„Elaborăm în 2027, împreună cu sindicatele reprezentative și instituțiile publice, proiectul noii legi a salarizării. Corectăm prioritar inechitățile, clarificăm grilele, sporurile și protejăm drepturile legal datorate.” Această promisiune din programul de guvernare depus în Parlament de Cabinetul Luca Niculescu.
Programul pentru perioada 2026-2028 nu vine cu cifre concrete—nici pentru creșterea pensiilor, nici pentru a preciza cu cât vor crește salariile din sectorul public. Ceea ce face, în schimb, este să stabilească o hartă de drum și să pună în lumina unei condiții stricte: Ministerul Finanțelor trebuie să valideze orice spațiu fiscal disponibil. Altfel spus, măsurile sociale depind direct de cât reuşește Executivul să reducă deficitul și să ţină cheltuielile sub control.
Acesta este marele atu al programului—și totodata pericul lui. După años de creșteri de salarii și pensii mai mult sau mai puțin consistente, noul Cabinet pune frâna: țintă este scăderea cheltuielilor cu personalul bugetar de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% până în 2031. Doar cu optimizare, digitalizare și reorganizare? Asta vor spune următorii trei ani.
Pentru bugetari, mecanismul e transparent—și lent. Legea salarizării va fi lucrată în 2027 prin consultări cu sindicatele și instituțiile publice. Guvernul nu e obligat să crească salariile imediat; mai întâi vor simula impactul pe fiecare categorie ocupațională, vor consulta public, apoi vor aplica treptat. Inechitățile dintre diferite categorii vor fi corectate prioritar—adică asta ar putea veni mai devreme decât o majorare generală. Dar și corectarea prioritară depinde de buget.
Salarizarea lunară minoră va fi actualizată pe ciclu de 12 luni, în funcție de indicatori economici și după consultări între Guvern, sindicate și patronate. E abordarea obișnuită, dar mai flexibilă decât promisiuni fixe.
Pensionarii merg pe o cale puțin diferită, dar tot incertă. Indexarea pensiilor se reia din 2027, din nou condiționat de resurse și de obiectivul de a nu destabiliza sustenabilitatea sistemului. Guvernul afirmă că prioritar va proteja pensiile mici și situațiile vulnerabile, dar limitează și creșterea beneficiilor sociale—acestea nu pot depăși creșterea PIB-ului nominal. Asistenţa socială întregi rămâne plafonată la 12,2% din PIB.
Sub aceste măsuri se-ascunde o realitate mai dură: statul român e strâmt la cău. Deficitul bugetar trebuie redus substantial pentru a evita o criză de finanțare. Fiecare creștere de salarii sau pensii mănâncă din acel spațiu. Noul Cabinet a ales să fie direct—nu promite cifrele, ci procesul și condiția. E o schimbare de ton față de retorica precedentă, dar poate fi și mai dezamăgitoare pentru cei care se-așteptau la sume concrete.
Au mai apărut măsuri sociale marginale, dar potențial importante. Mamele cu copii până la doi ani ar putea fi scutite de contribuția de asigurări sociale de sănătate, la fel veteranii de război. Doar că finanțarea acestei facilități nu e sigură—iarăși, depinde de găsirea unor surse. Părinții care se întorc la muncă între șase și 12 luni după naștere pot continua să primească indemnizație pentru încă șase luni. Sunt gesturi, mai degrabă decât soluții structurale.
Aici intervine partea care explică totul: programul de guvernare nu e o promisiune, ci un plan condiționat. Fiecare măsură are un dacă. Dacă se găsesc bani. Dacă se reduc cheltuielile în altă parte. Dacă economia crește. Dacă deficitul se micșorează. E prudență de administrativ responsabil, dar e și o vorbă de gură care-i spune cetățeanului că promisiile de sărbători s-au terminat.
Pentru bugetari și pensionari, cei mai mari beneficiari ai promisiunilor sociale, 2027 e anul când se-va decide. Până atunci, inflația continuă, puterea de cumpărare se erodează mai departe, iar speranța rămâne suspendată. Executivul speră că dialogul cu sindicatele, consultările și simulările de impact vor transforma teoria în realitate. Dacă nu? Vom afla în doi ani, când procesul intra în detalii.
Deocamdată, programul face cât poate—stabilește o direcție, recunoaște problemele, pune condiții corecte și amână deciziile celor mai mari. E mai puțin decât și-au dorit mulți, dar mai mult decât vorbite-n vânt de alte cabinete.
