Legea privind pensiile speciale e blocată de 10 luni.
Fostul ministru al Justiției Stelian Ion vorbea despre o plafonare a acestor venituri ca o posibilă variantă.
Lucian Bode, care a preluat interimar funcția după demiterea lui Stelian Ion, nu a făcut nicio declarație pe acest subiect până acum.
Între timp, numărul pensiilor speciale a crescut, notează realitatea.net. În prezent există peste 9.700 de pensii speciale, cu aproape 200 mai multe față de anul trecut.
Pensii de serviciu – 9718
Cea mai mare pensie – 20.022 lei
Procurori și judecători – 4417
7 dintre principalele 8 tipuri de pensii speciale pe care statul român le plătește în momentul de față au fost eliminate în urmă cu zece ani de Guvernul Boc și reintroduse, în 2015 și în 2016, de PSD-ul condus de Ponta și Dragnea.
Curtea Constituțională a acceptat, în urmă cu zece ani, suprimarea acestora; și există chiar și hotărâri pronunțate de CEDO care au spus că tăierea lor a fost legitimă.
Așadar, pentru a elimina majoritatea pensiilor speciale, așa cum s-a angajat în fața electoratului, Partidul Național Liberal nu trebuia decât să se inspire după legea lui Boc de acum zece ani. Ar fi fost o soluție care – dată fiind precedenta ei validare de către CCR – nu avea cum să nu treacă, o dată în plus, de filtrul judecătorilor constituționali.
Liberalii au ales însă să scrie un text de lege original, pus în pagină de actualul ministru de finanțe, Florin Cîțu.
Acesta a fost adoptat de Parlament în ianuarie și respins de Curtea Constituțională, patru luni mai târziu, pentru vicii de formă.
În loc să remedieze respectivele vicii și să mai voteze încă o dată legea, PNL s-a comportat ca și cum actul normativ ar fi fost respins pe fond și l-a abandonat definitiv.
Mai apoi – în iunie – a îmbrățișat o altă soluție legislativă: un proiect de supraimpozitare a pensiilor speciale.
Proiectul supraimpozitării așteaptă, mâine, o decizie de validare sau de invalidare din partea CCR, după ce a fost contestat de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului.
Acest al doilea proiect – aflat pe masa Curții Constituționale – este însă departe de a elimina sistemul pensiilor speciale. Dimpotrivă, le menține în vigoare, sub alibiul că cele mai flagrante inegalități pe care le presupune ar fi înlăturate prin supraimpozitare.
În realitate, proiectul doar ajustează, cu puțin, pensiile mari și foarte mari și „retrogradează” pensiile din categoria celor enorme în categoria celor foarte mari.
În consecință, marea majoritate a pensiilor speciale – de „doar” trei, patru sau cinci ori mai mari decât pensia medie din România – vor continua să fie plătite, la aproape aceeași valoare ca și până acum.
Trăgând linie, Partidul Național Liberal a lansat o temă de campanie, a exploatat-o, până la saturație, dar nu a rezolvat nimic în legătură cu acest subiect.
La nivelul percepției publice, a reușit chiar contrariul:
– A creat impresia, foarte răspândită, în momentul de față, în societate, cum că ar fi făcut tot posibilul ca să elimine pensiile speciale, dar a fost împiedicat de judecătorii de la CCR, „beneficiari ei înșiși de pensii speciale”.
– A indus, la nivel de masă, convingerea că pensiile speciale sunt – prin voința CCR – niște privilegii inalienabile.
Ambele opinii – care sugerează neajutorarea legislativului și a executivului în fața Curții Constituționale – sunt false.
Orice discurs public, ținut pe marginea pensiilor speciale, care pune în circulație aceste două opinii este, în mod voluntar sau involuntar, un discurs de manipulare.
În realitate, 7 din 8 tipuri de pensii speciale pot fi tăiate oricând, în ciuda eșecului de fațadă al „tentativei” făcute de PNL-ul lui Ludovic Orban, anul acesta.
E vorba de pensiile speciale acordate militarilor (MApN, MAI, SRI, SIE, SPP, STS), parlamentarilor, funcționarilor parlamentari, angajaților de la Curtea de Conturi, diplomaților, grefierilor și celor din aviația civilă. CCR a judecat cu 10 ani în urmă tăierea lor și a declarat-o constituțională.
