• profesorul: să ţină cont de două componente fundamentale

• specialist pe domeniul pe care îl reprezintă

• cadru didactic – cunoştinţe de psihologie, pedagogie, didactică

cum putem crea acest cadru nou?

• 2 didacticieni englezi (tot pe didactica istoriei)

stilul învăţării –––influenţat de–––- stilul predării (aici trebuie lucrat !)

• 2 stiluri ce diferă în intenţii, scop, obiective:

• de suprafaţă (dominat de intenţia de a însuşi informaţia; de a o accepta pasiv)

• de profunzime (dominat de intenţi a de a înţelege ceea ce se predă; elevul să se angajeze critic şi activ)

• istoria e văzută adesea ca memorizare şi reproducere DAR trebuie dezvoltată mai ales gândirea critică – ce se referă mai ales la

• trezirea conştiinţei

• creşterea sentimentului de participare a celui ce învaţă, la descoperirea sentimenului învăţării şi să vadă utilitatea acestui conţinut

• dezbaterea ideilor; să ofere argument pentru ideile sale

• să accepte existenţa unor puncte de vedere diferite

Didactica

= a îi învăţa pe alţii

• o ştiinţă; s-a desprins din filosofie

= ştiinţa predării, învăţării, evaluării (PIE) în toate domeniile de acţiune pedagogică

= teoria instruirii

• gândirea didactică şi problemele didacticii – Plato şi Socrate în Grecia Antică au observat schimbările din secolul V şi au considerat că e nevoie de o formă instituţionalizată a predării

• 1613, folosit prima oară cuvântul de Ratke = pedagog

• 1657, Didactica magna a lui Comenius – termenul se impune

• didactica = teorie a învăţării

• trebuie să învăţăm totul pe toţi oamenii

• sec XIX, didactica e integrată în învăţământ

• Herbart, Raine (?)

• sec XX, în 60s, schimbare radicală: apar numeroase teorii didactice; se acceptă ideea că această disciplină nu are afirmaţii definitive; poate fi îmbunătăţită

• didactica are controversele ei; există “conflict” pedagogi – didacticieni (care a fost prima? Pedagogia s-a născut din didactică sau invers?)

definiţie: DIDACTICA = ştiinţa organizării şi desfăşurării procesului de învăţare în formele sale organizate, asigurând îndeplinirea scopurilor

• fiecare discplină şcolară are propria didactică

• disciplina şcolară=ştiinţa organizării şi desfăşurării procesului de învăţare a disciplinei respective

• pedagogie -> didactica -> metodica

• metodica e subordonată didacticii; ea se ocupă cu inventarierea şi structurarea conţinutului de învăţat, a obiectivelor pe teme, a metodelor şi mijloacelor adecvate pentru fiecare temă

• didactica istoriei e orientată spre natura cunoştinţelor şcolare în domeniul istoriei şi spre modalităţile de transmitere a acestora elevilor, având drept scop iniţierea profesorilor în practica procesului de PIE

• didactica istoriei are ca componente esenţiale

1. organizarea învăţământului istoriei în şcoala românească

2. obiectivele predării istoriei în şcoală

3. metodele şi mijloacele folosite de profesor

• metodele de predare sunt şi foarte bune metode de evaluare a elevului

• nu evaluăm ce nu ştie elevul, ci ceea ce ştie

• obiectivele istoriei ca disciplină şcolară

1. generale – achiziţia unui sistem de cunoştinţe istorice; formarea gândirii istorice; formarea capacităţilor intelectuale şi practice

2. obiective de referinţă/specifice – reconstituirea trecutului, explicarea şi înţelegerea evenimentelor istorice, formarea atitudinilor

• informaţia – să devină – cunoaştere; informaţia nu e echivalentă cu cunoaştere (!)

Cursul 2

Istoria ca disciplină de învăţământ

• istoria:

• ca ştiinţă (domeniu de cercetare; informaţie inedită)

• ca disciplină şcolară (informaţie acceptată)

cele 2 se întâlnesc prin metode, mijloace, obiective

• disciplină în care rolul profesorului a rămas cel mai important şi în care se pune accent pe memorizare – aspecte negative

Istoria ca disciplină de învăţământ

• rol esenţial în formarea capacităţii de interpretare, de înţelegere şi de acţiune;

• teoretic, pentru că practic nu se prea aplică

• funcţii

• de cunoaştere – înţelegerea ştiinţifică a evoluţiei societăţii, a acţiunii omului, a organizării şi funcţionării societăţii în diferite timpuri şi spaţii

• practice (foarte importante!)

