Sarbatoare mare! Ce e foarte bine să faci ASTAZI de Sfânta Parascheva ca să ai noroc tot anul

TRIMITE PRIETENILOR

Ziua de luni 14 octombrie este una extrem de importantă pentru credincioșii din întreaga țară, întrucât Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Parascheva, cunoscută ca o mare făcătoare de minuni și ocrotitoare a Moldovei.

Având în vedere numeroasele semnificații, tradiții și obiceiuri referitoare la această sărbătoare îți spune ce trebuie să faci pentru a avea noroc pe toată durata anului.

Ce este bine să faci de Sfânta Parascheva

Fiind vorba despre una dintre cele mai populare sfinte ale calendarului ortodox, de ziua Cuvioasei Parascheva este bine să împarți mâncarea cu semenii tăi aflați în nevoie. Ai grijă, însă, ce bucate le oferi întru pomenirea celor trecuți în neființă, pentru că, potrivit datinilor creștine, aceștia nu trebuie să primească poame cu cruce, nuci, castraveti sau pepene rosu. Ideal ar fi să dai de pomană vin sau must, pâine, lipie, ori grâu uscat, mai ales că ne aflăm în sezonul toamnei.

Totodată, dacă ești pe cale să devii mămică, împarte mâncarea cu copiii sărmani și astfel vei avea parte de o naștere ușoară, lipsită de dureri, iar copilul va crește frumos și sănătos. În plus, potrivit datinilor străvechi, aduce ghinion să coși, să calci, să faci mâncare, sau orice alte treburi în gospodărie, așa că evită cu desăvârșire astfel de sarcini.

Sute de mii de credincioși participă la pelerinajul de la Iași

Ca în fiecare an, sute de mii de ortodocși se adună la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, dar și pentru a lua parte la Sfânta Liturghie. De altfel, în vederea acestui eveniment important pentru întreaga suflare creștină din țara noastră și nu numai, CFR Călători a anunțat suplimentarea vagoanelor trenurilor dintre marile orașe și municipiul Iași.

Pentru a preîntâmpina situaţiile neplăcute generate de epuizarea locurilor la trenuri, CFR Călători recomandă pasagerilor să îşi programeze din timp călătoria către destinaţiile dorite, să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători din graficul unei zile de circulaţie şi să îşi cumpere cu anticipaţie legitimaţiile de călătorie utilizând toate canalele de distribuţie, au mai transmis reprezentanții companiei de transporturi feroviare.


TRIMITE PRIETENILOR

Urmăriți România Liberă pe FacebookTwitter, Youtube și Instagram!

Despre Redacția ȘtirileRomânilor

România, tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Nu ne propunem să schimbăm România, ci să ți-o arătăm exact așa cum este ea. Readucem în prim plan știrile relevante, imparțiale și prezentate cu acuratețe.