Singura pensie specială pe care deciziile CCR din anii anteriori au menținut-o în vigoare este cea a magistraților și a consilierilor de la Curtea de Conturi (îngemănată, prin lege, cu cea a magistraților).
Avocatul Augustin Zegrean, președinte al Curții Constituționale la momentul la care instanța a adoptat aceste decizii, spune că CCR nu ar avea cum să respingă astăzi o lege de eliminare a pensiilor speciale, în caz că ea ar fi similară cu cea pe care a acceptat-o cu zece ani în urmă.
„ELIMINAREA” PENSIILOR SPECIALE, ÎN VARIANTELE PNL și USR
În ceea ce privește pseudo-campania de tăiere a pensiilor, orchestrată de tandemul Ludovic Orban – Florin Cîțu, trebuie ținut minte un amănunt esențial. Prima lege votată de liberali – respinsă, în mai, la CCR, pentru vicii de formă – cruța în totalitate pensiile speciale militare (MApN, MAI, SRI, SIE, SPP și STS).
Or, procentual vorbind, acestea reprezintă 95 la sută din totalul pensiilor speciale aflate în plată!
USR, celălalt partid care a exploatat, ani de zile, tema pensiilor speciale, a avut, în tot acest timp, un proiect legislativ propriu pentru eliminarea pensiilor speciale.
Proiectul USR ocrotea, de asemenea, toate pensiile militare, cu singura diferență că propunea plafonarea lor la nivelul a 100% din salariul brut. Adică plafonarea lor la o valoare care reprezintă – în majoritatea scenariilor – mai mult decât banii pe care militarii îi primesc în perioada activă.
Așadar, deși au făcut din acest mesaj electoral unul dintre principalii lor cai de bătaie, nici PNL, nici USR nu au vrut nicio clipă să taie 95 la sută din pensiile speciale – pensii pentru eliminarea cărora există o jurisprudență favorabilă și la CCR, și la CEDO!
În Suedia, nicio categorie profesională nu încasează pensii speciale.
E important de știut și că, atunci când pensiile speciale există și într-o țară și în alta, pentru aceeași categorie profesională, ele nu sunt identice între ele.
De exemplu, judecătorii lituanieni, beneficiari de pensie specială, pot ieși la pensie doar la aceeași vârstă la care se pensionează și restul populației, adică la 65 de ani.
Spre deosebire de ei, judecătorii români se pot pensiona chiar și înainte de a împlini 50 de ani, cu circa 13, respectiv, 15 ani mai devreme decât ceilalți cetățeni ai țării.
De asemenea, formula de calcul a pensiei speciale din magistratura românească este mult mai avantajoasă decât cea a pensiilor judecătorilor lituanieni.
Nu în ultimul rând, în Lituania doar judecătorii au pensii speciale. În România, au și judecătorii, și procurorii.
Sintetizând, atât categoriile profesionale care beneficiază de pensii speciale în țările Uniunii Europene cât și paleta avantajelor oferite de pensiile lor speciale țin de arbitrariul politicii naționale a fiecărui stat membru.
Nu există niciun tratat internațional și nicio convenție la care România să fie parte astfel încât să trebuiască să acorde pensii speciale vreunuia dintre sectoarele profesionale pentru care, astăzi, oferă acest privilegiu.
Toți acești bani sunt plătiți, eminamente, datorită voinței politice de la București. Și, într-o mai mică măsură, datorită voinței unor judecători ai Curții Constituționale din țara noastră.
În România, primele pensii speciale – în înțelesul lor de astăzi – au fost instituite în 1997.
Le-a introdus Guvernul Ciorbea, sub coordonarea ministrului Justiției de atunci, avocatul Valeriu Stoica. Beneficiarii lor au fost magistrații.
În lege, pensiile au primit numele de „pensii de serviciu”.
Principala inovație a „pensiei de serviciu” era că în loc să fie calculată după principiul contributivității, adică luând în calcul întregul istoric de muncă al magistratului, ea era calculată ca procent din indemnizația pe care acesta o avea în momentul pensionării.
