„Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.” Inscripția aceasta, veche de sute de ani, stă scrisă pe primul veșmânt al sfintei, cel pe care puțini pelerini îl știu și pe care nimeni nu are voie să-l atingă.
Pe 14 octombrie, la Iași, se adună an de an sute de mii de credincioși pentru pelerinajul de la moaștele Sfintei Parascheva, una dintre cele mai mari adunări religioase din România. Oamenii vin din toate colțurile țării și din diaspora, stau la coadă ore în șir, uneori chiar și o noapte întreagă, ca să treacă câteva secunde prin fața raclei. Puțini știu, însă, ce se află efectiv în interiorul ei. Și mai puțini au auzit de blestemul inscripționat acolo, pe veșmântul permanent al sfintei, ascuns privirilor.
Racla nu are un singur strat de haine. Are două, iar diferența dintre ele nu e decorativă. E, de fapt, istoria a patru secole de protecție deliberată.
Două rânduri de veșminte și un sigiliu intact
Trupul Sfintei Parascheva este învelit în două straturi distincte de veșminte. Primul, cel de dedesubt, este permanent. Nu a fost schimbat de când moaștele au ajuns la Iași și poartă sigiliul pus de domnitorul Vasile Lupu și de mitropolitul Varlaam, în secolul al XVII-lea. Cel de-al doilea strat, cel vizibil pentru pelerini, este schimbat în fiecare an, de obicei cu prilejul zilei de prăznuire.
Sigiliul de pe primul veșmânt este intact. Legenda și tradiția bisericească spun că cel care îl va rupe va fi blestemat. Nu e o formulă metaforică. Inscripția de pe acel veșmânt e directă: „Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.” Cuvintele aparțin lui Vasile Lupu, domnitor al Moldovei, cel care a adus moaștele la Iași în 1641, și mitropolitului Varlaam, care i-a fost alături în acest demers. Merită să înțelegem de ce Vasile Lupu a simțit nevoia să pună un astfel de blestem. Moaștele Sfintei Parascheva au călătorit mult înainte să ajungă la Iași — au fost la Târnovo, la Belgrad, la Constantinopol. Vasile Lupu a plătit o sumă considerabilă pentru aducerea lor în Moldova și a vrut să se asigure că nu vor mai pleca niciodată. Blestemul n-a fost o superstiție, ci un act politic și religios deliberat, menit să fixeze pentru totdeauna locul moaștelor. A funcționat: în afara câtorva mutări forțate de războaie — inclusiv în timpul Primului Război Mondial, când au fost duse temporar la Moscova — moaștele au rămas la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Sfânta care a unit Moldova cu creștinătatea răsăriteană
Parascheva de la Epivata, cum este numele ei complet, s-a născut în secolul al X-lea, în Tracia, pe teritoriul actualei Turcii. A trăit retrasă, a renunțat la familie și avere, a dus o viață ascetică în pustie, lângă Iordan, și a murit tânără, la întoarcerea în locurile natale. Trupul ei a rămas intact, semn considerat de Biserică drept dovadă a sfințeniei.
Aici intervine partea importantă: aducerea moaștelor la Iași în 1641 nu a fost un gest pur religios. A fost și o afirmare a puterii Moldovei în lumea ortodoxă, un semn că micul principat de la marginea Europei se alătură marii comunități a credinței răsăritene. Vasile Lupu a plătit datoriile Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol ca să obțină moaștele. A fost o tranzacție diplomatică deghizată în act de evlavie — sau poate un act de evlavie cu efecte diplomatice reale. Diferența e greu de trasat la patru secole distanță. Ceea ce contează pentru cititorul de azi este că blestemul inscripționat pe veșmântul sfintei nu e o curiozitate folclorică. E un document istoric. Spune ceva despre cum înțelegeau oamenii acelor vremuri sacrul și puterea, despre cum o relicvă putea deveni instrument de identitate colectivă.
Ce se întâmplă în ziua pelerinajului și ce rămâne neschimbat
Pelerinajul de pe 14 octombrie este, an de an, unul dintre cele mai mari evenimente religioase din Europa de Est. Mitropolia Moldovei și Bucovinei organizează slujba de prăznuire, racla este scoasă în fața catedralei, iar pelerinii trec în șir lung, câte unul, să se închine. Programul zilei este fix: Sfânta Liturghie dimineața, procesiunea, apoi accesul individual la moaște pe tot parcursul zilei și al nopții. Veșmântul vizibil, cel de deasupra, este schimbat în cadrul unei ceremonii la care participă ierarhii Mitropoliei. Cel vechi este păstrat, considerat sfințit prin apropierea de moaște. Noul veșmânt este ales și pregătit cu luni înainte.
Primul veșmânt, cel cu blestemul lui Vasile Lupu, rămâne neatins. Sigiliul e intact. Și, dacă ne luăm după cele patru secole scurse fără incident, blestemul funcționează mai bine decât orice lege scrisă. Credința e, uneori, cel mai eficient sistem de securitate pe care l-a inventat omenirea.
