Legea a fost promulgata. Cat vom plati pentru CURENT si GAZ in aceasta iarna

TRIMITE PRIETENILOR

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, a promulgat legea care prevede plafonarea si compensarea facturilor la energie si gaz. Astfel, legea se aplica de la 1 noiembrie, pentru o perioada de cinci luni.

Preturile vor fi plafonate la cel mult 1 leu/kWh pentru energia electrica si la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale. Facturile vor fi compensate cu cel mult 0,291 lei/kWh, in cazul energiei electrice si cu cel mult 33% din valoarea componentei pretului gazelor naturale.

Guvernul estimeaza ca 6 milioane de familii din Romania vor beneficia de aceste reduceri care vor aparea direct in facturi, fara ca oamenii sa faca vreun demers.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune ca romanii care consuma energie electrica pana in 350 de kWh si gaze pana in 200 de metri cubi lunar vor plati facturi comparabile cu cele de anul trecut.

„Un roman care consuma 100 de kWh, indiferent cat are pretul, daca pretul va creste peste un leu, sa zicem peste o luna, peste doua luni ca vorbim de o iarna intreaga, sa zicem ca are 90 de bani in momentul de fata, tariful lui de acasa, factura va fi de 90 de lei, compensarea este de 29,1 lei – este cu minus evidentiat in factura, nu trebuie sa faca nimic – ramane de plata 70,9 lei. Atata are de platit. Factura in decembrie anul trecut pentru energie electrica, exact atata era pretul pe kWh”, precizeaza ministrul, potrivit Digi 24.

Legea prevede compensatii si pentru operatorii economici. De asemenea, potrivit actului normativ consumatorii vulnerabili a posibilitatea de a amana plata facturilor pentru o perioada cuprinsa intre o luna si sase luni fara costuri suplimentare.

Primariile vor primi pentru perioada cuprinsa intre 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 o subventie pentru acoperirea cresterii pretului gigacaloriei in valoare de 50% din diferenta rezultata intre pretul de achizitie al gazelor naturale si pretul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh.

Citeste si articolul :   Cum se vor calcula facturile la energie si gaz de la 1 noiembrie.

Care este limita maxima lunara pentru care se aplica compensarea
Energie electrica:

Consum lunar maxim (kWh) (+ maxim 10%) – noiembrie 297.9 kWh (327.69 kWh); decembrie 307.83 kWh (338.61 kWh); ianuarie 307.83 kWh (338.61 kWh); februarie 278.04 kWh (305.84 kWh); martie 307.83 kWh (338.61 kWh).

Gaze naturale:

Consum lunar (kWh) – noiembrie 1649,05; decembrie 2405,61; ianuarie 2762,51; februarie 2512,56; martie 2330,27.

Exemple de calcul al compensatiei facturilor la energie
Exemplul 1

Emitere factura in data de 25.11.2021

Perioada de facturare 25.10 – 24.11.2021

Valoare unitara a compensatiei 0.291 lei/kWh

Cazul 1

Consumul aferent perioadei de facturare 190 kwh

Perioada de aplicare a compensatiei este 01 – 24.11.2021 (24 de zile)

Consum de referinta: 10.92 kWh/zi x 24 zile = 262.08 kWh/perioada de facturare

Consum minim: 1 kWh /zi

Consum minim in perioada de facturare: 1 kWh x 24 zile = 24 kWh.

Consumul aferent perioadei de aplicare a compensatiei 6.12 kWh/zi x 24 de zile = 146.88 kWh (unde 6.12 kWh/zi este consumul zilnic aferent perioadei de facturare = 190 kWh/31 de zile)

Se verifica conditia: Consum minim < Consumul aferent perioadei de aplicare a compensatiei ≤ Consumul de referinta

Conditia este indeplinita: 24 kWh < 146.88 kWh < 262.08 kWh

Valoare maxima a compensatiei acordate 146.88 kwh x 0.291 lei/kwh = 42.74 lei

Valoarea finala a compensatiei nu poate reduce pretul final al clientului sub 0.68 lei / kWh cu toate taxele incluse.

Cazul 2

Consumul aferent perioadei de facturare = 350 kwh

Perioada de aplicare a compensatiei este 01– 24.11.2021 (24 de zile)

Consum de referinta: 10.92 kWh/zi x 24 zile = 262.08 kWh/perioada de facturare

Consum minim: 1 kWh /zi

Consum minim in perioada de facturare: 1 kWh x 24 zile = 24 kWh.