Astfel, cuantumul „pensiei de serviciu” era egal cu 80% până la 100% din ultimul salariu net al judecătorului sau al procurorului.
Nu toți magistrații erau îndreptățiți la această pensie, ci doar cei de cursă lungă, care lucrau cel puțin 25 de ani în instanțe și în parchete.
În ceea ce privește vârsta lor de ieșire la pensie, ea era aceeași cu a restului populației, de la vremea aceea: 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați.
Aceste beneficii – instituite cu titlu de recompensă pentru carierele îndelungate din sistemul judiciar, într-un moment de fragilitate a magistraturii române – s-au multiplicat, după doar câțiva ani, și, ușor-ușor, au ajuns să capete valențele unor adevărate privilegii.
În paralel, s-au extins și spre alte profesii, transformând – prin revărsarea lor de avantaje financiare – tot felul de ocupații din bresle în caste.
Cea mai grosieră piruetă pe care „pensiile de serviciu” au cunoscut-o i se datorează administrației Adrian Năstase, care a înlocuit formula lor inițială de calcul, de 80%-100% din salariul net, cu 80%-100% din venitul brut!
Atenție, din venitul brut, nu din salariul brut, adică din salariu, plus sporuri, plus alte sume de bani care ar fi aterizat pe fluturașul de plată în ultima lună de activitate a nou declaratului pensionar.
Practic, în felul ăsta, „pensiile de serviciu” au devenit mai mari decât salariile celor care își încetau activitatea.
În loc să aibă caracterul unei compensații, pensia s-a transformat, peste noapte, în scop în sine. Răsplata financiară, mai mult decât să stimuleze longevitatea carierei magistraților, stimula gestul de a o abandona.
După modelul pensiilor din magistratură, în perioada 2003-2008, fie că a fost vorba de regimul Năstase, fie că a fost vorba de regimul Tăriceanu-Băsescu, guvernele și parlamentele au inventat noi și noi pensii speciale.
Mai întâi, pentru diplomați și pentru lucrătorii de la birourile de comerț exterior (2003).
Apoi, pentru grefieri și pentru arhivarii și informaticienii de la instanțe și de la parchete (2004).
Apoi, pentru funcționarii parlamentari și pentru parlamentari (2006).
Apoi, pentru aviatori, mecanici de zbor și stewardese (2007).
Și, într-un ultim act, pentru angajații de la Curtea de Conturi (2008).
Lăsând deoparte câteva elemente specifice – care lipsesc de la anumite pensii de serviciu, dar se regăsesc la altele – avantajul de bază pe care acestea îl presupun e cel al formulei lor de calcul, deja menționată.
Trebuie spus că pensia unui beneficiar de pensie specială este plătită din două surse: de la Casa de Pensii (pentru partea rezultată din contribuțiile lui la asigurările sociale) și de la bugetul de stat (pentru diferența rămasă până la cuantumul cu care statul s-a îndatorat față de el, prin aplicarea formulei de 80%-100% din veniturile brute).
Matricea aceasta de calcul – instituită acum 16 ani – este, grosso modo, valabilă și astăzi.
Cazul pensiilor speciale din MApN, MAI și din structurile serviciilor secrete e un pic diferit față de cel al pensiilor speciale civile.
Acestea au fost calculate, în toată perioada de după 1990, după o metodă aplicată pe vremea lui Ceaușescu: ca procent din media unor solde brute și nu după criteriul contributivității. Procentul acesta este azi între 65 și 85%.
Deși virate prin intermediul unor case de pensii sectoriale – a Armatei, a Poliției și a SRI – pensiile militarilor au fost plătite mereu, exclusiv, de la bugetul de stat.
În 2010, în plină criză economică, administrația Emil Boc a eliminat toate pensiile speciale introduse de majoritățile parlamentare anterioare. Și pe cele la introducerea cărora contribuise propriul partid, și pe cele care erau opera altor partide.
Boc a redus pensiile civile la fracțiunea plătită prin Casa de Pensii (rezultată din contribuțiile la asigurările sociale).
Iar pe cele militare le-a recalculat după criteriul contributivității.
Sursa: Riseproject.ro
