Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că zilele de concediu neefectuat nu se pierd automat după 18 luni. Decizia nr. 40/2026 schimbă regulile pentru mii de angajați din România care au plecat din sistem cu concediu rămas și care până acum nu puteau cere nicio compensație.
Mulți angajatori au invocat ani de zile regula celor 18 luni ca pe un scut. Trecut pragul, zilele rămase dispăreau din calcul fără nicio compensație. Logica părea simplă și comodă — mai ales în instituții cu deficit cronic de personal, unde concediul era adesea amânat nu din voia angajatului, ci a sistemului. Înalta Curte spune că nu e chiar atât de simplu.
Cum funcționează regula celor 18 luni, de fapt
Codul Muncii permite reportarea zilelor de concediu neefectuat pe maximum 18 luni în anul următor. Dacă nu sunt luate în acest interval, dreptul la concediu în natură se stinge. Atât știau majoritatea angajaților — și atât știau și mulți angajatori.
Decizia nr. 40/2026 introduce o distincție esențială: expirarea celor 18 luni nu înseamnă automat că angajatul pierde dreptul la compensație financiară. Mai întâi trebuie analizat dacă angajatorul i-a oferit efectiv posibilitatea de a-și lua concediul. Curtea a formulat regula în doi pași clari: „Dacă angajatorul nu i-a oferit efectiv angajatului posibilitatea de a-și efectua concediul anual, dreptul la compensarea în bani poate exista și pentru zilele care depășesc această perioadă. În schimb, dacă angajatului i s-a oferit efectiv posibilitatea de a-și efectua concediul, dar acesta a ales să nu îl efectueze, dreptul la compensarea în bani pentru acele zile nu există.” Diferența e uriașă în practică.
Ce înseamnă decizia ÎCCJ pentru polițiștii de penitenciare
Decizia a venit dintr-un dosar care implică polițiști de penitenciare, o categorie profesională cu statut propriu reglementat de Legea nr. 145/2019. La articolul 200, această lege permite completarea dispozițiilor statutare cu normele dreptului muncii — ceea ce deschide ușa aplicării Deciziei nr. 40/2026 și în raporturile de serviciu ale acestor funcționari.
Sistemul penitenciar din România a funcționat ani la rând cu deficit sever de personal, cu oameni care acopereau ture suplimentare și amânau concedii luni întregi. În aceste condiții, invocarea celor 18 luni ca argument împotriva compensației financiare a devenit, în opinia Curții, un abuz de procedură. ÎCCJ a menționat explicit cazul Giurgiu ca exemplu al acestei logici duse la extrem, adăugând că „nu este suficient să se spună că anumite zile de concediu sunt mai vechi de 18 luni, ci trebuie analizat dacă polițistului de penitenciare i-a fost oferită în mod efectiv posibilitatea de a beneficia de concediul respectiv.”
Termenul de trei ani și ce trebuie să știe cel care a ieșit din sistem
Termenul de prescripție de trei ani în care poți cere compensația financiară pentru zilele de concediu neefectuat nu curge de la expirarea celor 18 luni, ci de la data încetării raportului de muncă sau de serviciu. Asta înseamnă că fostul angajat are la dispoziție trei ani de la ultima zi de lucru pentru a formula o cerere în instanță, dacă angajatorul refuză plata. Data cheie este cea din cartea de muncă, nu o dată din urmă cu un an și jumătate.
Decizia nu instituie o regulă generală că orice zi de concediu rămasă trebuie transformată în bani — fiecare caz se judecă separat, iar sarcina probei revine ambelor părți. Cei care s-au pensionat recent sau au încetat contractul în ultimii trei ani și au rămas cu zile neefectuate au acum un temei juridic clar pentru a contesta refuzul angajatorului. Instanțele vor trebui să aplice Decizia nr. 40/2026, ceea ce face ca dosarele vechi respinse pe motiv de „18 luni expirate” să merite reanalizate cu un avocat.
