Eveniment

Romania lucrului bine facut. Experiența unui bolnav care a trecut prin trei spitale până să ajungă la unul unde să poată primi oxigenul necesar

TRIMITE PRIETENILOR

Oxigenul este principalul tratament pentru pacienţii cu coronavirus. Este motivul pentru care majoritatea spitalelor au fost obligate să cumpere, anul acesta, paturi de terapie intensivă dotate cu ventilatoare sau măști de oxigen. Și care sunt de trei ori mai scumpe.

Primul semn că starea de sănătate a pacienților COVID 19 se degradează este atunci când nu mai pot să respire. Acela este momentul în care au nevoie de oxigen suplimentar sau chiar de terapie intensivă. Doar că, în România, nu toate spitalele au paturi cu oxigen lângă ele.

Unul dintre pacienți povestește că a trecut prin trei unități sanitare până când medicii i-au găsit un loc într-un spital din Argeș.

Mihai: “Alte trei spitale nu au avut ventilatoare de capacitate mare. M-am dus la primul spital, la centrul județean Vâlcea, la Brezoi. De acolo, la Vlădeasa, în cele din urmă, medicul de la Olănești, de la Horezu, a zis: domnule, trebuie să te duci undeva la o clinică cu potențial mai mare. Și m-au adus aici”.

Un alt pacient a avut și el nevoie de o cantitate mare de oxigen, așa că a fost mutat din spitalul unde fusese internat prima dată.

Ion Țurlea, pacient cu masca de oxigen: “La Valea Oltului am stat vreo 3 zile, nu se ridică saturația. Și m-au adus aici. Acolo n-aveau oxigen, îmi dădeau doar o mască, dar nu făcea față. Au trebuit să mă aducă aici”.

Pentru că sunt plimbați dintr-un spital în altul, mulți pacienți se sperie la gândul că medicii nu vor mai găși soluții pentru a-i trata.

Reporter: La ce vă uitați prima dată când veniți la pacienți?

Medic: Saturație, tensiune. Cu toate că nu e treaba noastră, dar nu ne lasă sufletul să știm că nu sunt bine. Ne dăm tot interesul să fie bine și să fie și ei mulțumiți și încercăm să-i încurajăm pe cât posibil. Sunt mulți deznădăjduiți, cum zice domnul. Când a ajuns la spital era foarte supărat pe soarta, pe situație. Dar văzând că ne ocupăm, că ne dăm interesul, că vorbim frumos. Vorbim frumos, pentru că ei au nevoie de o vorba bună. Nu au nevoie de, ferească Dumnezeu! Putem fi oricare în situația lor.

Deoarece tratarea pacienților Covid presupune un consum mare de oxigen, multe spitale sunt nevoite să-și dezvolte rețeaua de oxigeno-terapie.

Gabriel Cociag, director medical la Spitalul județean Pitești: ‘Trebuie să extindem instalația de oxigen și la secția de Boli Infecțioase și aici. S-au adus alte stocatoare de volume mai mari pentru că doar cu buteliile nu putem face față. Este un consum foarte mare doar din punct de vedere al oxigenului”.

Mariana Belghiu, asistentă: ‘Unii au nevoie de CPAP, de monitoarele care le asigură. Altora le e suficientă măscuța de oxigen. În momentul în care scade foarte mult, cei care sunt pe CPAP trebuiesc intubati. Și atunci intervine medicul pentru a le asigura acest oxigen de care ei au mare nevoie’.

Medicii de la terapie intensivă consideră oxigenul principalul tratament. În lipsa lui, pacientul poate intră în colaps, indiferent de ce tratament i se administrează.

Valentin Hârtie, medic la terapie intensivă: “Medicamentul cel mai des folosit în terapie intensivă este oxigenul, e un medicament, deși e în stare gazoasă. Practic, necesarul de oxigen al pacienților cu forme severă de Covid este foarte crescut”.

Consumul crescut de oxigen a triplat cheltuielile spitalelor.

Gabriel Cociag, director medical la Spitalul județean Pitești: “Trebuie să reconsiderăm atitudinea privind costurile bolnavului Covid. Înainte de pandemie erau maxim 30.000 de lei pe luna pe toate unitățile de la 30 de milioane la un miliard jumate doar oxigenul. Viața nu are un echivalent în lei”.

Lucian Eva, manager Iași: ‘În privința oxigenului de la un consum 150 mc pe zi cât eram obișnuiți a ajuns la 350-400 mc pe zi astăzi. Sunt niște necesități crescute”.

Asistentă: “Și noi simțim lipsa oxigenului pentru că stăm foarte mult sub echipament”.


TRIMITE PRIETENILOR

S-ar putea să-ți placă și...