• formarea personalităţii

• formarea gândirii critice şi logie

• formarea deprinderii de a sintetiza, argumenta şi interpreta fenomenele, procesele, evenimentele etc

• formarea de atitudini şi comportamente

istoria trebuie să se adreseze minţii şi sufletului (“raţiune şi simţire”)

Raymond Aron: “la un anumit moment, un ins începe să reflecteze la aventura lui, o colectivitate la trecutul ei, omenirea la evoluţia ei. Astfel se nasc autobiografia, istoria naţională şi locală, istoria universală”

Voltaire, sec XVIII, o nouă viziune asupra istoriei: şi politică şi culturală – 1789: istoria naţională

• caracterul istoriei

1. educativ – “carte de învăţăminte” – exemplu pentru prezent şi de prospectare a viitorului; pentru a înţelege prezentul şi a prospecta viitorul trebuie să te întorci în trecut

• Marc Bloch – istoria = ”solidaritatea timpurilor”

• A.D.Xenopol: “Scopul istoriei este de a ne face să înţelegem starea de faţă a fiecărui popor în parte şi a omenirii în genere şi direcţia pe care vor apuca popoarele şi omenirea în viitor”

• L.Blaga: “Cu greutatea trecutului ne-am obişnuit ca şi cu greutatea atmosferei: nici nu am putea exista fără ea”

• T.Vianu: “Istoria este obiectul cel mai interesant al culturii. Este cult cu adevărat numai omul care ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă”

• M.Bloch: neînţelegerea prezentului derivă în mod fatal din necunoaşterea trecutului; incapacitatea de a pătrunde semnificaţia experienţei trecutului depinde de neatenţia cu care este privit prezentul

• “model” oferit de istorie – nu neapărat o personalitate ce însumează toate calităţile, ci poate fi şi un model negativ

• nu se poate preda istoria fără cunoaşterea temeinică a trecutului

• manualul = istorie seacă, rece; depinde de profesor ca istoria să prindă viaţă pentru copii

• umanist – disciplină umanistă pentru că are în centru omul şi activitatea umană transformatoare

• ştiinţă de sinteză

• interdisciplinar – omis în şcoală, dar toate disciplinele au acest caracter

• istoria operează cu concepte, noţiuni specifice şi altor discipline, apelează la cunoştinţele elevilor dobândite de la alte discipline – aprofundează cunoştinţele

• istoria = fundament pentru cunoştinţele dobândite de elevi la alte discipline (eg: limba şi literatura română, literatura universală, fizica, chimia, geografia, economia, filosofia etc)

ex: legătura istorie – geografie: şi istoria se predă folosind hărţi

H.I.Marrou: “Istoria trebuie studiată nu numai din punct de vedere al obiectului ei, dar şi din acela al subiectului care vrea să cunoască”

Curs 3.

• termenul de instruire educaţională nu este cel mai potrivit în toate situaţiile

Obiectivele şi competenţele predării istoriei

• istoria ca domeniu de cercetare ŞI ca disciplină şcolară

• istoria ca disciplină şcolară – îi putem asocia anumite întrebări ce trebuie urmărite pentru proiectarea lecţiei

• CE? – tema, conţinutul

• CUI?PT CINE? – grupul ţintă

• DE CE? – cu ce scop predăm acele lucruri; obiectivele

• CUM predăm ca ei să înţeleagă? Metodele

• CU CE? Mijloacele

• CÂT? Cantitatea de informaţie

• obiectivele vizează elevul; le formulăm gândindu-ne la acel grup ţintă; “ce trebuie să ştie elevul”

• accentul să cadă pe învăţare şi nu pe predare

• obiectivele principale le găsim în planul de învăţământ, programă şcolară etc

• definiţie: OBIECTIVUL = scopul care trebuie atins în învăţare; ce trebuie să ştie elevul după ce parcurge anumite etape de învăţare

