„Este responsabilitatea mea”, a declarat Volodimir Zelenski despre posibila sa candidatură la alegerile prezidențiale ale Ucrainei. Răspunsul liderului ucrainean vine în contextul unei crize politice internaționale și al unor presiuni foarte clare venite din partea administrației Trump, care a sugerat deja că Kievul.
Declarația lui Zelenski nu e deloc anodinA. Ea semnalizează că nu vrea pur și simplu să renunțe la putere, dar nici nu se angajează total la o candidatură. E o formulă care lasă ușa deschisă, în funcție de evoluția războiului și a presiunilor externe. Și asta contează, pentru că alegerile prezidențiale în mijlocul unui conflict armat nu sunt un exercițiu normal de democrație — sunt o gamă de calcule politice și militare legate între ele.
Zelenski a précizat că ar candida din nou dacă alegerile s-ar desfășura în timpul campaniei militare. Logica sa e simplă: trebuie să apere țara de la început până la capăt, deci dacă țara se află în război în ziua alegerilor, el trebuie să candideze. Nu e exact o declarație de o ambție nemărginită — e o afirmare a datoriei. Sau, mai exact, e o afirmare înveșmântată în limbaj de datorie, lucru care în politică e destul de obișnuit.
Însă aici intervine partea mai complicată. Zelenski a adăugat detalii suplimentare despre cum ar putea să se organizeze efectiv alegerile. Ar fi nevoie de aproximativ șase luni de muncă după terminarea conflictului doar ca să se pregătească infrastructura necesară. Asta include modificări legislative și, cel mai important, trebuie ca militarii de pe front să poată vota. Aceasta e o condiție care sună ușor, dar care, în practică, e o complicație logistică enormă atunci când vorbim de oameni dislocați într-un teatru de operații.
Zelenski a spus și că dacă Donald Trump și Vladimir Putin ar vrea ca el să organizeze alegeri acum, în plin conflict, ar putea s-o facă, dar ar necesita minimum 60 de zile de încetare a focului, fără alte negocieri paralele. Apoi, cu aceste 60 de zile, guvernul ucrainean ar face modificări în legislație și ar pregăti infrastructura de securitate necesară. E o propunere care sună razovabil și care, în același timp, e o condiție foarte greu de îndeplinit, pentru că a obține 60 de zile de pace necondiționată din partea unei Rusii care are acum initiative militare e practic imposibil.
Președintele a negat și răspândirea unei narrative care circulă de ceva timp: că el nu ar dori încetarea focului. Zelenski a subliniat clar: „Dacă credeți că nu vreau alegeri, nu este adevărat.” E o clarificare defensivă, ceea ce înseamnă că acuzația a ajuns destul de departe încât să creadă că merită o respingere explicitA. Și nu fără motiv — Donald Trump l-a atacat direct pe Zelenski cu acuzații similare acum câteva zile.
Trump a spus că Ucraina trebuie să-și aleagă un „nou președinte”, implicit acuzând că Zelenski nu vrea pace. E o presiune directă din partea celui care ar putea fi, imediat, cea mai influență voce din administrația SUA. Trump și-a construit o imagine publică pe ideea că poate negocia pacea în Ucraina rapid, iar pentru asta are nevoie de un partener ucrainean pe care să-l perceapă ca dornic de negociere. Zelenski, care s-a batut pe cărări contra Rusiei și a fost ironic și critic la adresa unor poziții Americane, nu corespunde exact imaginii de partener dócil pe care Trump pare să și-o dorească.
Aici se așează presiunea: dacă Zelenski vrea să-și mențină puterea, trebuie să demonstreze că e dispus la compromis. Dacă pare că refuză, Trump îl poate denigra în ochii lumii occidentale și chiar poate reduce sprijinul militar și financiar american. Și fără Statele Unite, Ucraina nu poate continua nici un efort militar serios.
Răspunsul lui Zelenski e o încercare de a se poziţiona drept lider responsabil care vrea pace, dar care nu e dispus să capituleze. Dorește să apere țara, dar și să arate că e deschis la negocieri dacă condițiile permit. E un echilibru foarte finut, și orice greșeală poate înclina balanța către o pierdere de sprijin intern sau extern.
Reacția din Occident a fost discretă. Unii comentatori au văzut declarația lui Zelenski ca o forță, o refuzare de a fi împins în colț. Alții au citit-o ca o concesie, o recunoaștere tacită că presiunile funcționează. În Ucraina, mai mulți oficiali și politicieni din opoziție au atras atenția că țara e în plin șicanare și că gândurile la alegeri prezidențiale în plin conflict sunt luxuri pe care nici un lider îi poate permite.
Ceea ce urmează acum depinde de mai mulți factori. În primul rând, Trump. În martie ar trebui să se întâlnească cu Putin, cel puțin teoretic, și să discute despre termeni de pace. Orice mișcare în direcția unei tregui ar schimba imediat calculele politice pentru Zelenski. În al doilea rând, evoluția militară. Dacă Rusia continuă să câștige teren, presiunea asupra lui Zelenski va crește exponențial. În al treilea rând, opinia internă din Ucraina — cetățenii și parlamentarii sunt obositori de război și ar vrea o rezolvare.
Declarația lui Zelenski e o căutare de timp, în esență. Zice: sunt gata să mă bat, sunt gata să negociez, sunt gata să candidez dacă e nevoie. Exact ce vrea să audă oricine. Dar realitatea e că pe măsură ce inerția politică se va schimba, una din aceste promisiuni va trebui să fie sacrificată, și oricine pariază pe care va fi sacrificul face o pariu pe viitorul apropiat al Europei de Est.
