PSIHOLOGIA SI ESTETICA
Probleme cadru:
1. domeniul esteticii
2. apelul esteticii la psihologie
3. domeniul psihologiei artei
4. psihoestetica experimentala
Lucrari de referinta:
• M. Ralea, Prelegeri de estetica
• N. Pirvu, Studii de psihologia artei
• N. Groben, Psihologia literaturii
• M. Delacroix, Psihologia artei
• S.L. Vigotski, Psihologia artei
• S. Marcus, Psihoestetica experimentala
Domeniul esteticii
Conceptul de estetic – de la grecescul aisthesis (simtire).
Estetic este diferit de arta si de frumos: spre exemplu, frumosul este artistic, dar si natural, iar in plus exista forme urate, tratate in afara esteticului.
Estetic – notiune generica; frumos – categorie estetica.
Deci: esteticul cuprinde situatiile artistice, dar si pe cele extra-artistice (naturale si/sau artificiale).
ESTETICA: – disciplina filozofica sau stiinta?
– care este obiectul ei de studiu?
BAUMGARTEN (1714 – 1762) – Aesthetica: I – 1750; II – 1758, cu intelesul „stiinta a simtirii”; „modul de a percepe lumea”; „studiu al reactiilor specific umane la informatii senzoriale”. Ca studiu al simtirii, senzatiei, sentimentului, estetica ar fi „stiinta a vietii senzitive” si studiaza „principiile conform carora se realizeaza cunoasterea simturilor (simtirii) si valoarea informatiei senzoriale”. Estetica ar fi o stiinta a cunoasterii „inferioare”, dar si a sentimentului.
Estetica – stiinta normativa, avand drept element de control perfectiunea. Rezulta ca estetica este stiinta a formelor (in contact direct cu obiectele) perfecte. Ori, lucrul perfect inseamna apreciere maxima, cu valoare superioara. Incheierea ar fi ca Estetica este stiinta a valorilor (subanteleasa de Baumgarten).
Kant: Estetica – stiinta a cuoasterii sensibile (vezi „Critica ratiunii pure”).
Hegel: Obiectul esteticii – intinsa imparatie a frumosului; Domeniul ei – arta si anume artele frumoase (obs.: in aceasta viziune afost parasit termenul de Calistica, prin care Estetica se referea numai la frumosul artistic).
Urmasii lui Baumgarten avanseaza doua viziuni:
• Estetica face parte din sfera de preocupari filozofice;
• Estetica este stiinta cunoasterii prin simturi aplicata la frumos.
Punct critic: simtirea (senzorial-cognitiva) este diferita de simtirea (trairea) afectiva.
In disputa pe tema: Estetica – filozofie sau stiinta? Pozitiile extreme au trebuit sa se apropie in timp, Estetica fiind realmente disciplina cu vocatie generalizatoare (filozofica) si stiinta cu posibilitati propri de investigare a realului.
Ianosi – Estetica
Estetica generala, abordare globala a principiilor valabile pentru arta si alte sisteme de forme capabile sa trezeasca trairi.
Estetici particulare (sau cum spune M. Ralea – speciale):
• Stiinta generala a artei (estetica literara, etc.)
• Estetica industriala
• Estetica ambientului, starea vestimentatiei
Trei demersuri teoretico-metodologice in estetica:
a) de tip filozofic (intelegerea realitatii estetice);
b) de tip stiintific (intelegerea realitatii estetice din perspectiva si cu mijloacele stiintelor exacte);
c) de tip scientizat (teoriile artelor, psihologia artei, sociologia artei etc.).
In calitatea de stiinta, estetica studiaza totalitatea de fenomene avand un aspect obiectiv – formele, si un aspect subiectiv – trairile, sentimentele in conditiile perceperii formelor (vezi aceiasi idee in „Prelegeri de estetica” – M. Ralea).
Estetica apare ca „o filozofie (stiinta generala, teorie globala) a artei si/sau a frumosului” (I. Ianosi, Estetica, p.14).
Vocatia ei este generalizarea de ansamblu sau efortul sintetic. De aceea, sensul conceptului de stiinta filozofica este unul actual, modern (nu de suprasistem metodologic) de implinire a unei stiinte a umanului printr-o corespunzatoare teorie si metodologie de sorginte si substanta filozofica.
