Luni, 2 octombrie, ora 14:00 marchează începutul unei noi runde de consultări la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan intră în negocieri cu șapte partide și mai multe grupuri parlamentare pentru a desemna al patrulea premier în mai puțin de cinci luni.
Consultările sunt o poveste a unei crize de stabilitate care a cuprins România încă din februarie. Trei tentative de formare de Guvern au eșuat pe rând — Eugen Tomac și-a retras mandatul, Adrian Veștea a fost respins în Parlament, iar acum Mureșan. Fiecare eșec deschide din nou negocierile, de fiecare dată cu mai puțină încredere între jucători. Asta nu e obiceiul normal al formării unui Guvern. Asta e semn că nici un lider politic nu reușește să găsească o majoritate sigură.
De ce nu merge nimic? Pentru că forțele parlamentare sunt fragmentate. Zece formațiuni diferite vor fi la Cotroceni, luni. Niciuna nu are o poziție dominantă — nici PSD, nici PNL, nici orice alt partid nu poate impune o soluție singur. Asta forțează compromisuri pe care nimeni nu le vrea cu adevărat, și cu fiecare rund ratată, încrederea scade mai mult. Un politician spune public un lucru, apoi se gândește altceva la vot. Majorități fragile care se destramă în ultimul moment.
Mureșan a intrat în această luptă crezând că poate ține o coaliție laolaltă, dar matematica parlamentară nu a funcționat. Din 464 de parlamentari, erau necesare 233 de voturi pentru învestitură. El a primit doar 182. A fost o înfrângere clară, nu o problemă de calcul — era o divergență răsunătoare între ce promiseseră partidele la ușa închisă și cum au votat pe tablă.
Asta înseamnă ceva simplu pentru cetățean: România rămâne fără Guvern deplin investit pentru încă o perioadă. Instituțiile funcționează cu un Guvern în gestiune, adică limitat în putere — nu poate iniția reforme majore, nu poate cheltui fonduri fără aprobări suplimentare, nu poate negocia cu UE pe pozițiile sale complete. E o perioadă de paralizie legislativă pe fond.
Luni, fiecare delegație va avea treizeci de minute. PSD merge prima, la 14:00 — partidul cu cei mai mulți parlamentari, deci teoretic cu cea mai mare lovitură în majoritate. După ei, AUR, PNL, USR, UDMR. Apoi grupuri mai mici, și în sfârșit parlamentarii neafiliați. Întâlnirile se vor încheia după 19:00.
Nicușor Dan a promis că va anunța pe cine desemnează după ce încheie discuțiile. Sună logic, dar de fapt asta nu garantează nimic — o desemnare nu înseamnă investire. Următoarea persoană desemnată va trebui din nou să găsească 233 de voturi. Și dacă fărâmita parlamentară nu se lipește nici de data asta, vom fi la a cincea tentativă.
Ceea ce contează de fapt pe luni nu sunt cuvintele ce vor fi spuse, ci calculele de spate. Care partid e gata să facă concesii? Cine nu? Ce portofolii ministrale sunt pe masă? Care partide sunt pe cale să se certe în public? Semnalele vor veni după 19:00 — dacă Nicușor Dan anunță rapid pe cine desemnează, e semn că a găsit o înțelegere. Dacă amană anunțul, e semn că negocierile nu s-au închis.
Situația are un precedent îngrijorător. România a intrat în criză de Guvern la finele lui mai, după ce Bolojan și-a depus mandatul. De atunci, țara merge pe „acasă acasă, pe cărări”. Cinci luni e o perioadă îndelungată de incertitudine constituțională. Instituțiile țării funcționează, da — dar nu eficient. Nu poți conduce o reformă fiscal când Executivul e în funcție interimară. Nu poți semna angajamente externe când dea putere nu e clar cine are drept de semnătură reală.
Președintele știe asta. De asta nu mai așteaptă — pune luni după luni în negocieri directe, în discuții informale, în presiuni pe culise. Fiecare liderul politic știe că dacă nu găsesc soluție curând, vor pierde și mai mult din credibilitate în fața cetățenilor. Deja, încrederea în instituții a scăzut — nimeni nu mai e sigur ce se petrece în spatele ușilor Cotrocenilor, și asta e rău.
După consultările de luni, următorii pași sunt clar desenați. Nicușor Dan va desemna pe cineva — cel mai probabil un politician mai mic, mai plezmuit pentru orice partner vrea el, sau un independent. Acea persoană va forma Guvern și va cere vot de învestitură. Dacă trece — din ce pare mai rar în zilele astea — România intră într-o perioadă de relativ stabilitate, cel puțin pe hârtie. Dacă nu trece, ciclul se reia.
Ceasul ticăie. Luni, la 14:00, se deschide ușa din nou la Cotroceni.
