Demonstrat istoric, această racilă există din vremuri imemoriale. Definit ca un defect uman incurabil, atât din punct de vedere livresc, cât și figurativ, ia precum apa, forma vasului in care se află.
În cazul acesta, omul cu educație precară ori, și mai condamnabil, cel cu un mai amplu bagaj de cunoștințe. Numitorul lor comun este acela că ambii sunt dispuși să renunțe la scrupule. Dacă le au.
Ținta e aceeași- parvenirea, pasul înainte folosind căi neortodoxe…
Ca și Dinu Păturică, eroul romanului “Ciocoii vechi și noi”, roman considerat ca fiind primul notabil al literaturii române, scris de Nicolae Filimon și publicat pentru prima dată în 1862, la Revista Română, a lui Al. I. Odobescu.
Nu insistăm asupra ascensiunii personajului principal al scrierii. Se impun însă, drept etalon arhicunoscutele-i “calități.” Principiul de cauzalitate poate fi diferit.
Ariviștii sunt carismatici nativ sau acumulează, în timp, abilitatea de a observa și de a-și însuși ușurința de a specula slăbiciunile semenilor. Rezultatul este întotdeauna același.
Revenind la Dinu Păturică, ajuns prin ambiție, mândrie personală și necinste postelnic la curtea domnitorului Ioan G. Caragea, nu face decât să reprezinte prototipul clasic al celui urcat undeva, spre vârful piramidei sociale.
În traducere liberă, ciocoiul nou. Își șlefuiește arta ipocriziei, este perfid, face din lingușire și intrigi o împletitură mișelească aproape de perfecțiune. Cum asemenea oameni sunt josnici, nedemni, ticăloși, mârșavi, prefăcuți, falși, vicleni, întrunesc cu brio calificativul, infam.
De asemenea, sunt detestabili, dezgustători, lași, nefrecventabili. Așa cum afirmam la început, indivizii de acest soi alcătuiesc o trăsătură atemporală și un plasament geo-uman fără frontiere. Era să omit o “genă” la fel de abjectă precum cele enumerate în treacăt.
Anume, ciocoii sunt, fără excepție, mici cu cei mari și mari cu cei mici.
Observație: orice asemănare cu cei din actualitatea românească nu este deloc întâmplătoare.