Consumul aferent perioadei de aplicare a compensatiei 11.29 kWh/zi x 24 de zile = 270.96 kWh (unde 11.29 kWh/zi este consumul zilnic aferent perioadei de facturare = 350 kWh/31 de zile)

Se verifica conditia: Consum minim < Consumul aferent perioadei de aplicare a compensatiei ≤ Consumul de referinta

Citeste si articolul :   Raluca Turcan, anunt de ultim moment despre taloanele de pensii

Conditia nu este indeplinita: 24 kWh < 270.96 kWh > 262.08 kWh

Valoare compensatie acordata = 0 lei

Exemplul 2

Emitere factura in data de 20.02.2022

Perioada de facturare 10.01 – 19.02.2022

Valoarea unitara a compensatiei 0.291 lei/kWh

Cazul 1

Consumul aferent perioadei de facturare: 220 kWh

Perioada de aplicare a compensatiei este 10.01 – 19.02.2022 (41 de zile)

Consum de referinta: 10.92 kWh/zi x 41 zile = 447.72 kWh/perioada de facturare

Consum minim: 1 kWh /zi

Consum minim in perioada de facturare: 1 kWh x 41 zile = 41 kWh

Consumul aferent perioadei de aplicare a compensatiei 5.37 kWh/zi x 41 de zile = 220 kWh (unde 5.37 kWh/zi este consumul zilnic aferent perioadei de facturare = 220 kWh/41 de zile)

Se verifica conditia: Consumul minim < Consumul aferent perioadei de aplicare a compensatiei ≤ Consumul de referinta

Conditia este indeplinita: 41 kWh < 220 kWh < 447.72 kWh

Valoare maxima a compensatiei acordate 220 kWh x 0.291 lei/kWh = 64.02 lei

Valoarea finala a compensatiei nu poate reduce pretul final al clientului sub 0.68 lei/kWh cu toate taxele incluse.

Cazul 2

Consumul aferent perioadei de facturare: 500 kwh

Perioada de aplicare a compensatiei este 10.01– 19.02.2022 (41 de zile)

Consum de referinta: 10.92 kWh/zi x 41 zile = 447.72 kWh/perioada de facturare

Consum minim: 1 kWh /zi

Consum minim in perioada de facturare: 1 kWh x 41 zile = 41 kWh

Consumul aferent perioadei de aplicare a compensatiei 12.19 kWh/zi x 41 de zile = 500 kWh (unde 12.19 kWh/zi este consumul zilnic aferent perioadei de facturare = 500 kWh/41 de zile)

Se verifica conditia: Consum minim < Consumul aferent perioadei de aplicare a compensatiei ≤ Consumul de referinta

Conditia nu este indeplinita: 41 kWh < 500 kWh > 447.72 kWh

Valoare compensatie acordata = 0 lei

Exemple de calcul al compensatiei facturilor la gaze naturale

Compensarea se aplica pentru clientii casnici care au contracte de furnizare de gaze naturale cu un pret al gazelor naturale mai mare decat pretul de referinta de 125 lei/MWh, luat in calcul in cadrul schemei de compensare.

Citeste si articolul :   Angela Merkel, despre Craciun: “Este inacceptabil”

Cota procentuala aferenta compensarii se determina prin raportare la pretul gazelor naturale.

Compensarea se determina prin calcularea unei cote procentuale din valoarea consumului de gaze naturale, reprezentand 33% din aceasta valoare. Valoarea consumului lunar de referinta de gaze naturale se determina prin raportare la limitele de consum lunare de gaze naturale determinate in baza prezentei anexe.

In situatia in care, in urma aplicarii compensarii, valoarea reprezentand diferenta dintre pretul gazelor naturale din contract si suma de compensare este mai mica de 125 lei/MWh, se compenseaza doar diferenta dintre pretul gazelor naturale si pretul de referinta.

Pentru exemplificare:

Exemplul 1

Pretul gazelor naturale din contract este 145 lei/MWh

Pretul de referinta al gazelor naturale este 125 lei/MWh.

Valoarea compensatiei determinata ca procent de 33% este 145 lei/MWh x 33% = 47.85 lei/MWh

Valoarea luata in calcul pentru compensare prin raportare la procentul de 33% este 145 lei/MWh – 47.85 lei/MWh = 97.15 lei/MWh

Valoarea compensatiei acordate: Pretul gazelor naturale – Pret de referinta este 145 lei/MWh – 125 lei/MWh = 20 lei/MWh

Exemplul 2

Pretul gazelor naturale din contract este 225 lei/MWh

Pretul de referinta al gazelor naturale este 125 lei/MWh

Valoarea compensatiei acordate, determinata ca procent de 33% este 225 lei/MWh x 33% = 74.25 lei/MWh

Valoarea rezultata ca urmare a aplicarii compensatiei in procent de 33% este 225 lei/MWh – 74.25 lei/MWh = 150.75 lei/MWh

Intrucat valoarea rezultata ca urmare a aplicarii compensarii in procent de 33% este mai mare de 125 lei/MWh, valoarea compensatiei este cea determinata procentual.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.