescu. Era sâmbăta teribilă în care, după patru zile de proteste intense, premierul Sorin Grindeanu anunțase că abrogă odioasa Ordonanță 13. România se afla în fața celui mai mare protest din istoria României – cel de duminică, 5 februarie 2017, la care aveau să participe peste 600.000 de manifestanți, dintre care jumătate în București. Cristina a mai fluierat o dată în biserică: a invitat în studio și un protestatar din stradă, căruia i-a dat ocazia să transmită mesajul Pieței Victoriei.

7 mai 2017. Cristina Țopescu pe Facebook: „Anunţ retragerea mea de la Antena 3, retragere pe care am decis-o din motive personale. Le mulţumesc colegilor cu care am lucrat. Gânduri bune din partea mea şi pentru toţi ceilalţi!”

După ce s-a declarat public de partea protestelor pro-justiție, Cristina Țopescu a mai rezistat la Antena 3 doar trei luni. Mihai Gâdea și Adrian Ursu, decidenții editoriali de la televiziunea lui Voiculescu, i-au făcut tot mai multe mizerii Cristinei Țopescu, pentru a o forța să-și dea demisia. Și Cristina a plecat, rămânând șomeră și intrând în cea mai grea perioadă din cariera ei de gazetar.

„Cristina a trebuit să părăsească Antena 3”

Jurnalista Diana Maria, prietena și vecina Cristinei Țopescu, cea care a alertat Poliția la 112 în legătură cu dispariția fostei prezentatoare, a publicat pe Facebook o înregistrare audio în care face mai multe precizări. Ea confirmă că viața Cristinei a luat o întorsătură urâtă după ce a fost nevoită să demisioneze de la Antena 3.

„Cristina a trebuit să părăsească Antena 3, eram împreună când a luat decizia. La acel moment, Cristina primise mai multe oferte de la mai multe televiziuni și a crezut, când și-a dat demisia, că-și va găsi un nou loc de muncă în scurt timp. Din păcate, toate promisiunile au fost vorbe în vânt.

Îi văd pe mulți dintre colegii de breaslă cum plâng la televizor. Oameni buni, să vă fie rușine! Dacă într-adevar ați fi considerat-o pe Cristina un mare jurnalist și dacă ați fi iubit-o atât de mult, ați fi ajutat-o în acești ultimi ani, în care i-a fost îngrozitor de greu. Dar nu. I-ați promis lucruri, i-ați promis colaborări… Și când Cristina vă suna periodic să vadă dacă se concretizează acele planuri, voi nu mai raspundeați la telefoane și la mesaje. O ignorați. Evident că sunt revoltată.

Într-un final, Cristina a reușit să găsească o colaborare la Canal 33, dar se descurca extrem de greu. Trebuie să-i mulțumesc doamnei doctor Monica Pop, care a ajutat-o extrem de mult. Trebuie să-i mulțumesc Danei și unei doamne al cărei nume nu mi-l pot aminti, care este bolnavă de cancer, dar care i-a dat Cristinei banii din care trebuia să-și cumpere tratamentul pentru ca draga mea Cris să-și plătească chiria și utilitățile. Cris nu deținea o proprietate. Lista de prieteni care au ajutat-o efectiv pe Cristina când nu avea job este extrem de scurtă, numele pot fi numărate pe degetele de la o mână.”

AUDIO: Precizările Dianei Maria

Gâdea: „Cristina era un om foarte bun, foarte generos””

Mihai Gâdea a încercat, în aceste zile, să pozeze în mare admirator și binefăcător al Cristinei Țopescu. El s-a lăudat chiar cu faptul că a angajat-o în 2013, dar nu spune nimic despre felul în care a alungat-o în 2017, ca urmare a diferenței de vederi în privința protestelor #Rezist: ea le susținea, el le înfiera.

Gâdea, la Antena 3:

„Am cunoscut-o pe Cristina Țopescu în urmă cu 20 de ani, când începem drumul acesta în televiziune, iar Cristina a știut să fie un foarte bun prieten și un foarte bun camarad. Chiar dacă lucram la posturi diferite, Cristina a dat dovadă întotdeauna că știe ce înseamnă generozitatea, pentru că făcea parte din ea.

Ani de zile mai târziu am avut și eu onoarea de a-i întinde o mână atunci când a avut nevoie, iar acea mână întinsă de mine a făcut cumva ca cei patru ani de zile în care am fost colegi să fie niște ani de referință în viața mea.

Chiar și atunci când ne-am despărțit profesional, niciunul dintre noi nu am avut să ne reproșăm ceva unul altuia.

Aseară a căzut ca un fulger această veste pentru toată lumea. Celebra Cristina Țopescu a murit singură, probabil acum două săptămâni. A fost un val de uluire. Cristina Țopescu era un om foarte bun, foarte generos”.

Mircea Badea: „M-am situat pe contrasensul opiniilor sale”

Mircea Badea recunoaște că a fost „pe contrasens” cu opiniile Cristinei Țopescu. Nu spune însă și că acest „contrasens” a costat-o pe jurnalistă îndepărtarea de la Antena 3.

„Era fără doar şi poate un jurnalist, un om absolut sincer în ceea ce făcea. Eu, de cele mai multe ori, m-am situat pe contrasensul opiniilor sale. Am avut puncte de vedere contrare în foarte multe situaţii, dar cu siguranţă, punctele sale de vedere erau sincere.

Credea cu foarte multă pasiune în fiecare vorbă pe care o rostea şi nu avea nici coordonări ascunse, nici o agendă complexă, ci una a propriilor convingeri. Lucru care este foarte rar şi pentru care am respectat-o întotdeauna. Chiar dacă, repet, de foarte multe ori am avut puncte de vedere contrare.

Atât de nedereaptă şi de şocantă mi se pare această ştire, încât mă revolt din fiecare celulă a corpului meu, deşi inutil”.

CTP: „A fost atacată de șefi că nu e «pe linie». O voiau dată afară”

Cristian Tudor Popescu a dezvăluit, în scris, ce i-a povestit Cristina Țopescu în ultimele sale luni la Antena 3, când „șefii de la Antena 3” – Mihai Gâdea și Adrian Ursu, susținuți de patronat – „o atacau constant” pe motiv că nu era „pe linia” postului.

„O presimțire a determinat-o să realizeze ultima emisiune-interviu cu Cristian Țopescu în care m-a rugat, cu cerul și pământul, să intervin telefonic. Mai întâi am refuzat, nu voiam să mai am de a face în vreun fel cu ultimul post de televiziune în care a lucrat Cristina, propagandizat până la vomă.

Am acceptat după ce mi-a povestit cât de greu îi era să reziste acolo, cum era atacată constant de șefi ai postului că nu e «pe linie». O voiau dată afară – n-au apucat, a plecat ea.

Scriu aceste rânduri pentru că tristețea însinguratei morți a Cristinei s-a amestecat cu furia. La zisa televiziune au apărut șefi și trepăduși care au «mărturisit» despre ce bună era Cristina. Și cât sunt de afectați de dispariția ei…”

Dezvăluirea lui CTP i-a atras riposta dementă (și agramată – îi lipsește o virgulă esențială) a lui Mircea Badea pe Facebook:

„Uite CTP, cum facem, ca să stai liniştit şi să nu te mai zvârcoleşti aiurea: în cazul (puţin probabil) în care o să crăpi înaintea mea, îţi promit că n-o să am niciun cuvânt bun despre tine. OK? Marş!”

SURSA: ZIARISTII.COM


TRIMITE PRIETENILOR
creditprime.ro

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.