Curtea de Apel București a anunțat, la finalul ședinței de judecată care a durat aproape 10 ore, că va da verdictul în cazul finanțării campaniei electorale din 2009, pe data de 16 februarie, la ora 12.
Având ultimul cuvânt în fața instanței, Elena Udrea a susținut că este nedreaptă și ciudată aprecierea procurorului DNA, care a cerut cel puțin 12 ani de închisoare pentru fostul ministru.
„Sunt nevinovată și am încercat să dovesc că acuzațiile sunt nedrepte și neprobate. Am fost prima și singura de după Ceaușescu care a investit în turismul romanesc”, a mai afirmat aceasta.
Decizia ce va veni de la Curtea de Apel București nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Instanța Supremă.
Procurorul DNA a cerut marți, la Curtea de Apel București (CAB), o pedeapsă de 12 ani de închisoare plus spor pentru Elena Udrea în dosarul penal privind finanțarea campaniei electorale din 2009, în care fosta ministră PDL este acuzată de spălare de bani și instigare la luare de mită.
În cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, reprezentantul parchetului anticorupție a cerut o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege pentru delapidare, respectiv condamnare la 15 ani de închisoare.
În același dosar, pentru Dan Andronic, procurorul DNA a cerut o pedeapsă cu închisoare cu executare.
Sursa: G4media.ro



