Polonia se aliază cu Ungaria naționalistă împotriva reducerii consumului de gaze propusă de Comisia Europeană

TRIMITE PRIETENILOR

Guvernul polonez a reiterat miercuri că nu va reduce consumul de gaz, în pofida acordului european convenit cu o zi în urmă pentru diminuarea consumului de gaze cu 15% pe care Polonia l-a votat favorabil în Consiliul UE, reducere care în prezent este voluntară pentru statele membre, dar pe care Comisia Europeană o poate face să devină obligatorie în cazul unui risc de „penurie gravă“, ce ar putea surveni în eventualitatea sistării furnizării gazelor ruseşti.

Într-un interviu acordat presei poloneze, citate de agenția EFE, ministrul polonez al mediului Anna Moskwa a spus că nu vede „necesitatea reglementării folosirii gazului“, întrucât Polonia ”se află într-o poziție mai bună comparativ cu alte țări” membre ale UE.

„Depozitele noastre de gaze sunt pline, PGNiG (compania de stat poloneză pentru distribuția gazului) lucrează la investiții urgente pentru a-și crește capacitatea, livrările de gaze rămân stabile și nici măcar nu este folosită întreaga capacitate de distribuție“ către consumatori, a explicat ea. Deci „nu vor fi impuse limitări la consum în Polonia“, a promis Anna Moskwa.

Cât despre diminuarea livrărilor de gaze rusești prin conducta Nord Stream 1 (reduse de Rusia începând de miercuri la 20% din capacitatea conductei, respectiv jumătate din volumul livrat până în prezent după o altă diminuare anterioară), titulara Ministerului polonez al Mediului a asigurat că această măsură decisă de Moscova ”nu va afecta semnificativ Polonia”.

Mai mult, a continuat ea, „când temperaturile vor scădea, în octombrie, va fi pus în funcțiune Baltic Pipe, gazoduct a cărui capacitate va crește treptat“, și în plus este așteptată „finalizarea probelor interconectorului cu Slovacia“.

Conducta Baltic Pipe, care va transporta gaz norvegian către Polonia, va atinge în câteva luni de la darea în folosință capacitatea sa maximă de 10 miliarde de metri cubi pe an, aproximativ același volum de gaz pe care Polonia îl importa din Rusia.

Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a declarat marți – după ce statele UE au convenit acordul de reducere a consumului lor de gaz cu 15% – că ţara sa „nu este obligată să reducă automat cantitatea de gaze consumată“ și a insistat că cel mai important lucru pentru guvernul de la Varșovia este ”să garanteze securitatea energetică poloneză şi interesele polonezilor“.

Compania PGNiG a publicat în acest timp un comunicat în care afirmă că deocamdată nu are cunoştință despre „măsurile care vor fi luate la nivel național pentru implementarea acordului UE asupra gazului“.

Comisia Europeană a cerut inițial ca statele UE să-și reducă uniform cu 15% consumul de gaze, astfel încât volume de gaze să devină disponibile pentru livrări către alte state membre, pentru a fi ajutată în special Germania, țară foarte dependentă de gazul rusesc.

NapocaNews


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.