Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a declarat vineri la Forumul de Securitate de la Chișinău că „o parte destul de mare a societății susține ideea unirii cu România”, dar și-a precizat explicit că o decizie de această magnitudine necesită sprijinul majorității cetățenilor.
Declarația Maiei Sandu pune în evidență o realitate complexă: dacă ideea unirii cu România există și găsește susținători, aplicarea ei depinde de ceva mult mai dificil — un consens popular solid. Președinta s-a exprimat cu prudență politică, recunoscând sentimentul unor segmente ale populației, dar refuzând să pretindă că acesta e predominant.
Interessant este că Sandu nu a negat nicio clipă validitatea acestui sentiment. A remarcat că oamenii care cunosc istoria comună și contextul istoric (în special acordul Ribbentrop-Molotov din 1939, care a dus la ocuparea Basarabiei) înțeleg de ce discuția apare firesc. E o recunoaștere că, pentru o parte din moldoveni, unirea cu România nu e o idee exotică, ci o urmă lăsată de istorie și o chestiune de identitate națională.
Totuși, Sandu a fost clară: sondajele actuale nu indică o majoritate pentru unire. Ceea ce există e cu adevărat este o majoritate care susține integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Diferența e substanțială. Integrarea în UE e o strategie pe care președinta o poate promova activ, pe care o poate face parte din politica externă a statului și pe care o poate pune în practică prin instituții și norme. Unirea cu România e, din punct de vedere juridic și politic, o chestiune de suveranitate cetățenilor și necesită o decizie referendară.
De ce contează mai mult integrarea europeană, acum
Sandu a subliniat că integrarea în UE, deși „nu este o uniune de apărare”, contribuie la securitatea Moldovei prin mecanismele și normele europene. E o observație realistă. Uniunea Europeană, chiar fără o componentă militară directă, oferă cadrul pentru cooperare cu NATO și o serie de garanții de stabilitate economică și juridică. Pentru o republică sandvișată între Uniunea Europeană și Federația Rusă, asta nu e de neglijat.
În plus, integrarea europeană e, în teorie, mai ușor de realizat decât unirea, din perspectiva unei presidente care trebuie să acționeze acum. Reformele necesare pentru aderarea la UE sunt precise, măsurabile și, până la urmă, depind de efortul statului moldav și de evaluarea instituțiilor europene. Unirea, în schimb, trebuie aprobată de cetățenii Moldovei prin referendum și, implicit, ar necesita și receptivitate din partea României.
Strategia prezentată de Sandu e, în fond, pragmatică. Pe termen mediu, integrarea europeană ar putea crea premisele pentru conversații mai ample cu România. Dar acum, planul e să ancoreze Moldova în Europa, nu să forțeze o conversație despre unire pentru care nu există nici măcar o majoritate internă.
Amenințările din regiune și schimbarea temperaturii discuției
Președinta a menționat un detaliu important: „Acum, când amenințările pentru securitate iau tot mai mare amploare, tot mai multă lume discută despre aceasta.” Observația nu e bancală. Când se agravează situația securitară (fie că vorbim de activități hibride din Transnistria, incidente la granițe, sau mai larg, despre poziția Moldovei în conflicts mai mari din regiune), oamenii încep să caute răspunsuri. Unirea cu România devine, pentru unii, o răspuns la insecuritate — „dacă suntem împreună cu o țară care e în NATO și în UE, poate suntem mai siguri”.
Dar e și o iluzie parțial. Unirea nu se întâmplă peste noapte, iar în perioada de tranziție, o Moldovă care anunță dorința de unire ar putea deveni ținta unor presiuni externe și interne foarte grave. Dacă Rusia a reacționat dur la intenția Moldovei de a se integra în UE, reacția la o decizie privind unirea ar fi incomparabil mai severă.
De aceea, Sandu a ales drumul mai sigur: consolidarea pe calea europeană, care e deja în curs, și toleranța față de ideea unirii, fără a o transforma în politică activă a statului. E o balanță dificilă, dar e singurul mod în care o țară mică, cu adversari puternici, și-a putea apăra interesele.
Următorii pași: Europa întâi, unirea mai târziu
Declarația Maiei Sandu trasează o cale clară pentru Republica Moldova în următorii ani. Integrarea europeană e prioritatea imediată. Aderarea la UE nu e o chestiune pentru azi, dar e un proiect pe termen scurt la mediu, cu pași concreți: reforme institutionale, apropierea de standardele europene, eliminarea corupției, consolidarea statului de drept.
Unirea cu România rămâne în peisajul politic și în conștiința unei părți din populație, dar nu e o politică de stat. Poate deveni una, mai târziu, dacă majoritatea moldovenilor o vor. Dar acum, prioritatea e să nu se piardă țara în tumultul regional și să se ofere cetățenilor săi o perspectivă de viață mai bună și mai sigură.
Sandu și-a asumat rolul de gardian al unui echilibru periculos. Trebuie să vorbească limba unor cetățeni care doresc unirea, fără a aliena puterea europeană care o susține pe ea și pe planul de integrare. E o echilibristică politică, dar e cea mai realistă strategie pe care o poate adopta Moldova acum.
