Trăirea afectivă a artistului dispune de o înaltă flexibilitate. Angajarea emoţională în situaţiile curente de viaţă este, de regulă, „proporţională” cu semnificaţia obiectivă amplificată/diminuată subiectiv.
O dată atins nivelul de intensitate propriu unei situaţii, sensul şi durata trăirii tind să se conserve „nealterate” pentru un timp şi să se disipeze treptat într-un fond emoţional din ce în ce mai difuz, devenind practic dispoziţie afectivă care poate marca, pentru o altă durată, conduita persoanei.
La intensităţi înalte de participare emoţională şi potrivit încărcării acesteia cu un sens special subiectiv, durata stării afectogene remanente, pozitive sau negative, va fi mai îndelungată, astfel că pentru trecerea la o altă stare dispoziţionaiă afectivă este indispensabilă, o altă trăire semnificativ mai intensă ca nivel şi mai „vitală” ca semnificaţie (cel puţin în sens subiectiv).
In conduita creativă a artistului un astfel de sens al trăirii afective ar fi „dezastruos”. Artistul trebuie să facă perfect inteligibil, sugestiv şi superior comunicativ gestul său creator în fiecare verigă a compoziţiei imaginii artistice, ceea ce presupune că trăirea afectivă, mai ales la intensităţi ridicate trebuie sa se califice. Printr-o deosebită flexibilitate şi spontaneitate atât in veriga de generare cât şi in cea de trecere la o altă trăire.
Remanenţa unei trăiri, ca tensiune internă, pentru o durată mai mare, împiedică intrarea într-o nouă stare sau nuanţă ale aceleiaşi categorii de sens emoţional, iar pentru a izbuti, artistul trebuie să se suprasolicite pentru a birui sau anula încărcătura tensională precedentă respectiv, pentru a face expres şi adecvată noua stare (sau nunaţă) afectivă.
Efectul de cumulare a elementelor de tensiune reziduală în trăirea „actuală” ar însemna atingerea relativ rapidă a unor tensiuni paroxistice, de tip trac, ceea ce ar conduce la blocarea conduitei creative.
Trăsătura specifică, de speţă aptitudinală, a trăirii afective în creaţia artistică, pe care o denumim comutativitate vizează sinergie o notă precumpănitor cantitativă şi una precumpănitor calitativă.
Prima se referă la motilitatea, rapiditatea, flexibilitatea trecerii de la o „tensiune” la alta (considerate ca investiţie de energie psiho-nervoasă) fie că este vorba de o sarcină artistică hipercomplexă (scrierea unui roman cu o multitudine de situaţii, unele de limită, sau de personaje aflate în varii conflicte, fie că este vorba de a intra în sarcini creatoare pregnant distincte pe o durată scurtă de timp, cum ar fi interpretarea a 2-3 roluri într-o zi sau într-un spectacol de către actor).
Cea de a doua notă definitorie a comutativităţii se referă la flexibilitatea trecerii eficiente cu aparenţa spontaneităţii de la un sens emoţional la altul, de la o categorie afectivă la alta, aflată într-o relaţie posibilă de succesiune „normală” prin proximitate de sens (categoria) sau într-o relaţie puţin obişnuită, de conflict (de „excludere”).
Starea artistului, in acest caz, poate apărea ca mai lipsită de solicitare şi deci de dificultate, în realitate, exceptând cazuri puţin frecvente, angajarea afectivă de acest gen, apare ca suprasolicitatoare sau superior stresantă, deoarece reactivităţii (tensiunii) nervoase i se suprapune cea psihică (voluntară, atitudinală, motivatională) ajungând în prim plan.
Efortul psihic angajează, nu doar implicarea afectivă, ci toate resorturile personalităţii. Din acest punct de vedere nu ne mai reţine atenţia posibilitatea artistului de a face faţă suprasolicitării (deşi aceasta nu este ignorabilă) şi capacitatea de a face faţă complextăţii, situaţiilor-limită, ambiguităţii, modurilor de reacţie unice şi încărcate de semnificaţii generale etc.
In acest sens – calitativ – comutativitatea trăirii afective nu mai poate fi înţeleasă exclusiv în perimetrul faptelor emoţionale; abia în această perspectivă înţelegem că ea este o virtute particulară într-un complex de potenţialităţi cum sunt caracterul imaginar al trăirii, identificarea prin detaşare/control, intensitate optimă etc.
La interacţiunea acestor atribute de definiţie a trăirii afective a artistului, mai înainte tratate, dar şi în corelaţie cu acela care va fi expus, în încheiere, imediat mai jos, vom întelege comutativitatea şi ca abilitate specială de a ieşi „din rol” (din motive accidentale sau deliberate) şi de a reintra în rol, în stare de emergenţă, cu veritabilă precizie, la acelaşi nivel de intensitate şi în acelaşi sens al evoluţiei spiritului creator.
