Premierul Ungariei, Peter Magyar, a folosit România ca avertisment live în Parlamentul de la Budapesta. Într-o prezentare a bugetului pentru 2027, el a arătat cazul românesc ca exemplu negativ al ceea ce se întâmplă când un guvern pierde controlul asupra cheltuielilor publice și lasă corupția să se instaleze.
România și Franța au fost puse în același sac de acuzații. Magyar a spus explicit că ambele țări demonstrează „exact unde se ajunge atunci când un guvern nu este capabil, ani la rând, să limiteze cheltuielile excesive, corupția și furtul”. Declarația a fost făcută în fața parlamentarilor unguri, într-un context în care Budapesta se luptă cu propriile deficite bugetare.
Poziția Ungariei nu e din senin. Guvernul Magyar a moștenit de la Viktor Orbán o situație bugetară critică: deficitul la 7,5% din PIB în 2024. Pentru comparație, limita stabilită de Uniunea Europeană e de 3%. Sarcina noului cabinet: să taie jumătate din deficit în trei ani.
Planul pentru 2027 este ambițios. Magyar vrea să coboare deficitul la 4,9% din PIB în primul an de implementare, apoi sub pragul de 3% până în 2030. Pentru asta, guvernul ungur se bazează pe trei piloni: reducerea promisiunilor electorale prea costisitoare (1,4 puncte procentuale din PIB economisit), combaterea corupției și a cheltuielilor nejustificate în sectorul public (încă 1,5 puncte), și o mai bună gestionare a datoriei (0,1-0,2 puncte).
Mesajul cu România nu e doar retoric. Din bugetul pe care îl prezintă, Magyar trebuie să arate că a tras lecții din cazurile eșuate. România a rămas captivă unui ciclu: guverne care cheltuiesc peste posibilități, instituții slabe în colectare de taxe, și corupție care sfarmă finanțele publice. Rezultatul e un deficit cronic care ţine țara în discuții tensionate cu Bruxellesul.
Ungariei i-a trebuit o schimbare de putere ca să fie forțată să se confrunte cu această realitate. Viktor Orbán lăsase instituțiile financiare în dezordine, iar cheltuielile electorale de ultim moment au agravat bilanțul. Magyar a câștigat alegerile din aprilie pe o promisiune de redresare, dar promisiuni și buget sunt două lucruri diferite.
Ce înseamnă asta de fapt: Ungaria recunoaște că nu poate fi România. Nu din aroganță, ci din pură necesitate. Când pierzi încrederea pieţelor financiare și rata dobânzilor la datorii crește exponențial, nu mai e loc pentru improvizații. Budapesta trebuie să demonstreze că poate face ceea ce Bucureștiul nu a reușit: să sprijinească cheltuielile sociale fără a lăsa deficitul să se-nfrâneze.
Pentru a mobiliza banii necesari reformelor, Magyar bazează o parte din strategia pe fondurile europene care se deblochează acum, după ce Orbán a renunțat la pozițiile care blocau reformele. Acestea ar putea injecta miliarde de euro în locuințe, infrastructură și gestiunea apei. Dar doar dacă disciplina bugetară rămâne pe loc.
România, între timp, continuă să privească din liniștea ei. Economia crește, dar deficitul rămâne ridicat, iar corupția nu s-a redus la scară. Aici nu există o Peter Magyar care să spună întregului parlament: trebuie să fim ca România, dar invers? Lipsa unui moment de claritate, de o criză care să forțeze o redefinire radicală, e unul dintre motivele pentru care România nu reușește să se desprindă de propriul model disfuncțional.
Declarația premierului ungur e, în fapt, un blestem pentru România și un avertisment pentru Ungaria. Pentru români, e emblematic: ești dat drept răufăcător de țări care-ți sunt vecine. Pentru unguri, e clar: nu putem fi aceștia. Rămâne de văzut dacă disciplina bugetară ungară se menține în următorii doi ani, sau dacă realitatea politică internă o sabotează din nou.
