Gadi Eisenkot, fostul șef al armatei israeliene, este pe cale să devină următorul prim-ministru al Israelului după ce a reușit să mobilizeze o coaliție largă și neobișnuită împotriva premierului Benjamin Netanyahu.
Eisenkot are în spatele lui 67 de parlamentari din cei 120 ai Knessetului, o majoritate solidă care nici măcar Netanyahu nu mai poate ataca. Aceasta include Yisrael Beytenu (Avigdor Liberman), Democrații (Yair Golan), partidul B’Yachad al lui Naftali Bennett, Lista Unită — alianța partidelor arabe cu 19 mandate record — și Ra’am. Netanyahu? Doar 48 de voci sigure din Sionismul Religios, Shas și Otzma Yehudit. Diferența nu este mică: e o prăbușire electorală pentru un om care a crezut că poate reconstrui o majoritate după dezastrul de noiembrie.
Eisenkot nu e o figură improvizată. A condus Forțele de Apărare Israeliene (IDF) din 2014 până în 2019 — opt ani în care a navigat conflictele din Gaza și Siria, a luat decizii strategice complexe și a câștigat o reputație de lider capabil și meticulos. După pensionare, s-a alăturat politicii, formând partidul Yashar și poziționându-se în centru-dreapta, departe de polarizarea nebună în care Netanyahu și orbitorii lui de extremă-dreapta au aruncat țara.
Ce face situația neobișnuită? Faptul că o majoritate parlamentară în Israel necesită și suportul psiholologic al electoratului arab. Timp de decenii, politica israeliană de dreapta a tratat partizanii arabi ca margini electorale, de ignorat. Eisenkot vede diferit: o coaliție funcțională include și aceste voci, pentru că matematica parlamentară nu lasă altă cale. Lista Unită și-a anunțat sprijinul oficial joi seara, după ce liderul opoziției Yair Golan și Bennett deja promiseseră susținere. Aceasta nu e doar o alianță tactică — e o declarație politică că o conducere viitoare nu poate ignora un sfert din țară.
Netanyahu încă speră la o minune. Are 48 de voturi, dar regulamentul israelian îi dă o ultimă șansă dacă al doilea candidat (după Eisenkot) eșuează în formarea coaliției. Numai că ipoteza e fragil: Netanyahu ar trebui să-și menține 48 de voturi fără alunecare, ceea ce în politica israeliană — volatilă, plină de meschinaării interne — e aproape imposibil. Un singur parlamentar care-i tradeaza și e terminat.
Procesul formal e prevăzut în constituția israeliană și are o cronologie strictă. Candidatul selectat (cu siguranță Eisenkot) are 28 de zile pentru a forma o coaliție și a obține votul de încredere al parlamentului. Herzog poate extinde termenul cu 14 zile dacă ceva se blochează. Dacă Eisenkot nu reușește — scenariu improbabil, având 67 de voturi sigure — atunci al doilea candidat primește 28 de zile, fără prelungire. După aceea, Knessetul însuși poate propune un candidat, care are doar 14 zile. Dacă și asta eșuează, țara merge la alegeri din nou.
Însă matematica cântă clar: Eisenkot va fi desemnat duminică și va deveni prim-ministru în următoarele 4-6 săptămâni. Netanyahu va pleca din birou, iar o pagină în istoria politică israeliană se va închide.
Ce înseamnă asta pentru Israel? O schimbare de tonalitate radicală. Netanyahu a condus timp de 16 ani cu o mână de fier, aliații lui de extremă-dreapta au dictat agenda liderului, minorități au fost marginalizate. Eisenkot promite alt model: centru-dreapta moderat, dialog cu arabi, refocusare pe problemele economice și sociale, nu pe retorica divizării. Nu va fi ușor — țara e profund polarizată, iar coaliția lui cuprinde gânduri diferite. Naftali Bennett e de dreapta conservatoare, Yair Golan vine din stânga, Lista Unită apără drepturi minoritare. Dar tocmai asta e virtutea unei coaliții largi: nici un bloc extrem nu poate impune agenda singur.
Pe plan internațional, semnalul e la fel de important. Netanyahu a fost lipit de Donald Trump, a pariat tot pe alianța americană și pe toleranța internaționali la acțiuni discutabile. Eisenkot, cu trecerea lui militară și cu o mai mare deschidere către dialog, ar putea readuce Israelul în mainstream-ul democrațiilor occidentale — fără a abandona politicile de securitate, dar cu mai multă nuanță decât ultimii ani.
Zbaterile Netanyahu încep deja. Stie că o căutare a DNA (Shin Bet ar putea activa dosare) îi e mai probabil acum decât oricând. Alegerile au fost dure pentru el și pentru coaliția lui de dreapta extremă, pe fondul unui scandal de proporții cu serviciile secrete și al unei pierderi de încredere publică după falii în coordonarea atacurilor teroriste. Acum, odată ce Eisenkot formează guvernul, Netanyahu va fi doar un om politic din opoziție — și aceasta, pentru el, e greu de acceptat.
Duminică seara, cu câteva ore după desemnarea lui Eisenkot, presa israeliană va fi plină de imagini cu noul desemnat mergând la resedință pentru a primi mandatul oficial. Vor urma negocieri intense în următoarele patru săptămâni — distribuția ministerelor, arhitectura coaliției, priorități legislative. Și până la urmă, un moment simbolic: Netanyahu plecând din biroul de prim-ministru, 16 ani de putere încheindu-se nu cu glorie, ci cu o retragere forțată.
Politica israeliană, volatilă și periculos de polarizată, se află în pragul unei transformări. Dacă Eisenkot reușește să țină coaliția unită, Israel ar putea reintra pe o cale mai stabilă. Dacă coalițiile se destramă, țara se poate îndrepta iar spre alegeri și mai multă haos. Dar pentru acum, o certitudine: Netanyahu nu mai e în control. Și pentru Israel, aceasta e o veste pe care o iau greu cei care l-au susținut, dar o iau cu ușurare mulți care speră în normalitate politică.