• pentru clasele V-IX mai ales

1. dobândirea unui sistem de informaţii specifice istoriei – eg: periodizare, caracteristicile fiecărei epoci, evenimente, procese economice, sociale, politice, culturale; plasare în spaţiu şi timp; descriere fapte istorice

2. dezvoltarea gândirii istorice

• să definească termenii esenţiali; eg: statul cultura; noţiuni istorice – chiar cu propriile cuvinte

• să opereze corect cu noţiunile în analiza evenimentelor istorice (eg: să le insereze corect în anumită epocă)

• să analizeze faptul istoric prin raportarea la cauză şi efect; efectul poate să se transforme în cauză; să înţeleagă modul în care evenimentele se înlănţuiesc

• să stabilească prin analiză şi comparaţie ce au în comun diferite evenimente istorice din acelaşi timp şi spaţii diferite sau din spaţii diferite în acelaşi timp

3. formarea concepţiei ştiinţifice

• ideea de evoluţie a societăţii

• sesizarea factorilor determinanţi ai evoluţiei (economici, sociali, politici, culturali)

• înţelegerea interdependenţei factorilor în dezvoltarea societăţii;

• înţelegerea cauzalitatăţii şi caracterului legic al dezvoltării societăţii

4. să îşi însuşească valorile moral-formative oferite de lecţiile de istorie; respect faţă de valorile locale, culturale, universale

• obiectivele (1)-(3) vizează aspectul informal al învăţământului; = asimilarea valorilor culturale esenţiale acumulate de omenire în timp

• (4) vizează aspectul formal – dezvoltarea capacităţilor native intelectuale dar şi a capacităţilor moral-estetice

Competenţele = ansambluri structurate de cunoştinţe şi deprinderi, dobândite prin învăţare; dobândirea de competenţe permite identificarea şi rezolvarea în contexte diferite a unor probleme caracteristice unui anumit domeniu: “ce poate să facă elevul cu ceea ce ştie”

• esp la nivelul claselor X-XII

• dobândirea de competenţe vizează şi utilizarea de abilităţi – similare cu ale specialistului DAR adaptate propriei capacităţi intelectuale

• eg de competenţe: receptarea, prelucrarea, algoritmizarea, exprimarea, transferarea

1. Receptarea = identificarea unor noţiuni, procese, evenimente; observarea; culegerea de date din surse diferite, compararea lor; să poată defini unele concepte

2. Prelucrarea primară a datelor – comparare date şi stabilire relaţii; clasificări de date, informaţii; să poată investiga, explora datele

3. Algoritmizarea – reducerea la o schismă, la un model;

• să anticipeze unele rezultate

• să reprezinte informaţiile culese – să ştie cum să le prezinte în faţa unui auditoriu prin esenţializare

• să remarce unele invariaţii

4. Exprimarea – utilizarea unui limbaj specific; descrierea unor procese, evenimente, fapte istorice cu ajutorul limbajului specific

• generarea de idei şi argumentarea unor enunţuri

5. (o putem lega de 2 ) prelucrarea secundară a rezultatelor – compararea, interpretarea, analizarea situaţiilor

6. Transferul – în ce măsură ce a lucrat elevul se poate aplica şi în alte domenii; generalizarea şi particularizarea; integrarea unor domenii – interdisciplinaritate

• valorile şi atitudinile – e discutabil dacă sunt sau nu comptenţe

Metodele + mijloacele = strategiile didactice – predare şi învăţare

Actul predării

CURS 4 (7 noiembrie 2008)

• PIE: procesul de predare-învăţare-evaluare

Formarea şi dezvoltarea gândirii istorice şi a limbajului istoric

• trebuie să operăm cu noţiunile de istorie şi alte noţiuni istorice

• = esenţa procesului învăţării dirijate şi conştiente a conţinutului acestei discipline

ce e mai important? Să ştii noţiunile sau evenimentele?

