Susţinătorii lui Alexei Navalnîi au ieşit din nou duminică în stradă, în ciuda avertismentelor din partea poliţiei. Protestele neautorizate au început în estul extrem al țării, la temperaturi mult sub 0 grade Celsius, dar au ajuns și în capitala Moscova. Poliția a făcut arestări masive încă de la primele ore.
Josep Borrell, șeful diplomaţiei UE, a „deplâns arestările masive” din timpul protestelor pro-Navalnîi de duminică din Rusia şi „utilizarea disproporţionată a forţei” împotriva protestatarilor şi jurnaliştilor.
„Oamenii trebuie să-şi poată exercita dreptul de a protesta fără teama de represiune. Rusia trebuie să îşi respecte angajamentele internaţionale”, a scris Josep Borrell pe Twitter.
Protestul şefului diplomaţiei UE vine cu puţin timp înainte de vizita sa la Moscova, în perioada 4-6 februarie, pentru a cere eliberarea lui Navalnîi şi pentru a discuta despre normalizarea relaţiilor dintre Moscova şi Uniunea Europeană. Aceasta va fi prima vizită în Rusia a unui şef al diplomaţiei europene din 2017.
Totodată, Uniunea Jurnaliştilor din Rusia a precizat că cel puţin 60 de reprezentanţi ai presei au fost arestaţi.
Într-un incident separat, poliţia a anunţat că un bărbat şi-a dat foc duminică în centrul Moscovei, după ce s-a udat cu un lichid inflamabil. El a fost dus de urgenţă la spital, după ce ofiţerii şi trecătorii au stins focul în câteva momente de când s-a aprins, potrivit unui comunicat al poliţiei din Moscova, citat de Agerpres. Poliția a adăugat că bărbatul pare să fi recurs la acest gest din cauza a ceea ce a descris drept probleme personale. Nu a existat nimic care să sugereze imediat o legătură între incident şi protestele pentru eliberarea lui Navalnîi.
Ministerul rus de Externe a acuzat Statele Unite ale Americii de „ingerinţă flagrantă” în afacerile sale interne după ce secretarul de stat Antony Blinken a condamnat represiunea Moscovei împotriva protestatarilor care au ieşit duminică în stradă pentru a cere eliberarea opozantului Alexei Navalnîi.
Iulia Navalnîi a fost eliberată
Numărul persoanelor reținute la proteste a trecut de 4.400.
Cele mai multe arestări sunt în Moscova – aproape 1.400, Sankt Petersburg – peste 960, în Krasnoiarsk – 194 și Nijni Novgorod – 164.
Iulia Navalnîi a fost însă eliberată după trei ore, potrivit avocatei acestei. Ea va fi judecată pentru participare la o adunare neautorizată care „a împiedicat circulația pietonilor și autovehiculelor”, potrivit site-ului MBH Media.

Mai mult de 3.600 de persoane au fost arestate la manifestațiile de susținere a lui Alexei Navalnîi de pe întreg teritoriul Rusiei. Cel puțin 35 dintre persoanele reținute au fost bătute, potrivit currenttime.tv.
Majoritatea celor arestați sunt în Moscova – peste 1.000, în Sankt Petersburg – peste 7000 și Krasnoiarsk – 194, însă manifestanți au fost reținuți și în Vladivostok, Perm, Novokuznețk, Samara, Tver, Ufa, Irkuțk, Soci, Nijni Novgorod, Ekaterinburg, Tomsk , Magnitogorsk, Celiabinsk, Tiumen și alte orașe.
Forțele de ordine acționează dur, deși printre cei arestați sunt mulți adolescenți, bătrâni, jurnaliști și reprezentanți ai filialelor regionale ale ONG-ului lui Navalnîi. Sunt multe relatări că persoanele, fie ele și jurnaliști, sunt ridicate și duse la poliție fără nicio explicație.

Secretarul american de stat Antony Blinken a condamnat violențele forțelor de ordine ruse împotriva protestatarilor care au ieșit pe străzile orașelor să ceară eliberarea lui Alexei Navalnîi.
„Statele Unite condamnă folosirea repetată de către autoritățile ruse a tacticilor dure împotriva protestatrilor pașnici și a jurnaliștilor, pentru a doua săptămână la rând. Reînnoim apelul către Rusia să-i elibereze pe cei arestați pentru că și-au exercitat drepturile, inclusiv a lui Alexei Navalnîi”, a transmis Antony Blinken pe Twitter.

