Povestea femeii care NU stia sa zica NU!

TRIMITE PRIETENILOR

În copilărie i se refuzase aproape orice.

land

Nu erau bani de minge sau nu avea voie să se joace cu ea pentru că putea strivi florile sau căpşunile.

Nu avea voie să se joace cu copiii, păreau obraznici şi gălăgioşi, părinţii nu aveau chef s-audă panaramă în curte. Iar pe stradă n-avea voie să iasă, treceau maşini şi, uneori, căruţe.

Nu avea voie să se caţere pe gard că se putea rupe şi n-avea voie nici să se suie în copacii din grădină.

Nu i se permitea să citească mai târziu de ora 22, îşi putea strica ochii, nu avea voie să asculte muzica ce nu-i plăcea tatălui, poezia pe care o citea sau scria era pierdere de timp.

De aceea, dacă era întrebată de foame, de sete sau de codru verde răspundea invariabil:

-Nu ştiu. Nu. Deocamdată mai aştept.

Nu avea puterea să spună “Nu” pentru că părinţii îi trasau linia pe care trebuia să meargă, ceea ce dorea ea nu conta niciodată şi, pentru a evita discuţii şi certuri, nu se opunea liniei.

Învăţa şi atât. Nu erau culori în viața ei.

Ascundea cu grijă ceea ce-i plăcea să facă, uneori mergea în mijlocul grădinii, printre pomi şi viţă-de-vie şi stătea aşa, pierdută, privind cerul puţin. Nici asta nuavea voie, era pierdere de timp.

Se-ndrăgosti de un nenorocit şi nu avu curaj să-i spună “Nu”!

Nici la prima palmă  nu reacţionă.  Acum nu mai erau părinţii care dictau legea, ci El.

La muncă făcea totul, orice i se cerea, cu oricât de puţini bani, mulţumită să servească, să fie utilă, să aibă un rost.

Chiar dacă rostul nu era bun, îl accepta fără să se vaite, aşa era şi se vede că aşa trebuia să fie. N-avea puterea să se opună. Nici palmelor, nici ţipetelor vreunui şefe isterice. Interdicţii de tot felul îi presăraseră viaţa.

I se negase totul şi ea se negase pe sine.

Până într-o zi când înţelese că cerul e mult mai mare decât cel văzut pe furiş, înţelese că viaţa ei e doar a ei şi că poate fi așa cum și-o dorește.

Nu, nu avea de gând să mai stea în propria colivie!

O încercau sentimente de vinovăţie, ea, cea ascultătoare, cea bună şi cea gata-să-facă-orice părea o răzvrătită. I se părea că eliberându-se de lanţuri    comite un păcat.

Dar instinctiv începea să-nţeleagă că primul şi cel mai important păcat e când nu-ţi permiţi singură să fii fericită.

Articol scris de Liliana Angheluță / Sursa: aquiahora.ro


TRIMITE PRIETENILOR

Despre Oana