• primul pas e cunoaşterea faptelor, ce implică formarea noţiunilor; conducem gândirea elevului de la analiză/prezentare la înţelegere

• fromarea noţiunilor = rezultat al unui proces de gândire în cadrul căruia se stabilesc elementele esenţiale şi comune unor grupuri de evenimente istorice asemănătoare

• noţiunile de istorie nu au un caracter static – elevul trebuie făcut să înţeleagă aceasta

• conţinutul noţiunilor se lărgeşte – ex: democraţie, stat

• noţiunile istorice generalizează esenţialul

• noţiunea de ISTORIE integrează: fapte, date, evenimente din locuri şi timpuri diferite

• odată noţiunea formată, integrăm în ea următoarele fapte, evenimente istorice

• 2 posibilităţi: poţi pleca de la

• noţiune SAU

• prezentarea faptelor

• învăţarea istoriei e un proces îndelungat – istoria nu studiază fenomene izolate, ci studiază fenomenele într-o interdependenţă şi înlănţuire cauzală

• formarea noţiunilor istorice din pov psihologic – 2 etape

1. formarea şi elaborarea noţiunilor – prin diverse activităţi: analiză, comparare, abstractizare, generalizare etc

• aceste activităţi, să ducă elevul spre înţelegerea noţiunilor istorice

2. consolidare, operare – cuprinde 2 acţiuni mentale

• conoslidare, fixarea noţiunilor

• operare

• după aceea, urmează SINTEZA – aici apare şi un continuu proces de actualizare a cunoştinţelor dobândite

• considerăm o noţiune formată doar dacă devine un instrument de dobândire a unor cunoştinţe noi şi dacă elevul poate opera cu aceste situaţii noi (iată cum de la abstract ne întoarcem la concret!)

• este un proces continuu – cel puţin 1 pe ciclu (5-8, 9-12)

CONCRET – formare NOŢIUNE (obţinem definirea abstractă) – OPERARE (cu noţiunea, pe

alte situaţii concrete)

(se poate porni şi: ABSTRACT – NOŢIUNE spre concret + ABSTRACT – operare cu noţiunea în alte situaţii)

• pe lângă studierea faptelor, evenimentelor şi formarea de noţiuni, mai apare un element de înţelegere a relaţiilor dintre noţiuni, a formării unui sistem de noţiuni (câteva activităţi: ierarhizare, ordonare, clasificare – la fal cum formezi o familie de cuvinte)

ex: noţiuni din istoria universală aplicate la istoria românilor

DEFINIŢIA: noţiunea istorică = formă a gândirii capabilă să esenţializeze fenomenele istorice asemănătoare; nu enunţă formele particulare pe care le pot lua fenomenele, ci trăsăturile comune care le asigură unitatea şi permanenţa

eg: cultură, timp, spaţiu, ordine socială, stat, democraţie

• pentru timp: să faci planşă cu cifrele romane + elementele de cronologie (secol, mileniu, deceniu)

• cronologia să fie verificată pe parcursul întregului an

• pt spaţiu: f importantă harta – continente, fluviile cele mai importante (eg: la Egipt), ţările şi vecinii

tipuri de profesori

• profesorul struţ – respinge noul

• profesorul ciocănitoare – cicălitor; aplică aceleaşi metode

• profesorul pinguin – se mişcă foarte încet; nu depune prea mult effort

• profesorul pescăruş – rapiditate în adaptare, anticipează

• profesorul porumbel – profesor zburător; aduce noile metode, le aplică şi le transmite mai departe

• profesorul vultur – foarte receptiv, aspiră spre înălţimi; foarte atent la toate metodele noi; foarte ager

CURS 5:

Lecţia de istorie

Definiţia

• din perspectivă organizatorică

• = formă de organizare a activităţii care se desfăşoară în clasă sub îndrumarea unui profesor, într-un interval de timp precis determinat pe baza cerinţelor din programa şcolară şi în funcţie de orarul şcolar;

• mai potrivit: “cu participarea unui profesor” (nu condiţia!)

• din perspectiva conţinutului

• = se impune ca un sistem de idei asamblate logic şi didactic în corelaţie cu cerinţele psihopedagogice referitoare la predarea – însuşirea cunoştinţelor, valorificarea lor, verificarea, evaluarea şi notarea rezultatelor

• act de creaţie: profesorul îşi exersează puterea de imaginaţie şi rolurile pe care le poate juca în timpul orei

• = unitate logică, didactică şi psihologică