Certificat de vaccinare în UE? Statele membre ale Uniunii Europene au început luni o dezbatere în jurul ideii dacă persoanele
care au primit vaccinul împotriva COVID-19 ar trebui să aibă la vară o libertate de călătorie mai mare decât cei neimunizaţi, relatează Reuters.
– dezbatere intensă. Săptămâna trecută, într-o scrisoare către Comisia Europeană, premierul grec
Kyriakos Mitsotakis a evocat ideea unui certificat de vaccinare în UE pentru a ajuta la restabilirea călătoriilor transfrontaliere care au fost puternic afectate de pandemie.
Duminică, ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, a spus că persoanele vaccinate ar trebui să poată să se întoarcă mai repede în restaurante şi cinematografe, deşi alţi miniştri au criticat această poziţie.
Certificat de vaccinare în UE: drepturile celor nevaccinați nu trebuie limitate
Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a spus că este important să se evidenţieze că vaccinarea este voluntară şi că unele persoane nu pot sau nu vor să se vaccineze.
După discuţia de luni, Sefcovic a declarat într-o conferinţă că drepturile acestor persoane nu ar trebui limitate. Cu toate acestea,
vaccinarea ar putea deveni o condiţie pentru a călători, aşa cum sunt actualele cerinţe din multe ţări privind prezentarea unui test negativ pentru COVID-19.
“Vor fi opţiuni diferite privind gestionarea călătoriilor. Ar putea fi adăugată şi posibilitatea unui certificat de vaccinare electronic”, a afirmat el, conform Agerpres.
Michael Roth, reprezentantul Germaniei la videoconferinţa de luni, a declarat că este vital să se stabilească dacă persoanele vaccinate pot transmite sau nu în continuare virusul.
Executivul european lucrează la asigurarea colectării electronice a datelor legate de vaccinare într-un formular comun.
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor va începe din această săptămână să colecteze date despre vaccinurile livrate şi vaccinările din fiecare ţară.
Iohannis nu este de acord cu un certificat de vaccinare în UE
Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu este de acord cu impunerea la nivel european a unor certificate în baza cărora cei vaccinați împotriva COVID-19 să poată călători.
„Nu consider că este o idee bună. Trebuie să existe un certificat de vaccinare, dar trebuie folosit pentru motive medicale nu pentru călători. Sunt date importante pentru medicul de familie sau pentru oricine dacă persoana ajunge la urgență. Însă, să folosim aceste certficate ca să împărțim populația Europei în două nu mi se pare un lucru bun”, a declarat Klaus Iohannis în urmă cu o săptămână. scrie stirilekanald.ro